CulturăPropoziții pretențioase

Propoziții pretențioase – Avivezi

Deși mutat recent pe strada Amurgului, Mircea Roth n-a acaparat și lucrările toate. Încă aveam întâietate….
Nu mă-ntâlnesc cu el cel puțin o dată la săptămână? Nu mă strigă „Unde te duci, Fulgerică?”? N-a fost niciodată concurs între noi și el. El le avea pe ale sale. Stând în Flămânda ani de zile, clientela lui dintre vecini era constantă și bineînțeles și dintre alții, din arealul acelui capăt de oraș. Și a trăit bine mersi după urma ei. Se calase pe brizbrizuri, solzi și alte semifabricate din tablă, accesorii la acoperiș. Încă el a venit cu ideea să tragă la randalină o dungă și/sau șerpi undeva la vreun centimetru sau doi mai jos de ciubucul jgheabului. Deh, fiecare cu invențiile lui. Ba o dată, am făcut și noi pe placul unui client și i-am trântit un model asemănător. Nu vreți să știți ce probleme au fost la îmbinarea la rece – mularea parte peste parte – și îmbinarea la cald – lipirea năzii. Chiar și la burlane, trăsnitul de Mircea făcuse dungi și „zimți” și am preluat și noi, pentru același ins, modelul. Chin și înjurături. Orice protuberanță, la așezarea pe linii, îți creează probleme insurmontabile. Orice încercare se termină cu un eșec. Orice atașezi în plus, fiecare metru adăugat îți dă bătăi de cap și schimbă, pe masa de lucru (dulapul de vreo opt ani și fostele scânduri de dinainte), linia pe care o dorești perfectă. De atunci încoace am zis că nu ne mai trebuie așa ceva, că axările pe modelele clasice sunt soluția ideală și sigură pentru rezistența în timp și frumusețea simplității. De ceva vreme nu mai punem nici la colțuri floricele, ochelari. De când cu jgheaburile și burlanele de gata, toată lumea s-a convins că e și pierdere de material, de timp și de bani brizbizăreala. Că se mai găsește câte unul pe la țară dornic, nimic de zis. Precum ne-am trezit la Ciorăști, la câteva remedieri, acum o lună de zile, când încă mai stătea fresh ciorchinele pe coardă, vizavi de polițaiul nostru cu copii obraznici – când nu-i avea în vederi. Bă, să fie, să nu fie. Dar era. Casa mustăciosului nu mai are tabla lisă așternută de noi acum 15 ani, ci țiglă metalică. Însă burlanele și jgheaburile au rămas cele fabricate de noi. Așa de drag ce i-a fost de ele! Lucrătură cu migală. 10 căzănele cu toată garnitura de accesorii. Cele două laterale, simple cumva, fără treceri prin mașina de roluit, dar franjurate pe semicercul unde căzănelul cuprinde jgheabul, cu dalta…. Ca să vedeți ce înseamnă să nu mai lucrezi cu ea perioade îndelungate. Uiți cum se numește. În fine, e semirotundă și aplicată una lângă alta decupează semicercul și completează estetica întregului. Fața este cea mai încărcată parte. Două rânduri de randalinări pe fiecare laterală, încadrate de dungi la fel de semirotunde, trei, fiecare, din extremități, unde se lipesc lateralele, un ciubuc în partea superioară și…. Dar am mai descris colectorul-căzănel.
De aceea îl las deoparte, ca și pe nea Mircea, și trecem la casa familiei Buzoianu. Cei doi bătrânei ce locuiau în casa cu coloane, pe stânga lângă ultima proprietate marcată cu număr pe Amurgului, înaintea intersectării cu Ștefan cel Mare. Și unde m-am auto însemnat pe vecie.
Hai că mi-a fost de-ajuns să-i răspund lui Nae că îmi stă pe limbă „dalta”, ca în următoarele 10 secunde să-mi revină memoria: preducea.
Două zone din acoperișul Buzoienilor aveau nevoie de înlocuire. Fața și laterala dinspre familia Ichim. Din pricina marchizei, asemănătoare cu intrarea unei case monument locale, de pe bulevardul Al. Ioan Cuza, E85-ul de toate zilele, constructorul a fost nevoit să „inventeze” două dolii și bineînțeles două noi părți de acoperiș. Azi, un asemenea imobil nu mai atrage privirile, nu mai atrage invidii, indiferent de culoare. O asemenea alură este atipică azi, alte forme, alte materiale fac deliciul acestor mase „prețioase” generații.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share