Fărădelegea lui Călin – The land of…
Cincisprezece zile….
Execuțiile…. Cu de-a sila. Obligații și obligare. Cu voința proprie a executantului, cu a altora. O pierdere inutil-utilă din timpul multor indivizi cu treburi importante cotidiene. Se pun în mișcare organe de executare și altele încadrabile în legislație. Oricum, oricând, pe rând, deodată. Cu scopul precis de a se împlini dreptul părții îndreptățite. Achitare de dobânzi, penalități, sume, cheltuieli de executare. Ne returnăm cu Al. 4 la situația obișnuită…. Din multe puncte de vedere, garantat avem un amestec nefiresc. Era cel mai bine să se separe cele normale de zona anormalității. Știam și anticipasem chiar și atributul celui ce avea nevoie de facerea dreptății după ce patalamaua se eliberase de instanță. Cine altul să solicite echilibrarea balanței spre sine? Specificitatea, însă, pare să fie că nu ai nevoie de vreo intervenție – până la împotrivirea părții adverse – a executorilor când solicitarea vizează acte, emitere de autorizații și altele asemenea. Al. 5 ne propune o întoarcere la obârșiile Codului de Procedură Civilă, fratele mai mare Codul civil, la Art. 2445. Când se vând bunuri mobile ipotecate, de către creditor, și fără vreo intervenție a executorului judecătoresc. Art. 622.
Mi-e greu să cred că astfel de inserări au rolul de a regla relații civile. De aceea nu văd de ce ai introduce într-un articol o excepție, cu atât mai mult cu cât nu indici cine are puterea de executare silită. Aici sunt expres înscris „… bugetul general consolidat…”, bănuiesc că al României, fiindcă celălalt este al UE, iar cel de-al treilea al CEEA (energie atomică…). Hai că primele sunt destul de „palpabile”. Cu „atomica” însă ține de chestiuni intangibile de persoane fizice sau juridice obișnuite. O „șicană” la acel nivel nici nu încape. La câte filtre sunt supuși „colaboratorii”….Art. 623.
Unele cuvinte…. Îndestulării…. Cum nu s-o fi găsit altul? Unul care compenseze nedreptatea, deposedarea, ne înapoierea bunurilor creditorilor, despăgubirea, până la urmă. Se urmăresc bunurile. De ambele feluri. Ori se predau pe cale pașnică-nepașnică. Și or mai fi și alte metode. Art. 624.
Era de înțeles. Buni de executori sunt doar profesioniștii. Normele sunt doar cele legale. Art. 625.
Treaba statului. Să asigure cu agenți o executare promptă și efectivă a hotărârilor judecătorești. Cazul contrar oferă vătămatului reparare integrală a prejudiciului. Art. 626.
Promptitudinea este flancată de rolul activ al executorului. Caută celeritatea și integrala realizare a obligației. Operațional, cere debitorului date despre venituri și bunuri. Indiferent în ce cotă are proprietățile. Nu înainte de a-i aduce la cunoștință ce implică executarea silită și de-a-l informa ce cheltuieli de executarea sunt la fiecare moment. Pentru încăpățânarea de a refuza, de a face în dușmănie sau nu ceea ce era obligat. Art. 627.
Mânarea…. Ce-l determină pe un individ să se confeseze…. Cineva sugera pasiunea. Rămân la ideea unui necesar punct de vedere. Cum treburile compoziționale trec uneori pragul configurației specifice, trebuința se probează prin luările de poziție ale oricui….
Poate fi executat silit orice și oricare ins ce nu respectă regula minimului bun simț social, etica și morala conviețuirii. Deși legea nu este motiv de tocmeală – hotărârea judecătorească îndeplinind încă o dată rolul cuvântului juridic indiscutabil -, se mai găsesc dintre cei ce așează pe prima poziție a persoana proprie, uitând datoriile la care a fost angajat. Spuneam de „orice”, fiindcă Al. 1 stabilește numai câteva repere și nu toate chiar de competența totală a executorului judecătoresc. Gândesc la „… încredințarea minorului…”, unde, pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, mai sunt necesare încă vreo două instituții care să țină în frâu tutorele la „predarea” forțată a copilului. Chestiune fără textualizare în codul de față. Să luăm și desființarea unei construcții. Fără mașini, specialiști în domeniu, accepturi ale vecinilor, eventualelor pagube pricinuite prin demolare… nu se prea poate. Nu cer exhaustivitate, dar, cum și-n alte cazuri, mai superficiale decât ar fi trebuit, și aici, o cât de scurtă frază complementară ar fi dizolvat nemulțumirea mea. Însă, responsabilitățile executorului se întind și la stabilirea unor dobânzi, penalități etc., trecute în titlul executoriu, dar nu și stabilite exact. Chiar și actualizarea unor sume de bani, în cel mai bun caz cu rata inflației. Inexistența acestor addendumuri, însă cuvenite creditorului, se întorc în instanță, la cerere și capătă valoare nominală prin încheiere. Rămân surprins de existența Al. 5, care reiterează o chestiune indubitabilă: că actele executorului și cele ale instanței, cele de pe urmă (din Al. 4 abia luat la mărunțit), sunt titlu executoriu. Mă văd iar în situația Constituției SUA, la parcurgerea amendamentelor. Art. 628.
