Cenaclul Alexandru Sihleanu – 29 Noiembrie 2025
ÎNTRE VIAȚĂ ȘI PLECAREA DINCOLO CONTEAZĂ IMAGINEAZĂ LĂSATĂ
Sâmbătă, 29 noiembrie, Sf. Mc. Paramon și Folumen; Sf. Cuv. Pitirun, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam o poezie:
„(1 Decembrie) Românie, țara mea,/ Cât ar fi viața de grea/ Eu tot mai găsesc în ea/ Cetină verde de brad,/ Doruri multe ce mă ard,/ Oameni buni, de calitate/ Ce-au dus steagul sus, departe/ Cu speranță de mai bine/ Pentru vremuri ce-o să vină./ Românie, țara mea,/ Pe nimic nu te-aș schimba!/ Rămâi tare ca o stâncă/ Și frumoasă ca o pruncă!/ Românie, la mulți ani,/ Pace, pe o mie de ani!”
La momentul în memoriam dl prof Mihail Constantinescu a lecturat din volumul Epigramiști râmniceni de azi, Ed. C. L. Alexandru Vlahuță, 1997, autor Traian Cristea, trei epigrame, autor prof. Florea Costache:
„(Cameleonilor politici) De-acum nu ne mai punem întrebarea/ De ce și cum vă tot schimbați culoarea?/ Nu vom mai fi noi victimă aleasă/ Pentru limbuția voastră lipicioasă.
(Televiziunii române, cu prilejul unei emisiuni concurs pe tema cheliei) Cât fugea ea de adevăr,/ Tare-aș mai vrea s-o trag de păr,/ Dar nu pot, oricât aș dori,/ Căci este plină de chelii.
(Elevi cu… democrație) Ce de revendicări le ies din gură!/ Un veritabil act de opulență,/ Dar când le pomenești de-nvățătură/ Îți strigă-n față: „- Fără violență!”
A urmat lectorul de serviciu, dl prof Mihail Constantinescu cu un grupaj de poezii și proze scurte. Vă ofer lectura:
„(Cuvioasa Parascheva) Când răsare vesel soare peste-al Traciei pământ/ O cunună-ți împletește slăvitului tău chip sfânt./ Sfântă ți-i copilăria, preacurată tinerețe/ Și bogată-n fapte bune, fapte mari și îndrăznețe./ Te-ai deprins în rugăciune, în post și în milostenii/ Și cu ale Tale Straie, Tu ai îmbrăcat mirenii./ După ce-ți muri părinții ți-ai urmat a Ta menire./ Ca să-ți folosești averea pentru a lumii mântuire/ Ți-ai agonisit prin fapte în Sfintele Ceruri nume./ Fiindcă tu nutreai dorința de a te retrage din lume/ Și te-ai dus la mănăstire ca să duci o aspră viață/ chiar șa anii tinereții urmând o sfântă povață./ Te-ai făcut astfel mireasă iubită a lui Hristos/ Să fii pentru-ntreaga lume-n veșnicie de folos./ Înțelegând, Cuvioaso, porunca lui Dumnezeu/ Ai lăsat apoi pustiul, venind în pământul Tău,/ Ai vărsat râuri de lacrimi către Bunul Dumnezeu./ Bucură-te, stea voioasă, în Epivat răsărită/ Ce cu a Domnului Credință Tu ai fost învrednicită./ Bucură-te, că pe lume strălucești ca mândrul soare./ Prin a Ta milostivire spre Cer ne-ai deschis cărare./ Cuvioasa Parascheva, revenită-n Epivat/ Unde doi ani petrecând către Domnul te-ai mutat./ De Vasile al Moldovei moaștele ți-au fost aduse/ Și apoi la Mitropolie ele au fost apoi depuse./ Bucură-te, că în țară, de la Dunăre-n Carpați/ Darurile Tale Sfinte tuturora le împarți.
(Sfântul Andrei) Azi răsună peste fire/ Și din marile câmpii/ Glasuri mai presus de slavă/ Din celestele tării/ Și se-nalță peste lume/ Din tărâmul minunat,/ Cel slăvit prin al său nume,/ Cel ce-ntâi a fost chemat/ De Mântuitorul lumii/ Prin dumnezeiesc temei/ Să învețe omenirea/ Cu al său cuvânt Andrei,/ El, dintâi a fost alesul/ Domnului Mântuitor./ Cu el a-nceput culesul/ Al lumii Învățător./ „- Mergeți ne-a spus Preaslăvitul/ Apostolilor lăudați,/ Mergeți în întreaga lume/ Neamurile învățați.”/ Fiecare apoi de Domnul/ În lume a fost trimis/ Să răspândească Cuvântul./ Andrei merse la Tomis/ La Istrului cărare/ Și la Pontul Euxin./ Binecuvântat ești Doamne,/ Tu, Cel Carel-ai trimis/ Să aducă Mântuirea/ Oamenilor din Tomis,/ Unde vara era timpul / Cel înflăcărat de maci,/ Unde-și duceau viețuirea Și strămoșii noștri daci./ Un popor care nu are/ Peste el un alt Stăpân/ Decât Dumnezeu cel Mare/ Un popor numit român./ Binecuvântat fii Doamne/ Că Tu Însuți ne-ai deschis/ Calea către Mântuire/ Prin trimisul la Tomis.
