CulturăLiteradura

Literadura nr. 38 (1)

Editorial

Teo CABEL

Îl aștept pe Moș Crăciun

Amintirile noastre din copilărie, mai ales cele din timpul sărbătorilor de iarnă, le purtăm ca pe o zestre spirituală. Cei care vin după noi crescând, preiau energia, dar trăind propriile lor vremuri tind, fără să realizeze, să le reinterpreteze…
Tradiția rămâne un cadru spațio-temporal spiritual în care noțiunile de bază ale sale, obiceiuri, ritualuri, rămân denotativ într-o perenitate existențială, dar suferă mutări conotaționale. De cele mai multe ori tradiția tinde să devină comemorativă, nu practicată. De Sfântul Nicolae se începea colindatul. Steaua. Acum acest obicei și acest colind rar se aude pe străzi, mai ales ale orașelor. Se aude în mall-uri ca divertisment, uneori mai tare, alteori în surdină. Se aude la serbările de la școală. Învățătorii sunt purtători de tradiție și continuatori.
De multe ori reunirea familiei se face cu greu, din diferite motive, mai mult sau mai puțin obiective. Serviciu, departe de casă, ori părinții, ori copii.
Ne aducem aminte de bradul împodobit, cei care aveam. Cei care nu au avut încearcă să repare această rană oferindu-le copiilor amintiri frumoase despre cadourile de sub brad.
Ceea ce trebuie păstrat ține de natură sufletească, emoțională. Spiritul Crăciunului este actualizarea conștientă a fi generos, darnic, empatic.
Nașterea lui Iisus Hristos este un restart al omenirii. Confruntarea materială acțiune/reacțiune nu este anulată, ci îmblânzită, umanizată. Omul poate și trebuie să-l înțeleagă pe cel de lângă el. Să întindă o mână celui care cade, să îl ajute să se ridice. Prin dragoste, afectele primare sunt emancipate.
Devalorizarea este un fenomen care nu se înregistrează imediat. De la o generație la alta sunt vizibile diferențele. Ceea ce este important, cât de multe asemănări rămân.
Sărbătoarea Crăciunului este un prilej de autoevaluare, reevaluare personală. Dacă luăm o hârtie și o împărțim în două coloane și acolo să scriem ce ne-am dorit de la fostul Crăciun până acum, ce am realizat între timp? Ce am adăugat satisfăcător vieții noastre ca acumulare spirituală, dar și materială. Ce am îmbunătățit în relațiile cu ceilalți? De ce nu am făcut-o. Din cauza noastră sau din cauza lor?
Ceea ce facem acum, împreună sau pentru cei dragi, vor deveni amintiri. Amintirile în care dragostea de om este copleșitoare, greu își pierd din intensitate. Din contră, cu cât trece timpul devin mai intense, mai prezente pentru cei cu care le-am trăit.
Sărbătorile devin importante prin cei care participă la ele, le promovează. De mâncat, mănânci în fiecare zi, o bucurie o pregătești și pentru tine și pentru ceilalți. Ce rămâne de la o masă se aruncă, se strânge, bucuriile rămân arhivate în amintiri care se transformă în candele în negura timpului.

 
Camelia Iuliana RADU

Jucării vintage pentru o viață întoarsă pe dos

Târgurile de carte se succed, pentru că scriitorii își onorează promisiunile cu orice sacrificiu. Fie ele exagerate. Fie ele amânate. Storși de puteri, uneori se topesc de parcă nici nu ar fi fost. Rămâne un vraf de cărți în urma lor și nu se știe unde vor ajunge. Sau vin la târg să își prezinte cel mai nou volum. Încă respiră, încă își fac datoria, deși cititorii par că nu prea mai sunt interesați de cărți. Nici măcar de cele premiate cu Nobel. Editurile traduc mult, e mai sigur, iar poeții deja se gândesc la tiraje foarte mici pentru anul viitor. Cititorii încă mai vin la târgurile de carte, pentru a fi informați – zic ei; și se comportă ca în anii 90. Cumpără cărți de specialitate – eventual, cărți pentru copii, de Crăciun și de Paște, și cam atât. Buget de familie mic. Salariul pare că a intrat la apă, presat de inflație. Totul a devenit deodată foarte scump. Acum un an, cu banii dați azi pe o carte, puteai cumpăra două volume de beletristică. Ce va fi la anul nici nu ne mai gândim. Să ajungem noi la anul! – aud în spatele meu o voce de bărbat tânăr care deja a început să învețe că pe meleagurile mioritice ori nu găsești ce cauți ori, dacă găsești, are preț prea mare.
Altceva? A, da! Se oprește apa. Se oprește curentul, scoatem de la naftalină rețetele de criză ale bunicii, o luăm înapoi, în timp, ne rostogolim repede, printre politrucii ineficienți (și de o parte și de alta). Printre pensiile speciale fără sfârșit; ne iese figura asta, pentru că între ei și noi, Groapa Marianelor e tot mai adâncă. Dar hei, unii încă își aduc amintesc de vremurile ghetoului comunist, așa că nu mor caii când vor câinii, vom reuși, vom fi strălucitori, veseli, bășcălioși (poate vom citi mai multe cărți?). Le vom lua de la ofertă, unde prețul este mai apropiat de bugetul alocat sărbătorilor acestui sfârșit de an. Vorba lui Vasilache, salariul meu nu-i gumilastic, așa că va fi nevoie să fim creativi. Cât de creativi? Punem sub brad jucării din lemn, luate de prin târgurile de vechituri? Oferim cadou cărți bune de la anticariat? De ce nu? Mi se pare atât de fain să îți găsești volumul de poezii la anticariat, intrat în circuitul lecturilor populare! Cineva a considerat că merită să îl dea mai departe? E de-a dreptul frumos! Probabil, începând de anul viitor, tot mai mulți vor opta pentru varianta publicării online. Nu doar cei tineri, chiar și cei înveterați în viciul scrisului. Viața merge mai departe. Sau nu…
Între timp, un tânăr și talentat poet (autor și de romane, artist vizual cu multe premii primite în ”putredul Occident”), a plecat dintre noi. Fără preaviz, s-a stins pur și simplu. Avea 42 de ani. Stabilit în Franța, tată a doi copii minunați (rodul unei iubiri împărtășite, totale), Dan Ciupureanu trăia sub o mare presiune. Materială și de imagine. Tristețea că era ignorat de confrați, mulți dintre ei invidioși, alții la fel de săraci, geniali și ignorați ca și el. Venise în țară, într-o mică vacanță, la prietenul lui Damian, retras și el pe jumătate la marginea unei păduri, unde și-a împlinit visul de a trăi într-o casă mare, într-un univers interbelic, creat chiar de el, în acel stil eclectic atât de drag românilor colecționari din toate timpurile. Ca în Scrinul negru. Doi fugari din ciudatul urban al acestor ani, vorbind despre literatură, făcând filozofie, bucurându-se de prietenii patrupezi ai gazdei, gătind, bucurându-se haiducește de micul foc, făcut în curtea prietenului său, scriind pe Facebook (și exemplificând cu fotografii entuziaste) că este, se simte, pentru o clipă, eliberat, fericit. Și totuși, în acel paradis temporar, inima lui Dan a încetat să bată. Ca un fulg de nea topit în palma destinului. Ca o boare care trece, până să te lămurești, a fugit. Dan Ciupureanu avea, pe lângă talentul uriaș, un detector de minciuni în privirea ca de ciocolată, depistând tot ce nu este autentic, fals, devenind incomod. Pentru o săptămână, timpul s-a oprit în loc, oferindu-i fericire, eliberare, pace. Inima lui a vrut să rămână acolo, în acea fericire. Și nu este singurul. Anul acesta, Moartea iubește arta.


