Cenaclul Alexandru Sihleanu – 1 Noiembrie 2025

DRAGOSTEA DE FRUMOS, DE ADEVĂR, IUBIREA DE CEL DE LÂNGĂ TINE SUNT PAȘII UNEI VIEȚI CURATE

Sâmbătă, 01 noiembrie, Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia(Sâmbăta celor adormiți – Moșii de toamnă), ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Modă) Fără jenă merg pe stradă/ Doi tineri îndrăgostiți./ Ea cu tatuaj pe noadă,/ El cu blugii hărtăniți.
(Unui contabil) De la ANAF când vin domnii/ Îi tremură pantalonii./ Repede îi trece sfiala/ Că i-a ieșit socoteala.”
La momentul in memoriam, dl col Mihai Doina a prezentat: „Pentru rubrica in memoriam de azi 1 noiembrie 2025 vreau să prezint un basm… intitulat „Un basm adevărat”.
„A fost odată un tânăr cenaclist… boem și chitarist, care trăia în diaspora râmniceană, în comuna Boldu , la 12 Km depărtare de Râmnicu Sărat. Deși venea în fiecare sâmbătă cu autobuzul, plătind 16 lei, dus și întors, nu a lipsit de la nicio ședință de cenaclu… nici când era internat în spital la Buzău! Avea un nume aparte, anume pus de Dumnezeu, pentru a-l proteja de toate relele din lume. Dar eroul nostru, Maestrul, a fost doborât de cea mai cumplită boală, boală dobândită în timp ce cânta cu vocea li cu chitara în fumul din locațiile unde era invitat. Boala aceasta a fost mai puternică chiar decât Dumnezeu? Sau Dumnezeu l-a chemat de tânăr – 66 ani – ca să asculte și El și îngerii cântecele Maestrului? Cred că varianta a doua este cea adevărată!
În comuna Boldu, în dreptul nr. 52 de pe strada Principală, pe o străduță dichisită, se află gospodăria unde locuia Manea cu familia sa: soția, doi feciori, două nurori și un talentat nepoțel, care la grădiniță a învățat să modeleze în plastilină, iar acasă avea o mică expoziție cu viețuitoarele din gospodărie: câinele, pisica, vaca, calul, cocoșul, găinile… toate modelate în plastilină și care nu se deosebeau de cele adevărate! În casă mai exista și un imens acvariu, cu câteva zeci de pești exotici, dovedind că eroul basmului, Maestrul, iubea foarte mult animalele, transmițând și nepotului dragostea pentru necuvântătoare. Nu s-a aflat încă dacă nepotul va moșteni talentul muzical al bunicului, dar este cert că la numai cinci anișori are talent la sculptură.
Casa Maestrului, cu numeroasele ei camere, toate aranjate zilnic ca pentru expoziție, scoate în evidență lucrări artizanale felurite: covoare, multe mileuri, icoane și multe diplome obținute de Maestrul și de soția sa la diferite evenimente unde erau invitați să cânte. De aspectul interior al casei se ocupa soția, iar de treburile din curte aveau grijă ambii soți. Curtea casei, ca un adevărat „colț de Rai” era întocmai ca Raiul! Pe numai câțiva zeci de metri pătrați se aflau în coabitaj: o livadă cu mulți pomi fructiferi, din fiecare specie numai câte un exemplar, o grădină de legume li o grădină botanică unde își aveau reședința cam toate legumele și toate florile existente în România. Dar surpriză (încă o surpriză): undeva, lângă fântână, pe un strat aliniat geometric și frumos, creștea ceva unic în România: o plantă aromatică adusă din Grecia și multiplicată pentru a o împărți tuturor gospodarilor din comună. Un buchet generos a ajuns și la Muzeul din Râmnicu Sărat (acasă la muzeograful Selegian) și alt buchet acasă la povestitorul basmului.
În curtea casei, la umbra unui nuc, era amenajat un loc unde serveau cafeaua soții Agheană, dar și cu musafirii familiei. Vizitatorii puteau constata că toți localnicii comunei aveau numai vorbe de laudă la adresa familiei Agheană. La Magazinul alimentar și la Biserică oamenii întrebați de adresa locuinței Maestrului, erau bucuroși să divulge prețuirea lor pentru familia Agheană, după ce indicau adresa.
