Cenaclul Alexandru Sihleanu – 22 noiembrie 2025
SĂ IUBIM NATURA ȘI PE DRUMUL VIEȚII SĂ AVEM RESPECTUL CU NOI
Sâmbătă, 22 noiembrie, Sf. Ap. Filimon, Arhip, Onisim și Apfia; Sf. Mc. Cecilia, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Drumul a fost scurt) La cununie am jurat/ Să mergem lin pe drum pavat./ Când banii mei s-au terminat,/ Tu pe alt drum ai apucat.
(Cel mai scump cuvânt) Nu știu pe cine să dau vina/ Când i-aud aia bătrână./ Au uitat că la-nceput/ Mamă au zis primul cuvânt!”
A urmat lectorul de serviciu, dl Adrian Câmpeanu cu un grupaj de poezii, cuprinse sub titlul Amoruri de toamnă în parc. Vă ofer lectura:
„(Copacul tomnatic) Oftează copacul cam ruginit,/ Ah, tinerețea s-a veștejit,/ Dar frunza din vârf strigă sprințar:/ Nu-i bai, dragă, încă mai ții vântul hoinar!
(Frunza cochetă) Frunza se uită-n oglinda din baltă,/ Vai ce culoare! Mă prinde, e caldă./ Vântul o suflă, zicând cu dorință:/ Ți-aș face o poză… dar n-am prezență!
(Vântul de toamnă) Vântul se crede Don Juan în copac,/ Le-nvârte pe frunze în dans prin parc,/ Copacul gelos, suspină în glumă,/ Mi le sufli pe toate și zici că-i brumă!
(Regina verde) Regina frunzelor verde suavă,/ Pe vânt îl privea ca pe o ispravă,/ Dar toamna-i șopti cu glas de sidef:/ Reginele mele… cad toate pe șef.
(Cavalerul vânt) Vântul apare galant, cu fior,/ Regină îți dau un vals ușor./ Frunza se-nclină, dar cade-nm final./ Ah, dragostea bate și tronul regal!
(Primăvara tânără naivă) Primăvara vine râzând, în zori,/ Unde e frunza cu atâtea culori?/ Timpul zâmbește „O s-o vezi curând,/ Că-n viață totul se-ntoarce… pe rând”.
(Lecția de eleganță) Toamna zâmbește „- Așa-i în regat,/ Culorile trec, dar farmecul nu-i uitat./ Regina de ieri, căzută frumos,/ E azi decorul cel mai pompos”.
(Miss Toamna) Când Miss Frunza se pierde-n vânt,/ Toamna privește zâmbind, atent:/ A fost regină, dar sincer să spun/ Mai bine-i stă… la sol, cu parfum.
(Moda anotimpurilor) Frunza cochetă, verde, ușoară,/ Ce bine-mi stă vara, ca modă rară./ Vântul ștrengar, i-a zis cu candoare:/ Așteaptă toamna că vine cu… culoare!
(Epilog verde) S-a dus clorofila, s-a dus și căldura,/ Dar frunza suspină cu toată făptura./ Deși mă desfac, deși cad, nu regret,/ Că vin primăvara, din nou, în secret!
(Timpul galant) Timpul se-oprește o clipă-n poiană,/ Și-i zice frunzei: „Ești splendidă toamna!/ Ea râde: De vară mi-e dor, dar vezi bine/ În „sfârșit” mai mulți mă iubesc!
(Dans de toamnă) În vânt, frunza-n dans, piruetă deplină,/ Toamna zâmbește, privind balerina/ Și-n melancolia paradei de dor/ Se-mbracă natura… ca pentru un zbor!
(Culoarea toamnei) Toamna, pictoriță fără rival,/ Amestecă roșu, aramă, opal,/ Frunza o roagă: Să nu mă-însângerezi!/ Stai liniștită, draga mea, doar te strălucesc.
(Balerina ruginie) Frunza dansează piruetă fină,/ Își simte sfârșitul, dar zâmbește divină,/ Vântul o poartă spre „scenă” ușor,/ Apoteoza ta e un… covor!
(Melancolia de culori) Pe scena de toamnă e liniște blândă/ Timpul așteaptă să tragă o rundă./ Frunza suspină „Mi-e pasul prea lent!/ E-n stil clasic, dragă, cu sentiment.
(Parada frunzelor) Toamna-și deschide parada pe vale,/ Frunzele joacă în roluri egale,/ Vântul dirijează cu gest teatral!/ Atenție doamnelor, solul e final!
(Dans pe lac) Cu grație o rață plutea-n lumină,/ Un pește-o privea cu poftă divină,/ Dar vântul și frunza în zbor de plăcere,/ Au stricat liniștea… printr-o cădere!
