CulturăOra de muzică

Ora de muzică 2 – Cariera, de la începuturi

Summerbee, bye-bye!
Se întâmpla, nefiind o întâmplare, ci cursul firesc al finalizării liceului la nici 17 împliniți – nu i-am urat la cei 83 de ani împliniți pe 31 decembrie -, în 1959. Vârsta…. Nu ca a noastră, doar așa, de-o practică de vară, particulară – în vacanța lui 83 la triorul de grâu din hambarul CAP Râmnic, lângă Intercoop; în vacanța lui 85, două zile la linia de făcut snacks, vizavi de gară; nu știați că Râmnicul avea așa ceva pe timpul lui nea Nicu -, cât să nu lenevim, să ne vină iar cheful de carte prin metoda contrarietății. Andy Summers a muncit totuși serios, să se întrețină și să-și poată achiziționa o chitară serioasă, să înlocuiască vechea chitară, ieftină și nemțească Voss. A fost băiatul cu șezlongurile și fotograf de plajă în Bournemouth. Vânzător de instrumente muzicale la Minns. A avut chiar și o reclamație de la un potențial client, un chitarist pe nume Robert Fripp, cum că ar fi fost obraznic. Prima chitară serioasă, un Gibson ES 175, primul ghinion: o uită pe o bancă în parc. Și totuși. Nu era ca la noi. Anunțai miliția, dacă descoperea la cine a ajuns, ți-o înapoia. Nu. La englezi chitara cumpărată era asigurată. Astfel încât, i se dă pe baza poliței de asigurare o altă chitară în schimb: Gibson ES 335. 175-ul este un model cu cutie de rezonanță, cu cele două fante clasice în formă de integrală ori pentru necunoscători ca un cuțit de mașină electrică de măcinat cafea, rotunjit la capete, cu o doză, cu un cordar solid, metalic, nichelat și cu căluș cu înălțime reglabilă, corpul scobit doar în dreapta, pentru pozițiile mai înalte de spațiul al 12-lea, cu un colț ascuțit. Celălalt Gibson, 335, se apropie mai mult de chitarele electrice. Fantele au rămas. Dar. Corpul s-a subțiat, până la maxim șapte centimetri, cordarul nu mai este pliabil și fixat de partea de jos, unde se agață cureaua, ci a fost fixat pe față, evident tot bombată convex, i-a fost adăugată încă o doză, un schimbător între ele, cu capace nichelate, late, și patru potențiometre, în loc de două ca la modelul 175, câte unul pentru volum, respectiv pentru ton. Corpul este scobit în ambele părți de griff și colțurile sunt mult rotunjite. Anii de fabricație: 1951, respectiv 1958. Cu rost am descris cele două chitare. 335 a ,,cântat” în cea mai dintâi serioasă trupă în care a activat Andy, The Stormers, după plecarea solistului, Zoot Money, și a chitaristului, Al Kirtley, el înlocuind ambele posturi vacantate doar o noapte. Așa dându-și seama că nu are stofă de vocalist. Tinerețe, curaj…. Vi-l descrisesem și pe-al meu cândva. Frecventează vinerile un club de jazz, nu singur, împreună cu prietenul saxofonist Nigel Street (nu știu dacă în limba română avem vreun astfel de nume de familie), unde ascultă cvintetul Alan Kay. Imboldul său…. După o sumă de săptămâni, are curajul de a întreba dacă poate să li se alăture. Cu un refuz normal, dar invitat totuși să se producă în pauză. Și continuă să facă acest lucru o bună perioadă de timp. Cu succes sau fără, în duet cu un trombonist (nu tocmai cea mai fericită combinație) sau în formulă de trei, singur, reușește să-l înduplece pe Alan să îi ofere, pentru o piesă, Between the Devil and the Deep Blue Sea, loc alături de cvintet. Cine ar fi crezut că în următorii cinci ani, percuționistul, Collen Allen, îi va fi coleg permanent de trupă? Inițial numită Poll-Losers Trio, cu aportul basistului Dave Townsend, apoi, după alăturarea pianistului Barry Curtis, transformată în cvartet ce primește titulatura Andy Somers Quartet. Cinci ani, spuneam. Deci, din 1964, Allen pleacă, este înlocuit de Jack Horwood. Încă un membru în plus, vocalist, transformă cvartetul în cvintet sub denumirea Jimmy Daemon Combo (bineînțeles, după numele solistului).

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share