(Stanță) Se stinge iar al nopții Far stingher/ Și stelele se duc de pe imensul Cer,/ Iar Ochiul Zilei se deschide iar/ Și-o clipă-n Veșnicie ne oferă-n dar/ Slăvitul, Minunatul Dumnezeu/ Pe care oameni-l slăvesc mereu./ Pornind din nou spre neștiute zări/ Cu pașii rătăcind iar pe cărări./ Un drum ne este viața neștiut,/ De către muritori necunoscut/ Și nu realizând ca-ntr-un delir/ Când ni se rupe al existenței Fir/ Și când fără să știm pornim spre Cimitir,/ În Zidul Vieții lacom sapă/ Groparul Timpului din nou o Groapă./ Ne duce Preotul în Sfintele-i Cântări,/ Se-mprăștie-n văzduh miros de Lumânări/ Și omul care a fost și numai e/ Se pierde iar în fumul de Tămâie./ La Groapă oameni cu durere vin/ la cel ce a scăpat de al bolii chin./ Sicriul apoi în groapă e lăsat/ Ca să-și urmeze ceea ce lui i-a fost dat./ Lopețile răstoarnă-n Groapă iar pământ,/ Cu bulgări oamenii aruncă spre mormânt./ Pământul îl apasă tot mai greu/ Și bietul a rămas cu Dumnezeu./ Aceste ne e nouă Datul Sfânt/ să ne-ndreptăm din Leagăn spre Mormânt.
(Bocet II) Trece vremea în derivă/ Și miroase a colivă,/ Se duse acum și Pătru/ Sărmanul, bietul cumătru/ Și cântă întreaga fire/ Veșnica lui pomenire./ Plânge ploaia cea lălâie/ Și miroase a tămâie,/ Se aud tristele cântări/ În miros de lumânări,/ Iar groparul harnic sapă/ Pentru mort adâncă groapă./ Plânge frunza, iarba crudă,/ Plânge toamna cea zăludă,/ Florile de crizanteme spun/ Trecut-a lui vreme./ Toate plâng neîncetat / Când din lume ai plecat,/ Plânge firea peste fire/ Cu Veșnică pomenire.
(Degeaba ai aici) O zi caniculară. Storci hainele, nu alta, de parcă le-ai băgat la spălat.
Într-un compartiment, printre călători. Sunt și doi mai deosebiți: unul slăbuț și finuț, un student, celălalt un cioban mai voinic.
– Nu-i cam cald? Întreabă cel ce părea mai doct.
– Ba da, răspunde celălalt.
– Nu reușesc să cobor geamul, se plânge cel doct.
Ciobanul deschide geamul, etalându-și mușchii.
– Vezi? Degeaba ai aici și arată spre cap, dacă nu ai aici și arată spre mușchiul brațului.
Trenul înaintează vioi printre plantații, prin sate, prin gări. Bărbatul cel voinic se cam plictisește. Nu prea știe ce să mai facă și câteva șuierături și trenul se oprește brusc.
Omul cel voinic a tras, chipurile, semnalul de alarmă. Acum n-are încotro. Trebuie să plătească amenda.
– Degeaba ai aici, îi arată studentul mușchiul brațului, dacă nu ai aici, îi arată studentul spre cap.
(Munca lungește viața) – La ce te uiți așa de atent, mă-ntreabă jumătatea mea Pușa.
– Mă uit și-mi spun plin de mirare: Doamne, ce mai muncesc unii!
– La cine te referi?
– Ei și tu, acum! Curiozitatea o fi o boală la fel ca verbul „a naște”.
– Vreau să știu și eu.
– Ei bine, mă gândeam la ce l-a creat pe om.
– Și de ce te gândeai tocmai la asta?
– Pentru că priveam la știri cum dorm unii pe la ședințe prin Parlament, făcând economie de vedere.
– Poate n-o fi știind care e atletul care ține pe umeri Universul.
– Ba o fi știind, așa cum știu că munca lungește viața, dar văzându-i îmi apun: „Dar nici lenea n-o scurtează!”
