Literadura nr. 38 (12)
Monica VARIECH
3
misogin|persoana întâi feminin|
eu cea din titlu
vă văd bibliotecile
coperte fucsia
ediții princeps din austen balzac brontë sand
ordonate alfabetic
sau |în cel mai bun caz scenario|
|george what have you făcut
george what have you făcut
george you gave pantaloni to women?|
eu cea din titlu
vă văd bibliotecile
din noptiere de pe jos de sub pat de pe o bancă în parc
ediții citite la a patra mână
platon nietzsche camus dostoievski freud shakespeare
disposés selon une authenticité subtile de l’androgine plus complèxe que la complexité délirante de la micsandre de nos jours
oh ma pauvre si tu seulement savais que tu n’es qu’un cas freudien
|la fille qui voulait le phallus|
misogin|persoana întâi feminin|
4
lumea în care oamenilor nu le e frică să se iubească
e o lapoviță din-aia în care apa te biciuiește și zăpada te-ngheață. e noapte. sunt la vreo 20 km de Curtici, în pădure. am studiat vreo două săptămâni, aici IR77 are o viteză de 140 km/h. biciuită de ura de sine și înghețată de o fantezie maladivă care mă învăluie ca o plapumă pe boschetarii veniți să se-ncălzească lângă o gură de canal: fantezia de a face dragoste în zăpadă, fantezia de a face dragoste în văzul lumii și lumii să i se pară normal. cine mă cunoaște știe că astea sunt gândurile uneia care și-a trăit viața la vedere, cu răni și pansamente fix între ochii și ochelarii voștri.
în noaptea asta, fanteziile mele vor deveni realitate. aprind o lanternă de buzunar, îmi aleg locul pe șine, departe de vreun macaz. au mai rămas vreo zece minute până la trecere trenului, mă întind pe linii, închid ochii. totul e aranjat, vin din alt județ, n-am la mine telefon sau acte, voi sfârși neidentificată la groapa comunală. un sfârșit și banal și special. strâng ochii și mai tare și îmi fac curaj, e o moarte ca oricare alta, practic o roată îmi va strivi coapsele și mă voi gândi la dragostea din zăpadă, altă roată îmi va face terci creierul și inima. voi deveni bună de ciorbă. mă voi gândi la spațiul velin dintre ochi și ochelarii care nu au văzut pansamente din ce în ce mai groase peste ceea ce de fapt era o julitură. până s-a infectat. creierul meu, cel din ciorbă, își va imagina o lume în care oamenii fac dragoste doi câte doi, la vedere, în piața victoriei, la teatru, în lidl, în cuburile din companii. fac dragoste fără să le fie rușine.
șuieratul trenului din ce în ce mai aproape, șinele vibrează, inima deja îmi bate lent, regulat, egal. câteva clipe încă și nu uita sufletul e nemuritor te vei trezi în lumea în care oamenilor nu le e frică să se iubească în piața victoriei la teatru în lidl în cuburile din companii.
Francisco STOICA
CE MAI CIRCULĂ?
„Punct contrapunct”. O carte cu o mulțime de pagini scrisă de Aldous Huxley. O carte despre societatea londoneză postbelică, cu o analiză extraordinară a comportamentului uman. Nu vreau să intru în detalii, este prea complexă pentru a fi redată în cuvinte puține, vreau însă să spun că această carte era căutată, era chiar tocită pe vremea tinereții mele. O carte de referință. Mă întreb doar, acum, există oare vreo scriitură care să circule din mână în mână?
NU-MI MAI AJUNGE
Când eram mic timpul nu exista pentru mine. Nu mă interesa. Apoi, în primii ani de școală vacanțele mari mi se păreau imense. Zilele să nu se mai terminau, începeau când mă chemau prietenii la joacă și se încheiau cu un măi tu nu mai vii acasă din parte părinților. Apoi am început să mă uit mai des la ceas, să am mai multe de făcut, tot mai multe, nu mi-a mai ajuns timpul, nu-mi mai ajunge…
ALUNECÂND PRINTRE CĂRȚI
Se poate găsi soluții, spunea un politician de curând, pătruns de cuvintele sale. OK, mi-am zis, mai greșește omul în fața camerei de filmat și a microfonului, deși, zic eu, chiar dacă ai emoții tot trebuie să vorbești corect… Dar când imediat a făcut același dezacord m-am enervat, accept opiniile de orice fel, accept tot ce se întâmplă cu voia sau cu incompetența unora, dar să nu vorbești corect limba română… este peste capacitatea mea de înțelegere…
ORIZONTURI NOI
Am văzut în parcuri multe persoane care stau pe bănci, îngândurate, stau la aer și se gândesc la problemele lor privind la ce se întâmplă în jur. Și mă gândesc, dacă ar fi confecționate de către primărie niște vitrine frumoase în aceste parcuri, chiar și în stațiile de autobuz, lumea le-ar umple sigur cu cărți. Cine nu are acasă cărți pe care le-ar putea duce acolo? Eu aș face lucrul acesta.
