Brigada diverse – (E)i (a)u pit(a)cul
28 decembrie 2025
Viitor…. Care? De șofer al propriului autoturism? Dacă și ăla e al lui, al felicitatului de către instructoarea de șoferi, elevul de!
Aseară-ntr-o emisiune cu stâlpi religioși l-am găsit pe Nicu președintele în ipostaza copil de 10 ani. Evident, unul care îi seamănă leit. Asta ca să-mi reafirm ideea că acest om suferă de un handicap fiziologic, pe lângă cel mintal. Subiectul totuși – n-am putut evita breful – este despre vorbele-i de duh. Că ne trebuie o reînarmare – și nu eram dezarmați cu totul -, că nu e chiar o alegere – și este -, ci o necesitate – deși nu stăm atât de rău de-o vreme la acest capitol. Încă sunt de părere că un prieten nu strică, mai ales că ți-e vecină pentru totdeauna o nație care are în sânge acest impuls al răzmeriței. Și din ăștia putem spune că suntem sătui. Suntem singura țară latină în marea de sangvinități orientale, toți gata să explodeze numai dacă adie vântul.
Hai să nu comparăm, nea Drulă, Bucureștiul cu New York-ul. Că e de vreo patru ori mai mare…. Și crezi că ăsta este un criteriu ca să pui sub un singur primar, iarăși, capitala? Ești sigur că ar funcționa mai bine? Apropo. Acum, că n-ai ieșit „general”, îți mai surâde ideea unificării?
„Îmbrățișările” constructive, alese de niște proiectanți idioți și administrații tâmpite, sunt iregulare și păguboase. De o primă dată, pe motiv că are drept din pământ și până în spațiul extraterestru – fie-i lungimea relativă și redusă la zeci și sute de metri – cel care deține și terenul, și clădirea – fie poate chiar statul ori oricare alt proprietar – și trebuie să-i oferi în timp – el nelimitat – dreptul de a se supraînălța și mai întâi și întâi pe-al intimității. Nu să se „cațăre” cu privirea vecinul în ograda ta, cu atât mai puțin oricare trecător. În cazul de față vizitator, angajat. Uite că la Cluj așa ceva se permite. Al nost’ Boculeț a încuviințat „ocolirea” la sol a unei clădiri mai vechi de către una nouă și plină de etaje, iar de la nivelul unuia dintre colțurile superioare ale acoperișului a revenit etapizat către linia ce unește extremitățile noii construcții. Ca să nu mai discutăm de cretinul care a dorit să aibă construcția câș față de planul cadastral al străzilor (clădirea veche). Totuși, nu aceasta este chiar cea mai mare durere și dilemă în care am intrat, ci aceea produsă de nenea respondentul la postarea Observatorului antenian, încredințat că „mâna cerească” a inovației este un „arhitecturist” cu șase ani de facultate și doi de practică. Mă…. De-aia suntem așa „deștepți”. Că numai după opt ani de studii într-un domeniu, din care jumătate abundă de nebulozități informaționale, suntem genii. Să vă spun drept, cu toată muzica pe care o știu, sunt la fel de „neștiutor” ca la început.
Uite, ăsta, demisionarul, Davidică de la educație, prin noiembrie, chiar pe 13, susținea – nu-s fan și nici nu pun bază pe ce spune – că avem analfabetism funcțional, că nimeni nu este cu un nivel de inteligență și creativitate peste normal, că doar, cumva, profesorii ar reuși să mai determine cele două competențe rare să se manifeste și că nici metodele lor nu mai dau randament în ultimii ani. Noi știm și de ce, dar e mult de discutat și fără vreo speranță că din mers și cu actualul material genetic am putea schimba această nefericită stare de lucruri.
Îl aveam și Pastorius de luat la trei păzește, românește, că așa îi stă bine unui om între oameni, modest, chestia cu lauda de sine, că el este cel mai bun de pe planetă…, dar îi am și pe ăștia care au început să marcheze recorduri și la roboți. Mirarea mea stă calată în jurul distanței. Ce s-a întâmplat, dacă tot e robot și ceea ce este pus să facă duce la îndeplinire fără crâcnire și la infinit, de s-a oprit din mers doar după 160 de kilometri? Și de ce ai lua în seamă o asemenea „performanță”?