Și azi sunt localnici în Boldu care oftează că „prietenul” lor cel mai bun nu mai iese la șosea să stea de vorbă cu lumea, ori să le cânte „ceva populară și patriotică”. Toți, dar toți, parcă au învățat o lecție: nu uită să adauge : „Dumnezeu să-l odihnească, că a fost de-al nostru!” Păi, trebuie să spunem și noi „”Dumnezeu să-l odihnească… că a fost de-al nostru!”
A urmat lectorul de serviciu, dna Floarea Frățilă, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Lună de toamnă argintie – Omagiu – Plecarea dintre noi la cer) Lună de toamnă argintie/ mi-ai smuls de la piept o floare,/ Dar rădăcinile au rămas,/ Durerea-n suflet încă doare.// 1 noiembrie cu frunze aurii/ Ce așterneau covoare colorate…/ Și astăzi în cenaclu curg lacrimi de durere,/ Dar vocea ta de aur/ Azi cântă printre astre.// Colegi, soția, azi te strigă,/ Cu lacrimi de durere și sufletul secat,/ Ar vrea să te găsească printre stele/ Să le alini sufletul trist și îndurerat.// Simțim cum ne privești din poarta Raiului/ Și vocea ta, Maestre, din cer coboară,/ Știm să ai plecat pe veci și nu mai vii…/ Dar pentru noi, soție și colegi,/ Chitara ta și vocea rămân o comoară.// Sunt cuvinte de dor/ Ce nu se sfârșesc/ Și strigătul soției la cer:/ – Mereu te doresc!// Sunt nopți întregi în care nu dorm,/ Mă culc oftând, dar nu am somn,/ Aud chitara ta măiastră/ Din depărtări, din zori albastre.
(Acoperământul Maicii Domnului) Măicuța Domnului cea sfântă,/ Descoperă al tău veșmânt/ De ziua asta așteptată/ Și așterne-l pe al nostru pământ.// Că pacea ne-au furat-o hoții/ Și ei ne domină credința./ În mintea lor înveninată/ Își văd numai biruința.// Și ei merg pe același drum Pe care mergem noi, copii, părinți,/ Dar țara noastră au vândut/ Pentru o mână de arginți.// Astăzi este o zi sfântă/ Și cei care ne conduc/ Se cred regi și împărați,/ Dar Pământul se învârte,/ Vor fi și ei judecați.// 1 octombrie ai venit,/ Măicuța Domnului azi plânge,/ Veșmântul sfânt l-a dezvelit/ Pe pământul țării sfinte/ Pe care noi l-am moștenit.
(O, suflet blând din cer trimis – George Barițiu) Tu ai luptat fără oboseală,/ O, suflet blând din cer venit,/ Să îndulcești veninul care/ De 35 de ani ne-a chinuit.// Privim cu ochii cum se surpă/ Pământul nostru românesc,/ Aurul, gazele, energia și pădurea/ Din glia celor ce-o muncesc.// De credință nu te-ai lăsat,/ Oricât ai fost de umilit,/ Mergeai în cârje, vertical,/ Poporul nu l-ai părăsit.// Și noi poporul ne rugăm/ Înseninează, Doamne, cerul,/ Deschide poarta Raiului,/ S-aducă pacea porumbelul.// Ai jurat în disperare/ Că vei lupta până la glonț,/ Voiai să lași ca moștenire/ Cuvântul sfânt de patriot/ Și ai suferit cu al tău popor/ Ca cel mai demn fiu de român.// Să ne scapi de mafioți/ Care veșnic ne-au mințit,/ Să avem țară educată/ E cuvântul lui Iohannis,/ De 10 ani cu gașca lui/ De fabrici ne-a dezmoștenit.// Suntem pe marginea prăpastiei/ Simțim că pământul ni se surpă,/ Știm că la nimeni nu le pasă,/ La cine să strigăm durerea ce ne apasă?
(Țară tristă) Cât de tristă ești tu, țară,/ Codrul era înverzit,/ Doar buturugile au rămas/ Ca să ne amintim de tine,/ Cât erai de fericit.// Plânge toamna ce-a venit,/ Plâng și frunzele căzute,/ Vor să aștearnă covorașe,/ Dar văd că nu mai au unde,// Unde e prințesa toamnă,/ Cu rochițele pictate,/ Ce o așteptăm să vină/ Cu bogățiile la sate?// Printre crengile rămase/ Acum vântul doar mai bate,/ Că cei ce-au muncit la țară/ Sunt duși în străinătate.// Dreptatea se lasă așteptată,/ Am pierdut lupta cu istoria,/ Avem legi fără dreptate,/ Președinte doar în acte.// Din tot ce am muncit în viață,/ Ne numim doar patrioți/ Și împărțim frumoasa țară/ Cu cei mai mari mafioți,// De la summitul din Copenhaga/ Raportul e citit în avion,/ Să vedeți la ce înălțime/ Este domnul Nicușor!
