Fărădelegea lui Călin – Like hell
Și dorința-i fu gata….
Căci unde dorință nu e, nici… executare nu e. Asta încearcă să explice Art. 663. Că datoria are trei puncte fără de care nimeni nu se poate erija în executor și nu poate începe execuția. Creanța să fie „… certă, lichidă și exigibilă.”. Și, cum rareori Codul de Procedură Civilă a procedat, explică fiecare dintre cele trei jaloane. Cert – când se află neîndoielnic în titlul executoriu (ei iau acest act drept factor principal prin atașarea lui „însuși”). Lichid – obiect determinat sau prin titlu… se poate stabili care este. Pentru exigibil mai am rezerve așa cum se prezintă la Al. 4. Cauza? „Nenorocitul” de Dex are altă exprimare, mai concludentă (creditorul are la dispoziție oricând executarea debitorului ori posibilitatea de a obține creditul de la debitor). Exigibilul de la „carte” – debitul e scadent sau debitorul decăzut din dreptul de a se folosi de termenul limită de achitare. Seamănă, dar nu în întregime. Mă întreb cum intangibilele creanțe, cu termen și condiționale, deși nu sunt de executat, ar putea participa la o distribuire de sume „… rezultate din urmărirea silită a bunurilor debitorului.”? Art. 663.
Cu revenire și reiterare a chestiunii primordiale. Să fie cerere de executare din partea creditorului. Se redactează, se depune la biroul „șerifului” executor, competent să fie. Ca personal, prin reprezentant, prin poștă etc. cu confirmare de primire. Nume, prenume, domiciliu…. Ce bun sau ce datorie are debitorul. Și cum vrea execuția. La cerere…. Titlul executoriu ar trebui să fie obligatoriu atașat, cu toate cele legale dovedibile. Art. 664.
Repede-repejor, după primire, executorul o înregistrează, scrie o țidulă că acceptă și dă drumul la treabă sau… refuză. Dar și anunță. Ceea ce-l pune pe creditor pe drumuri și plângeri la instanța de executare. Art. 665.
Era musai să ajung acolo unde lumea se ferește, însă programat. Tocmai ce televizorul re-produce difuzarea poveștilor cu profesori, infernuri și posibila împuținare de populație și trimite subtil, la secundă numărul cu bucluc pe plăcuța de înmatriculare a unui automobil. Articolul aferent e cu încuviințare. Trei zile maxim pentru ca executorul să se ducă acolo unde este necesar. Si el cu cerere către instanță, să i se permită începerea acțiunii. Și astfel, „de îndată” mai zăbovește nițel. 7 zile până instanța să soluționeze, 2 zile să mai tergiverseze și încă 7 zile să motiveze. Comunicarea din oficiu. De-aș pricepe cât să nu mă ia cu capul acest dus-întors pentru chestiuni deja încuviințate. Două încheieri pentru același lucru. O dată ca să se trimită către executor și încă o dată pentru a da voie executorului să-și îndeplinească „mandatul”. Că-s sume definite sau nu, că sunt accesorii, că e modalitate, toate sunt prezente în încheiere. Nu doar atât. Îi cere executorului să aplice toate modalitățile legale, dar să obțină și contravaloarea cheltuielilor de executare. Se mai adaugă și „binecuvântarea” pentru executare pe tot cuprinsul României și pentru alte „bazaconii” date de însuși executorul. În defavoarea cererii de începere a execuție survin când: organul de executare nu este cel potrivit; când hotărârea primă nu are caracter executoriu (avem o notă particularizată ce conferă contractului de apă și canalizare, între societate și asociația de locatari titlu executoriu, desigur, în punctele ce marchează această datorie; soldul precedent, însă, nu are același caracter; așa încât totul se rezumă la cel prezent); înscrisul nu este întru totul legal, din motive de formă; chestiunea cu îndeplinirea triadei de cerințe (ca la Hagi, cei trei M): c, l, e; când debitorul are imunitate la „achitare”; unele dispoziții împiedică punerea în practică a executării silite; legea în sine impune piedici. Fără căi de atac, dar contestabilă executarea. Atac, totuși, doar „… cu apel exclusiv de creditor…”. 15 zile. Art. 666.
