Ora de muzică 2 – Eu sunt român!
Parcă n-ar avea rost să mă întorc….
Mai bine azi, decât cine știe când. Am scăpat din vedere lista cu serialele tv în 1997. Acolo există o singură inserare, cele șase episoade fiind înregistrate într-o perioadă scurtă, 19 februarie – 26 martie. „Oficina” declară participarea a 3 vedete britanice – serialul este realizare insulară -, Julia Ford, Robert Cavanah și Adrian Rawlins. Să vă spun drept, deși am în minte câteva seriale englezești – nu puține – abia dacă l-am recunoscut pe Adrian. Din garnitura celorlalți protagoniști, însă, foarte ușor l-am reperat pe actorul de culoare Idris Elba. Cât să mă întreb cine e mai celebru decât cine. Din păcate, n-am niciun indiciu privitor la vreo scenă de film sau vreun pasaj muzical, netul nu oferă nimic. Și nu i-am spus deloc pe nume: Insiders.
Înapoi în viitor. La filme artistice. În 1998. Data de realizare a peliculei Futuresport este 1 octombrie, iar rolurile principale aparțin, de data aceasta, chiar unor vedete: Dean Cain, Vanessa Williams și Wesley Snipes. Am găsit o versiune germană, greu suportabilă, știind vocile actorilor, însă potrivită pentru a culege câteva note din materialul sonor al lui Copeland. Per total, audiția oferă aceleași așteptări. Tema este asemănătoare cu cel puțin una dintre anterioare. Fa#-sol-la-do fiind și una dintre favorite și uzată și de mine în trecut, înainte, desigur, prin 91. Nu lipsește muzica în momentele palpitante, adecvată. Într-una dintre confruntările cu arme, pune la treabă basul și flageoletele chitării solo lead. Dacă este să contabilizăm o coincidență, ea se referă la anul în care jocul viitorului este promovat: 2025! Anul l-au nimerit, numai sportul nu a supraviețuit. Pe role, pe skateboarduri, pe o pistă de forma părții inferioare a unui grătar de pus pe aragaz, ca o pâlnie ale cărei margini superioare au fost întoarse în exterior sau ca o pălărie cu boruri mari scalpată, cu scopul de a introduce o minge ca de tenis de câmp în gaura scalpului, plasată în centru. Există pasaje mai calme, cu pachete de viori și suflători ce nu depășesc limita lui mi pe portativul cheii sol. Futuresport, totuși, film de televiziune.
Fără de link wikipedia, Legalese îl are ca regizor pe Glenn Jordan. Tot tv movie. Îndrăzneț de data aceasta Copeland, pe genericul de început, nu pentru abordarea ritmului ce sugerează mișcare continuă – la asta este meșter -, ci pentru duetul solistic de trompete. Muzicuța ce dialoghează se regăsește și în Futuresport, într-un pasaj asemănător. Interesant este și că trece brusc la pasaje cu iz dramatic, unde are, iarăși, expertiză. Și un pic de jazz cu mute trumpet un sax tenor…. Genericul de final beneficiază și de o voce feminină, continuare a jazzului. Cine este, nu se știe.
West Beirut era de nerefuzat. Deși libaneză pelicula, deși dramă și comedie, deși despre război, timpul petrecut pe maidanele arabe în copilărie au contribuit la acceptarea rolului de compozitor. Am suportat – fiindcă m-am angajat într-un joc de Remi după mai bine de patru ani – o oră și patruzeci și cinci de minute, cât a rulat pre limba îmbârligată a est-pământenilor și aproape să declar că iar cineva îmi joacă farse. Prima „musculiță” de pe „borangicul” urechilor mele a sosit abia în minutul patruzeci și unu și treizeci de secunde, cu un intro de lăută, deși sună mai curând a chitară clasică, dar cu câteva „fiorituri” specifice, ca mai apoi, la patruzeciși doi fix să declanșeze un soi de pop cu tobe mai agresive, piane, paduri de fond (si, mi, fa#, la, armonii). Continuarea se mută pe tonalitățile mi și la, majore (si, si, si, si, si, do#, la, la, la, la, la, la, si, mi a linia melodică; pauză de o pătrime și jumătate în debut, optime, patru șaisprezecimi, optimi, a doua legată de nota următoare, însumând o doime, iar patru șaisprezecimi, două optimi, ultima prelungă), se mai joacă doar cu tobele între pasaje, în total vreo patru minute. După, muzica tace și încep din nou dialogurile, amestecate ulterior cu focuri de armă… Aproape să le confunzi. Chiar cu o lipsă de curiozitate, până mai acum, rămân la părerea că nu am de ce să ascult – limbă – și nici de ce să privesc comportamente care trec cu totul în barca animalității. Celelalte intervenții sunt sumare, împrăștiate în ora scursă până la final doar de vreo trei ori, apanaj doar al lăutei-chitară.