(Îhî…) – Doamnă, doamnă1 o interpelează pe o doamnă un străin, care mai știe, cât de cât, românește, aflat fiind în București.
– Spre magazinul Romarta, pe aici?
– Îhî.
„Hei… se gândește străinul. Nu prea am auzit vorba asta.” Și caută febril în dicționar, nu găsește nicio explicație.
– Doamnă, oprește el altă cucoană, punându-i aceeași întrebare.
– Îhî, răspunde doamna.
„Îhî, îhî, îhî” zice el înciudat. Și mai întreabă pe cineva.
– Da,răspunde acela.
– Nu vă supărați, am mai întrebat pe cineva și mi-a răspuns „îhî”.
– Cine știe de ude o fi.
– Dar dumneavoastră sunteți din București?
– Îhî!”
Lectorul de astăzi, dl prof. Mihail Constantinescu, prin poeziile prezentate ne face cunoscute reflecțiile dumnealui, într-un stil particular și cu o sensibilitate religioasă, despre ceea ce reprezintă pentru religia creștin-ortodoxă Sf. Cuv. Parascheva și Sf. Ap. Andrei și reflecții despre viață și moarte, figurile de stil intervenind în momentul trecerii dincolo. Prozele scurte lecturate astăzi dovedesc înclinația autorului spre umor. Îi mulțumim pentru materialul prezentat, îi dorim sănătate și îl așteptăm la o nouă lectură!
„Sunt plăcut impresionat de diversitatea temelor abordate pentru a fi prezentate în cadrul cenaclului. Este o creație literară specifică lectorului în care abordează teme religioase, cât și lumești. A prezentat astăzi, în cadrul cenaclului, un buchet divers de creații literare, care denotă multă inspirație și talent literar, plăcut și interesant.
Am ascultat cu deosebită atenție lectura dlui prof. Mihail Constantinescu prin care ne-a creat un moment divers literar, plăcut și interesant. Îl mai așteptăm cu deosebită bucurie și interes în cadrul cenaclului pentru a prezenta din creația sa literară deosebită.” (Adrian Câmpeanu)
„Îmi place modul de a scrie a d-nei Safta Leaută, precum și faptul că a păstrat legătura cu cenaclul literar. O salut și îi doresc spor la scris în continuare!
Lectorul de astăzi, dl Constantinescu Mihail, ne-a prezentat o gamă largă de meditații asupra vieții și morții cuprinse în versurile sale. În materialul prezentat întâlnim evocarea sfinților Andrei și Parascheva. Sf. Andrei este considerat cel dintâi Apostol care a răspândit creștinismul în țara noastră, iar Sf. Parascheva, ale cărei moaște au fost aduse în țara noastră de domnitorul Vasile Lupu, se află în Catedrala Mitropolitană din Iași și este considerată ocrotitoarea Moldovei.
Meditația despre viață și moarte sfârșește, în perspectivă, prin dispariția din lumea reală a oamenilor, încheindu-se cu obiceiurile religioase specifice acelui moment: bocet, colivă, veșnica pomenire, tămâie, cântări de tristețe și miros de lumânări. Toate ajung la ultim act care constă în așezarea mortului în groapă. De multe ori natura ia parte la acest eveniment funebru: plânge ploaia, plânge frunza, iarba crudă, florile de crizanteme.
În poezia Stanță se folosește de asemenea o antiteză: pe de o parte participă cosmosul prin luna și soare, elemente create de Dumnezeu, pe de altă parte, participă Pământul cu locuitorii săi, muritori, care se înalță prin filozofia lor, cu multe date necunoscute, despre viață și moarte.
Îi doresc succes în noi creații pe care să le prezinte și la cenaclu.” (Georgeta Iuga)
„Poeziile prezentate astăzi de dl Constantinescu sunt veritabile meditații filozofice asupra naturii efemere a vieții. Lectorul de astăzi a descris moartea într-o manieră plină de viață, lucru care m-a impresionat profund și care denotă un mare talent literar. Prin versurile dumnealui moartea nu este un sfârșit, ci un alt mod de a fi.
Mari sfinți, precum Sf. Cuv. Parascheva și Sf. Ap. Andrei își fac apariția, nu doar ca personaje, ci ca simboluri ale iubirii credinței și răbdării.
Mi-a plăcut foarte mult și proza prezentată de dl Constantinescu pe care o consider haioasă, actuală și plină de farmec.
Îi mulțumesc dlui Constantinescu că ne-a oferit astăzi lumina creațiilor și aștept cu nerăbdare următoarea lectură.” (Alexandru Gabriel Dinu alias Alecsander Dinuenze)
Sâmbătă, 06 decembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dna Georgeta Iuga. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!