Orice carte răsfoită deschide noi orizonturi…
NE TRANSFORMĂ ÎN POVESTE
Speranțe, speranțe, speranțe… Sunt în noi în permanență, câte or fi? Unele sunt noi, altele vin din urmă, neîmplinite. Le uităm sau ne dor, ne marchează sau nu le dăm mare importanță, vin așa, ca o adiere de vânt, nu știu de unde apar și unde se duc, mă întreb ce am fi fără ele, pentru că așa cum sunt, de nestăpânit, de necontrolat, dau esență vieții, ne transformă în poveste, în devenire, în trăire și sens.
ÎNTOARCERE ÎN TIMP
Hydra. Am aflat și eu abia acum că există în Grecia o insulă cu acest nume, insulă unde nu au acces automobilele, motoretele sau bicicletele, cu excepția mașinilor de pompieri, a celor pentru strâns gunoiul și a salvărilor. Oricum multe drumuri ar fi greu de accesat cu motorizatele, așa că sunt folosiți doar caii și măgarii pentru transport. Ce liniște… Ce aer curat… Chiar mi-aș dori să pot ajunge acolo, ce farmec aparte, ce întoarcere în timp!
Dan DINU
DESPRE EROI ȘI MORMINTE
În lumină alburie a zorilor
steagurile arborate împrejurul
Bisericii Eroilor
transmit solemn:
Nouă ni se fâlfâie!…
Duminica Moșilor de Vară
un rătăcit printre morminte
cară un rucsac burdușit
o sticluță de țuică în mână
și un tricolor micuț la brâu
ca o floare de mușcată
merge din cruce în cruce
silabisind cu privirea numele
caută pe cineva
un prieten din alt veac
rucsacul îi bălăngăne
de parcă ar duce în el
toată viața și toată moartea
Moartea pare să atârne greu
că ține o veșnicie
Viața ce-i?
Un fir de păpădie…
Steagurile flutură impasibile
peste capetele plecate
peste panere cu pâinici
colive și lumânări
cănuțe cu micșunele la toartă
picături de vin și cireșe gemene
peste generalii armatei moarte
și puzderia de soldați anonimi
în liniștea zorilor și a norilor
culorile steagurilor se estompează
parcă toate sunt niște inimi albastre
ca ale neamurilor ce s-au înjunghiat
pentru un petec de spațiu vital…
Mai vine pe la noi un rege străin
care a recitat din Eminescu
de i-au dau lacrimile doamnei
ce-mi aduce veștile de la televizor
de obicei proaste, rele și proaste,
și-mi reproșează, invariabil:
ție nu-ți pasă, scrii poezii și
ești îndrăgostit și
nu te uiți la știri,
iată!, l-au așteptat vecinii,
pe băncuțe de la porțile lor,
să se întoarcă Regele de la
muncă din Anglia
cât să aprindă și el o lumânare
la cripta strămoșului Vlad Dragonul
în umbra arborelui genealogic
iar Regele ăla străin
ne-a vorbit atât de frumos despre bogăția și nevoile și neamul
încât liderii de sindicat se vor lega cu lanțuri de porțile ferecate ale guvernului
și vor intra în greva foamei
pe toată durata vacanței
ce vine de undeva, de departe
cu un tren regal…
Doar Eroii Revoluției nu au habar
de lucrurile astea complicat de
mărunte, printre buruienile ce le
acoperă orții de argint
bănuții din gloanțele topite în sângele
ce le-a înflorit mușcate la
fereastra sufletelor pierdute
uitați de Înălțare și de Moși
și de urmașii urmașilor lor…
Acoperit de mărăcini
de nu se vede cal și călăreț
își respiră pomenirea și un poet
drag inimii mele zdrențuite
rătăcit și el printre solemnitățile
din Cimitirul Eroilor și
Tuturor Sfinților
Martiri și poeți și steaguri
și rădăcinile buruienilor
înfipte adânc spre centrul