(Toamnă argintie) Bate un vânt rece de toamnă/ Când crizantemele înfloresc,/ Dar nu știam că-mi iese-n cale/ O dragoste ce mi-o doresc.// Strop de ploaie aș vrea să fiu,/ Să cad într-un amurg târziu/ Pe obrazul tău, ușor,/ Să șterg o lacrimă de dor.// Tu treceai, neică, un deal/ Prin codrul proaspăt înverzit,/ Numai să mă vezi la geam/ Cum codița am împletit.// Am plâns, am râs, dar nu am crezut/ Speranța unui vis de dor,/ Am strâns doar lacrimi din iubire/ Și-n suflet am azi un izvor// De fericire, bunătate,/ Cu harul de la Dumnezeu cel blând,/M-am lepădat de oameni care/ Mi-au tot furat ce am mai sfânt.// M-au umilit fără regret,/ Cu zâmbet fals, dar plin de ură,/ A lor trădare o simt și-n vis/ Și nu mai cred în vorba bună.
(România patrie sfântă) S-au scurs ani și s-au scurs zile,/ Dar politica e aceeași,/ S-a scurs bogăția noastră/ Către țările străine.// Fuge iute, neîncetat/ Și România rămâne/ Ca o Dunăre secată,/ Oricât s-ar lupta poporul,/ Nu are cum s-o mai refacă.// Privim în urmă cu regret,/ La ce am avut și nu mai este,/ Nu ne oprim, mergem încet,/ Pe o altă filă de poveste.// Că viața e un dar divin,/ Suntem creștini și îl primim,/ Nu știm cât vom mai îndura,/ Poporul se va răscula.// Din tot ce am muncit în viață,/ Ne numim doar patrioți/ Și împărțim frumoasa țară,/ cu cei mai mari mafioți.// Avem o țară frumoasă/ Și cu multe bogății,/ Dar suntem săraci cu toții/ Pe ale noastre moșii.// Furtuni politice inundă/ Toată bogăția ce am avut,/ Valorile țării se duc/ Și noi trăim din împrumut.
(Ursuleț de catifea) Un ursuleț de catifea/ cu ochii mari, el alb ca neaua,/ Privea-n gol, nedumerit,/ Dintr-o ceașcă de cafea.// Era doar o jucărie,/ Dar priveam cu drag la el/ Și voiam să-l iau acasă,/ Să mă pot juca cu el.// Mă duceam grăbit la școală/ Cu gândul la ursuleț,/ Găsii ceașca spartă-n clasă,/ Ursulețul pe masă.// Noi nu aveam jucării!/ Nici telefoane nu aveam,/ Învățătoarea ne spunea:/ – Cine azi a învățat bine,/ Ursulețul acasă îl ia!// Erau mame fericite,/ Care aveau fetițe-n casă,/ Stăteau noaptea până-n târziu,/ Frumoasa ie să le coasă!// Fetițele se jucau/ Pe câmpul plin cu albăstrele,/ Macii erau înfloriți/ Și îi împleteau în coronițe,/ Să le ducă la mămici.
(Monalisa) Ești atâta de frumoasă/ Că nu am cuvinte să îți spun…/ Și mama este o comoară/ Cu un suflet cald, frumos și bun.//Monalisa, rază de soare,/ Ce inimile cucerești/ Cu vocea ta fermecătoare/ Și florile le înveselești.// Din cer o lacrimă coboară,/ E mirul Domnului cel Sfânt/ Pe crizantemele de toamnă…/ Și vocea ta cea cristalină/ E o comoară pe pământ.// S-ajungi pe aripi de vânt în paradis,/ Un drum frumos cu maci aprinși,/ Să îndeplinești frumosul vis,/ Când din cer destinul ți s-a scris…// Cel mai frumos har primit,/ Cu flori să-ți fie împodobit/ Din zori și până-n asfințit!
