Fărădelegea lui Călin – He, he pay to you, not me!
Eu le zic, ei se prefac a înțelege.
Rațiunea rămâne o chestiune problematică. Dar și când îți vin mințile în cap. Despre terți Art. 648, despre terță eu către elevi. Tot de la trei vin ambele. Aici despre cei ce-și pun pielea în saramură, despre cei care garantează cu bunurile proprii, în subsidiarul legalității unii își pun gir chiar viața, pentru acel cineva care creditează o persoană. Lucrurile sunt complicate când putința creditatului este de la început compromisă sau survine pe parcurs. Așa funcționează sistemul, însă nu aș introduce pe nimeni altcineva decât debitorul să își pună la bătaie averea. Fiindcă odată sechestrat, măcar în fața propriei conștiințe, terțul garant își știrbește măcar din prestanță. Dar așa funcționează aceste tipuri de relații și așa sunt reglate conturile. Ai luat, trebuie să dai înapoi. Nu ai tu, chezașul are bunurile urmărite de creditorul debitorului, deodată cu ale pârâtului sau separat, totuși cu limite de executare, încadrabile în drepturile celor de la care se recuperează prejudiciile. Obligațiile, în acest caz, sunt evidente. Al. 2 particularizează recuperarea la masa bunurilor terților, singurii de la care se poate executa datoria, pentru că debitorul n-a avut un sfanț ori, pentru conservarea sa, a pus pe altul să se îndatoreze către creditor la ananghie. Fidejusor (se pronunță de se împleticește mușchiul limbii printre dinți) sau garant ipotecar, și-o iau pe coajă, totuși, anunțându-se de operațiune și debitorul. Finalul alineatului mă nedumirește, „… care va fi introdus din oficiu în procedura de urmărire silită.”, nu fiindcă n-ar avea de unde să i se ia debitorului, ci pentru că nu a fost de prima dată sau înainte trecut pe răbojul datornicului și de plată bun.
Și nu i se cere și lui o hârtie la mână, una adevărată, adicălea de la judecător? Nu el împarte dreptatea? Chestiunea este și mai și, căci intervenția lui întrerupe execuția și la final, ar putea „… să participe la distribuirea acestor sume…”. Cam așa ne face să credem Art. 649, că poate interveni orice creditor al debitorului în executarea civilă pentru alt creditor, cel pentru care s-a și început execuția.
Ei, cam așa ar trebui să procedeze cel din urmă. Ca orice alți terți care s-ar simți vătămată de actul execuției silite. Solicită desființarea, încetarea prin contestație. Art. 650.
O cam sucește, dar în fapt avem aceeași rezolvare: jurisdicția uneia dintre părți. Problema încâlcită textual se referă la efectul de biliard al inexistenței unui domiciliu în țară, primul al debitorului, trecându-se la varianta din țară a creditorului, apoi, nici el neavând domiciliul în România, se ajunge la locul unde a fost sesizată instanța și biroul executorului judecătoresc. Astfel, orice schimbare de domiciliu al părților, după începerea executării, nu schimbă competența „… instanței de executare.”. Tot ei îi revin contestațiile, aprobările, incidentele ce apar pe parcursul executării silite. Al. 4 era evident și se cam știa cât durează termenul de atacare cu apel. 10 zile. Art. 651.
O listă cu executările, din circumscripția curții de apel, se înșiră la Art. 652. Execuție la imobilul cu bunuri imobile, cu fructe prinse de rădăcini (ultra nouă!), imobilul în sine. Bunurile mobile, mobiliare la sediul/domiciliul debitorului. Obligații facere/nefacere în circumscripția executării. Bunurile de oricare din mai multe circumscripții permit oricăreia să se ocupe de executare. Schimbare de domiciliu de debitor nu implică schimbarea executorului. De asemenea, parcă era deja clar. Constatare…. Nu se făcea dinainte, nu se verifica unde sunt bunurile? Nu implica de prima dată alegerea altei circumscripții care să execute? La final se dă reset tuturor operațiunilor, când acestea sunt viciate, nerespectate.
