Fărădelegea lui Călin – Cancel „culture”
Ce-or fi păzit până la data…?
Susceptibil…. Nii la ei cuvânt! Cum să fie aproximabilă varianta arbitrajului, când, după câte reguli se tot înșiră în urmă, nodurile toate din papură ar fi găsit chichița și ar fi dat rezoluția ba unei asemenea căi. Căci se pune problema anulării hotărârii. Chestiunea din urmă fiind unul dintre motive. Dintre cele „i” litere-paragraf, „b”-ul admite drept cauză de anulare și lipsa convenției arbitrale, ori a uneia în fapt nulă sau inoperantă. Parcurgând în continuare, se întărește convingerea că până la soluția comisiei cineva nu și-a făcut treaba sau a neglijat problemele de natură juridică. Că ar exista o convenție, dar formarea comisiei nu s-a făcut ca la carte. Neconformitățile continuă. Una dintre părți nu a fost la dezbatere, nu s-a respectat procedura citării legale. Hotărâre expirată după termenul stabilit în convenție. Una se ceruse ca rezolvare, alta s-a dezbătut și stabilit. Ori una se ceruse și tribunalul a dat mai mult decât cerința. Toate viciile procedurale privitoare la întocmirea hotărârii arbitrale. De moravuri bune, de ordine publică ori dispoziții legale (și ce, dacă nu erau imperative, nu aveau aceeași greutate juridică?) nu se atinge nimeni, cu atât mai puțin o hotărâre nu le poate încălca. Litera ultimă din Al. 1 pune la bătaie o particularitate discutată la acest titlu, fără a fi aidoma prezentei, cea în care cauza ar avea o excepție și CCR-ul ar declara, ulterior hotărârii, legea, dispoziția, ordonanța neconstituționale. Sunt la fel de nedumerit cum de nu s-a văzut mai devreme defecțiunea. Când ridici și remediezi neregulile, automat, nu se mai poate cere anularea. În fine, doar înscrisurile noi se pot constitui în dovedirea motivelor de anulare. Art. 608.
Să înțeleg că ordinea este pronunțare hotărâre și anulare, doar astfel se poate prevala oricare dintre părți de renunțare la dreptul de a cere anularea hotărârii arbitrale. Deși o stipulare de renunțare, la Al. 1, nu poate fi scrisă cu titlu de valabilitate în convenția arbitrală. Art. 609.
Judecarea cererii de anulare aparține, de bună seamă, curții de apel a circumscripției arbitrajului. Art. 610.
Termen de acceptare a cererii: o lună de la comunicarea hotărârii atacate. Doar pentru chestiunea anterioară cu CCR-ul are răgaz un trimestru de la publicarea în Monitorul cel oficial. Art. 611.
Și dacă execuția este în curs, ea se poate și suspenda. Cu de la Curtea de apel putere. Art. 612.
Nimic special procedural la Art. 613. Complet ca la prima instanță. Întâmpinare obligatorie. Obligatorie și anularea hotărârii înfierate. Dar și judecare competentă, rejudecare de către tribunalul arbitral. Pentru ceea ce decide curtea de apel există și posibilitatea combaterii prin recurs. După cum opinasem și altă dată, un șir nesfârșit de judecăți.
Când este ceea ce Art. 614 dorește: bunăvoie. Adică îndeplinirea voluntară a conținutului hotărârii. Cu cele două coordonate juridice devenite regulă: „… de îndată sau în termenul arătat în cuprinsul acesteia.”. Desigur, de către partea căreia i s-a opus cererea arbitrală.
Cu silnicia, oricum ar fi ea. Hotărâre cu titlu de executare silita, aidoma celor judecător. Art. 615.
Trecem la arbitrajul profesionist, la cel instituționalizat. Titulatura impune permanența funcționării, obligativitatea apartenenței la o organizație ori o instituție românească sau internațională, dar și un status de sine stătător ca organizație neguvernamentală. Regulament propriu. Cică nu ar urmări profitul și nu ar avea, astfel, caracter economic. Arbitrajul instituționalizat este autonom în raport cu instituția ce l-a înființat. Toate reglementările organizării și funcționării vor reflecta și garanta autonomia. Art. 616.