Premiile revistei Literadura. 2025

În data de 29 Noiembrie 2025, am fost gazde la a VI-a ediție a Premiilor Revistei Literadura, la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” din Buzău, vila Albatros.
Sala a fost plină, în ciuda distanței parcurse de unii participanți (Sibiu, Galați, București, Brașov) și a ploii. Semn că acest eveniment a devenit unul de tradiție și mult așteptat.
Premiul Marin Ifrim pentru debut, cu sprijinul familiei Ifrim, prin copiii poetului – Emil și Florina, a fost acordat de către poeta Carmen Tania Grigore poetei Aura Golomoz, pentru volumul „Umbre fertile de taur” apărut la Editura Boem@, 2025.
La categoria autori consacrați, având punctaje egale, au obținut premiul Ion Caraion: Luminița Giurgiu – pentru volumul „Această tandrețe”, apărut la Editura pentru Artă și literatură, 2024 și Angela Baciu, pentru volumul „I-am scris lui Brauner un poem”, Editura Cartea Românească, 2025. Premiul Luminiței Giurgiu a fost sponsorizat de Asociația Culturală „Renașterea Buzoiană”, prin d-ra Gabriela-Serena Petrescu și a fost oferit de scriitorul Tudor Cicu. Premiul Angelei Baciu, cu sprijinul revistei Literadura, a fost oferit de scriitorul Florentin Popescu, care a susținut un laudatio la adresa poeziei Angelei.
A doua parte a evenimentului a fost dedicată lansării volumului Din Buzăul de altădată aparținând domnului Florentin Popescu – poet, prozator, istoric și critic literar, ziarist. Volumul a apărut în acest an cu sprijinul Asociației Culturale „Renașterea Buzoiană” și al Revistei „Literadura”. Consemnează autorul: „Această carte, scrisă din iubire pentru plaiurile mele natale, s-a născut în urma publicării în revista „Literadura” a serialului „Oameni și locuri din Buzăul de altădată” al cărui subiect, deductibil din titlu reprezintă o întoarcere în timpurile pe care le-am trăit în copilărie, la Lera Chiojdului, și în orașul Buzău, de care mă leagă nenumărate amintiri.”
Despre volum, dar și despre aniversarea celor nouă ani de activitate a revistei, a vorbit poetul Teo Cabel, redactor-șef Literadura, care a îngrijit această ediție a cărții. Despre „Buzăul de altădată” a vorbit și scriitorul Tudor Cicu, îmbinând armonios amintirile autorului cu cele proprii, într-o incursiune în timp și fără timp.
Am marcat primirea în redacție a tinerei Alexandra-Iulia Zecheru, elevă a Liceului B.P Hașdeu din Buzău, pentru valoroasa contribuție la revista noastră.
Cantautorul Dan Manciulea a completat muzical această zi, prin lansarea unui nou album folk, chitară-voce: ”Cântece de dor și zbor”.
Au participat: Dumitru Pană, Laurențiu Belizan, Mihai M. Macovei, Ioana Paloda-Popescu, Nicoleta Gâlmeanu, Irina Mirică, prof. Stelian Grigore, Mariana Cabel, familia Pripon – Pr. Alexandru, Alina Ane-Marie și Victoria, Elena Căpățână, Mirela Grigore, Emanuel Boboc, de la Cercul Militar Buzău: Adriana Anghelescu și Mircea Tănase, din redacție: Teo Cabel, Tudor Cicu, Sorin Călin, Ramona Muller, Marian Mihai, Mihaela Burlacu, (filmare) Nicolae-Ioan Mușat.
Mulțumim Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman” pentru găzduire!
A prezentat evenimentul și a consemnat, Mihaela Roxana Boboc.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share