Brigada diverse – (H)âm… Nic(u), A(n)a ți(n) ră(u) (f)a
15 noiembrie 2025
Nu mi-a ajuns de Negru. Nu neapărat de el, dar și, ci de nenumărați, care erau siderați prin varii plasamente momentane – deoarece câteodată mai coboară dintre „stele” și-și mai satisfac prin public nevoile (nevoi de trai: apa, „paie” și „copaie”!) -, că lumea s-a chiaunit definitiv. Cum Bendeac, acum vreme în urmă, prin benzinărie (opinasem cu vârf și îndesat). Cu asemenea comportamente duale, când handicapat, când ofuscat, când părinte cu nemulțumiri sociale, când mare meșter la atras ochi, sau cum scrisesem în notița de pe „birou” – masa de zi cu zi -, când cetățean, când formator de opinie (unul cu „Mă, fii atent!” asmuțit la concurenți, altul cu „Dăăă!” al prostului cel mai prost), nația s-a dus de râpă. Ori cum s-a tot dat șansă nației ce ne-a cotropit prin natalitate susținută (noi și germanii, care n-au găsit sămânță de prăsilă mai bună decât a arabilor) țiganilor. Că mă uitam la defunctul și regretatul Horică – printr-o împrejurare de localizare a unei variante unde „Salcia”, în fapt „De-ai fi tu salcie”, are ca solo pianul și nu viorile, din originala piesă, muzicală, evident, interpretată de Mihaela Mihai – cum s-a degradat, cum a făcut din „capodoperă” o mini maneluță, invitând pe „el grande” Minune. Și câte din astea n-au transformat România și lumea toată într-o jalnică reversiune a omului către obârșia sa de animal.
Deși cea mai proaspătă captură de ecran, au unii un stil ostentativ…. Cum să rezolvi problema scurgerii apei de ploaie între un holțșurub și cocoașa plăcii de eternit. Nu pui o șaibă cu cauciuc, căci prezumția este că n-ai avea-o – și holț…-ul unde l-ai găsit, pe drum, stingher? -, ci scoți elasticul de la un teanc de bani, o „rolă” de sute de euro, dai roată cu el de câteva ori sub capul …șurubului și-nșurubezi până placa de azbociment stă fixă. Mă lași?
Cuvintele, prețioasele, nesăbuitele. Nu dar, ci har! Așa și-ar considera unii „scriitori” de articole titlurile-frază și conținutul identic repetat la nesfârșit până la final. Știu ei oare ce înseamnă cu adevărat „bastion” (Ohoho! Și principal!)? Ar mai face împreună cu el din urbița mea natală și de trai o pavăză de netrecut în fața unei „invazii militare” spre capitală? Cum, frate, să ai o asemenea ineptă părere că fără noi Bucureștiul este căzut? Și de ce-ar veni „vrăjmașii” doar de la nord? Ce, sudul nu are nebuni, vestul nu? Cu ce? Cu unități militare care nu mai există? Cu două foste cazărmi puse pe o șosea care devine, pe zi ce se mai adaugă un tronson de autostradă, inoperabilă, cu două curți de ruine prefăcute în târguri, piețe și oboare, în tabere de campament pentru curse moto-automobilistice, unde nici catilinarele lătrături de haite câinești nu se mai aud, unde s-au suprimat cele câteva comemorări și serbări ale armatei? Și-ar mai trebui să știe cine a scris că aliniamentul Focșani-Râmnic-Galați nu trece prin București și că drumul de la Râmnic la Galați trece doar prin Brăila. Că una este fortificația, și alta figurativul lingvistic „centru de rezistență”. Însă așa suntem noi toți, figuranți cu figurație. Dar n-am văzut tot și-mi cer scuze. Brăila era, dar pe poziția a patra! Să mă ducă și pe mine cineva pe ruta F(ocșanigeles!)-RS-Gl-Br! Textul…. Nici măcar nu amintește de orășelul meu. Nevralgicul, cică, ar fi Bârladul, de altfel doar el operabil, Focșanii și Ploieștiul și ele pe lista punctelor cardinale determinante în eventuala beligeranță. Și chestiunea belicoasă, interpretată cu mare caznă spre alipire la subiect și greșită, ar fi „Poarta Focșaniului”, transformată fără a fi numită în Râmnic. Om fi fost noi județ, om fi avut noi jumătate de Focșani, dar astea-s istorii ireversibile. Pe bună dreptate. De la Slobozia Bradului încolo se vorbește moldovenește (cu din ce în ce mai multă limbă rromă).