(O întâmplare) Deschid porțile de fier,/ În casă-mi intră un porumbel/ Cu aripa ruptă și un picior,/ Că l-a rănit un vânător.// Și porumbița s-a prăbușit/ Într-o prăpastie și a murit./ O ploaie rece cade/ Pe străzile pustii…// Iar porumbelul trist,/ Spre asfințit de soare/ Ar dori să zboare,/ S-ajungă dus de vânt/ La a lui soție,/ Să fie împreună/ Și în veșnicie.
(Dor de casă) Iarba verde de acasă/ Și grădina cu flori multe,/ Pomii înfloriți în livezi/ Și mirosul de la turte.// Mereu îmi aduc aminte/ Când mama îmi spunea,/ Că drumurile vieții/ Nu sunt cum eu aș vrea.//Nu uit prispa casei/ Și felinarul din curte,/ Nici mărul înflorit/ Și toamna când era/ Împodobit cu fructe.// Viața este un cântec trecător,/ Dispare ca o pasăre în zbor,/ Copilăria nu o uiți,/ Nici jocurile-n zăpadă de pe munți”.
Lectorul de astăzi, dna Floarea Frățilă, a prezentat un grupaj de poezii într-un stil particular, cu o tematică diversă din care se relevă sensibilitatea, spiritul de observație, patriotismul, dragostea de natură, dragostea de casa părintească, de copilărie, iubirea ca esență a vieții, sentimentul religios. Titlurile poeziilor sunt bine alese în exprimarea adecvată a tematicii. Onestitatea din sufletul dumneaei exprimă cu durere situația sociopolitică a țării dragi. Îi mulțumim pentru lectura de astăzi, îi dorim multă sănătate și o așteptă la o nouă lectură.
„În literatura română întâlnim o regină scriitoare cu numele Elisabeta și cu pseudonimul literar Carmen Sylva, O nouă regină, regina florilor, este lectorul de azi, care, sunt sigur că va ajung alături de Carmen Sylva, în Istoria literaturii române.
Ședința de cenaclu de azi se desfășoară la începutul lunii care a intrat în Istoria României, luna anulării alegerilor prezidențiale, a desființării Constituției, a democrației în România și a reînceperii umilințelor poporului. Ședința de astăzi este plină de surprize, unele mai surprinzătoare decât altele… Lectorul, poeta Floarea Frățilă este persoana căreia nu îi este indiferentă tristețea altora. Grupajul de zece poezii prezentate astăzi reflectă sensibilitatea sufletească a poetei și spiritul ascuțit al observației D-sale.
Poezia Lună de toamnă argintie are un surprinzător subtitlu… ba, chiar două: Omagiu și Plecarea dintre noi la cer. La prima lecturare nu am reușit să realizez profunzimea conținutului… Dar la a doua parcurgere a versurilor am simțit nevoia să completez: „Când rupi o coardă la chitară/ Ea geme lung… și moare tremurând;/ o altă coardă îi ia locul/ Și-auzi chitara iar cântând!” Dar fratelui nostru, Maestru, îi vom mai auzi vocea? Foarte frumos poeta spune: „Chitara ta și vocea rămân o comoară!” Foarte adevărat! Ascult-o, Maestre, pe poeta care îți prezintă strigătul soției: „Mereu te doresc!” Dar să știi, Maestre, că noi toți te dorim, să ne cânți, aducând iar bucurie în cenaclu. Faptul că până în prezent nu s-a găsit înlocuitor pentru Maestru, dovedește unicitatea acestuia! Poeta Frățilă este persoana căreia nu îi este indiferentă tristețea altora! O dovedește poezia Plecarea dintre noi la cer prezentată azi dar și poezia prezentată la 26 iunie a.c., intitulată Omagiu. Prieten de neuitat. Ambele poezii fac referire la decesul Maestrului Agheană Manea. Surpriza mea este uriașă: Poeta Floarea Frățilă când a venit prima dată la cenaclu, Maestrul era deja „plecat” la îngeri: deci nu l-a cunoscut decât din „momentele in memoriam” de la începutul ședințelor de cenaclu. Poeta surprinde în această poezie zbuciumul familiei rămasă fără Maestru, precum și tristețea cenacliștilor care nu mai pot auzi cântecele sale aducătoare de bună dispoziție. Poezia, la fel cum este toată creația marca Frățilă, este conformă cu normele literaturii române, împodobită din belșug cu figuri de stil. Mă bucură mult comparația între Maestru și o floare… precum și continuarea. „Dar rădăcinile au rămas,/ Durerea-n suflet încă doare”. Poeta cu suflet sensibila reușit această emoționantă poezie. Alți cenacliști, care au ascultat pe Maestru cântând mulți ani, acum se prefac că-l uită și chiar îl renegă. Dar e foarte bine! Și Eminescu este renegat acum de elita literaturii române! Dragi colegi, vă amintiți cum se exprima Maestrul? Citez: „Fraților, am să vă prezint melodia care îmi place cel mai mult!” Ei se adresa mie cu „frate!”. La fel îi răspundeam și eu: „Fratele meu!” acest gest al său dovedește că Maestrul era creștin-ortodox, precum este poporul român!