(Parada toamnei) În vânt toamna-și face paradă/ Cu frunze ce-n dans se-ntâlnesc./ O frunză balerină-n piruetă suspină/ Melancolia… e doar coregrafie divină!
(Balet acvatic) În dans, o rață și-un pește zburdau,/ Vântul și frunza ritmul dădeau,/ Dar ce spectacol și ce trăire!/ Finalul: o baie… fără iubire!
(Valsul frunzei) Frunza-n vânt cu grație zboară,/ Se crede-ntr-un dans de primăvară,/ Dar lacul o prinde cu blândă tăcere/ Și-i dă o lecție… de cădere.”
Prin catrenele prezentate astăzi de către lectorul de serviciu, dl Adrian Câmpeanu, asistăm la odiseea toamnei și în același timp ascultăm un imn de dragoste închinat toamnei, într-un limbaj metaforic, cu imaginație și intuiție. Mulțumim pentru momentul liric și îl așteptăm la o nouă lectură!
„Astăzi, în ședința concentrată de cenaclu, am avut o surpriză extraordinară. Surpriza a fost făcută, eu rămânând uimit de autor, necunoscându-i latura și starea romantică pe care o are. Îl știam ca o persoană sobră și tăcută, dar iată să astăzi această imagine mi-a fost dată peste cap: poeziile dumnealui sunt perle care au stat ascunse în inima și sufletul autorului și care în acest sfârșit de toamnă ies la lumină.
Din fiecare scurtă poezie se pot dezvolta o mulțime de frumuseți. Nu știu la care să mă opresc mai întâi. Îmi place că autorul se destăinuie spunându-ne că acestea sunt amorurile dumnealui de toamnă în parc.
Eu zic că aceste amoruri le are tot timpul anului. Ele se coc și toamna apar primele frumuseți. Ia uitați-vă, ce minuni de titluri: Copacul tomnatic, Frunza cochetă, Regina verde, Miss Toamna, Epilog verde, Parada frunzelor, Balerina ruginie, Melancolia de culori. Este destul să fie citite aceste titluri și să te îndrăgostești de poezii.
Finalul, Epilog verde, ne spune cu câtă nerăbdare așteaptă frunzele să vină primăvara. Tot la fel și eu aștept cu multă nerăbdare noile creații ale dlui Câmpeanu care sunt sigur că sunt pline de frumuseți. Vă mulțumesc!” (Dan Zanfirescu)
„Astăzi, dl Câmpeanu ne destăinuie tainele frunzelor și sentimentele vântului. Aceste poezii mi-au adus aminte de toamna lui Vivaldi, cu catrene în loc de portative și cu metafore în loc de note muzicale. Concertul acestor amoruri de toamnă a reverberat în sala sufletelor noastre. Precum roua de pe firele de iarbă, așa și subtilitatea versurilor a alunecat armonios pe solul imaginației mele, irigându-l duios.
Îmi place foarte mult că speranța primăverii se împletește cu melancolia toamnei. O să mă refer la poezia Valsul frunzei: „Frunza-n vânt, cu grație zboară,/ Se crede-ntr-un dans de primăvară,/ Dar lacul o prinde cu blândă tăcere/ Și-i dă o lecție… de cădere.” Această poezie mi-a adus aminte de căderea lui Icar.
Îi mulțumesc dlui Câmpeanu pentru concertul pe care ni l-a adus astăzi și îl aștept cu o nouă interpretare „pe scenă”.” (Alexandru Gabriel Dinu alias Alecsander Dinuenze)
„Am ascultat cu deosebit interes poeziile dlui Adrian Câmpeanu redactate în metru clasic, respectând rigorile genului liric, conținând confesiuni directe ale lectorului, pe care ni le transmite nouă: cititorilor, auditorilor, declanșându-ne puternice emoții.
Versurile sunt compuse într-o limbă clară, apropiată de vorbirea cotidiană, autorul reușind să realizeze un portret reușit al toamnei. Poeziile ar putea fi intitulate stanțe. Transmiterea impresiilor se realizează prin mijloace clasice: tropi, prin intonații care derivă din atitudinile poetului.
Remarcăm invocații retorice, exclamații retorice, folosirea unor expresii populare, ex: „nu-i bai”. Relatarea este directă, poetul stă de vorbă cu auditorii, realizând un pastel reușit al toamnei.
Felicitări! Îl mai aștept și altădată!” (Mihail Constantinescu)
Sâmbătă, 29 noiembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl prof. Mihail Constantinescu. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!