Poezia O, suflet blând din cer trimis m-a intrigat și m-a determinat să caut amănunte din biografia eroului poeziei George Barițiu, care între anii 1838-1891 a luptat sub aspecte diferite pentru drepturile românilor din Transilvania inclusă în monarhia habsburgică. Ca un cârcotaș am constatat că eroul poeziei a luptat fără oboseală 51 de ani ca un patriot, cu avânt revoluționar pașoptist. De numele lui se leagă apariția la Brașov a „Gazetei de Transilvania”, primul ziar politic și informativ al românilor, editează o serie de articole privind eliberarea românilor din Transilvania ocupată de Ungaria, redactează petiția împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria. Poeta Floarea Frățilă îl prezintă pe George Barițiu ca patriot înflăcărat; „De credință nu te-ai lăsat,/ Oricât ai fost de umilit,/ Mergeai în cârje, vertical,/ Poporul nu l-ai părăsit ” Dna Frățilă surprinde cu precizie și îngrijorare momentul în care se află acum țara: „Suntem pe marginea prăpastiei/ Simțim că pământul ni se surpă,/ Știm că la nimeni nu le pasă,/ La cine să strigăm durerea ce ne apasă?”
Poezia Țară tristă se menține pe linia generală a creației prezentată azi: actualitatea! Țara este tristă… Buturugile amintesc de codrul care era verde și fericit. Dar care a dispărut. „Unde e prințesa toamnă,/ Cu rochițele pictate”. Această metaforă o onorează pe autoare. Poeta Floarea Frățilă este tristă că frunzele „Vor să aștearnă covorașe,/ Dar văd că nu mai au unde” pentru că pădurea a fost tăiată. Tristețea poetei o determină să declare: „Dreptatea se lasă așteptată,/ Am pierdut lupta cu istoria,/ Avem legi fără dreptate,/ Președinte doar în acte”. Apreciez veridicitatea versurilor.
Poezia Toamnă argintie nu se depărtează de prezentarea generală, deși este evocată „O dragoste ce mi-o doresc”. Poeta se dorește să fie un strop de ploaie care „Să șterg o lacrimă de dor”. Din primăvară până în toamnă poeta a plâns, strângând în suflet un izvor. Analizându-și sentimentele eroina poeziei declară: „De fericire, bunătate,/ Cu harul de la Dumnezeu cel blând,/M-am lepădat de oameni care/ Mi-au tot furat ce am mai sfânt.// M-au umilit fără regret,/ Cu zâmbet fals, dar plin de ură,/ A lor trădare o simt și-n vis/ Și nu mai cred în vorba bună”.
Poezia Acoperământul Maicii Domnului, intenționat lăsată să o comentez după seria sumbră de poezii, abordează genul de poezie cu tematică religioasă, dar indignarea poetei se constată și aici: „Că pacea ne-au furat-o hoții/ Și ei ne domină credința./ În mintea lor înveninată/ Își văd numai biruința”/…/„ Dar țara noastră au vândut/ Pentru o mână de arginți”. Poeta constată că: „Măicuța Domnului azi plânge,/ Veșmântul sfânt l-a dezvelit/ Pe pământul țării sfinte/ Pe care noi l-am moștenit”.
Poezia România patrie sfântă ne introduce în politică și în abuzurile politicienilor: „S-au scurs ani și s-au scurs zile,/ Dar politica e aceeași,/ S-a scurs bogăția noastră/ Către țările străine”/…/„Privim în urmă cu regret,/ La ce am avut și nu mai este,/ Nu ne oprim, mergem încet,/ Pe o altă filă de poveste”. Tristețea poetei om determină să declare: „Avem o țară frumoasă/ Și cu multe bogății,/ Dar suntem săraci cu toții/ Pe ale noastre moșii”. Constat iarăși spiritul fin de observare a tot ce se întâmplă în jurul D-sale: „.Furtuni politice inundă/ Toată bogăția ce am avut,/ Valorile țării se duc/ Și noi trăim din împrumut”, datorită conducătorilor neinteresați de bunul mers al poporului, ci numai al partidului din care fac parte și îl reprezintă. Cu poezia Ursuleț de catifea poeta ne conduce în lumea jucăriilor și în anii de școlăriță. Ele, școlărițele, precum D-sa poeta, jucându-se, adunau maci și albăstrele cu care împleteau coronițe pentru mamele lor care le confecționau iile înflorate.
Talentul poetic și adorația pentru flori se întâlnesc, cel mai evident, în poezia Monalisa. Din această poezie am aflat că vocea fermecătoare a eroinei înveselește florile! Ce minunată exprimare! Am remarcat și o minunată urare: „Cel mai frumos har primit,/ Cu flori să-ți fie împodobit/ Din zori și până-n asfințit!” … adică întreaga viață.
O tragică și minunată, în același timp, poveste de iubire am remarcat-o în poezia O întâmplare. Dna poetă demonstrează cunoașterea înțelepciunii populare, folclorul, unde sunt comparați doi îndrăgostiți cu doi porumbei. Cea mai frumoasă situație, kubirea, este transformată în tragedie de un vânător: „Cu aripa ruptă și un picior,/ Că l-a rănit un vânător.// Și porumbița s-a prăbușit/ Într-o prăpastie și a murit”/… „Iar porumbelul trist,/ Spre asfințit de soare/ Ar dori să zboare,/ S-ajungă dus de vânt/ La a lui soție,/ Să fie împreună/ Și în veșnicie”. Această poezie îmi place cel mai mult! Nu pentru crima vânătorului, ci pentru strânsa legătură între perechea de îndrăgostiți, reprezentată de perechea de porumbei.
În grupajul de poezii prezentate astăzi am constatat complexitatea universului poetic abordat de dna Floarea Frățilă. Nu doar ce este frumos o inspiră pe dumneaei. În ultima poezie din lista prezentată azi, Dor de casă am remarcat revenirea poetei la amintirile copilăriei, amintiri despre casa părintească, despre mama care o pregătea pentru viață, sfătuind-o. În doar patru strofe am întâlnit cele patru anotimpuri ale anului. Încheierea poeziei îmi dovedește că poeta posedă o viziune adâncă asupra problemelor vieții: „Viața este un cântec trecător,/ Dispare ca o pasăre în zbor”. Prin lectura de azi dna Frățilă merită și mai multă prețuire, iar poeziile D-sale ar trebui să împodobească paginile unor cărți, pentru ca și generațiile care vin după noi să se poată bucura de talentul dumneaei.
Vă felicit doamnă pentru tot ce ați prezentat azi ți în toate ocaziile anterioare, dar și pentru contribuția depusă la bunul mers al cenaclului. Dumnezeu să vă ajute să ne prezentați mereu frumosul din limba română! Punct”. (Mihai Doina)
„Există un gen de literatură în care autorii copleșiți de emoții sunt exagerat de direcți, de sinceri, când impresiile produse de un fapt real sunt atât de puternice încât te cuceresc și te stăpânesc deopotrivă. Creatorului aflat în astfel de situație, care se află pe nisipuri mișcătoare, nu-i rămâne decât efortul eroic de a se menține picioare. Nu de puține ori, natura îți oferă imagini pe care, ca artist, nu reușești întru totul să le redai farmecul. Ați mers vreodată toamna într-o pădure de foioase? Nici un artist nu poate reda toate nuanțele. Sentimentele umane se compun din atâtea elemente, care când dau năvală asupra bietei făpturi omenești, o copleșește împiedicând-o să le descrie.
De aici starea declarativă a autorului a autorului, care poate totuși să facă niște confesiuni cuceritoare. Când un poet (mai ales dacă aparține genului feminin) se confesează, încearcă să o privești în ochi, să pătrunzi dincolo de aceste ferestre ale sufletului, această intimă cămară a acestui a acestui mic, dar tenebros univers. Dacă autoarea rămâne neclintită în fața privirilor tale sfredelitoare, ca și cum ar vrea să rostească: „Știu eu ce știu”, dacă atitudinea ei denotă calm, siguranță de sine, autocontrol, autoare a biruit. Există o vreme în care poezia nu se mai construiește cu tropi. Altele sunt subtilitățile: tonul, ironia, autoironia, atitudinea, intonația, sugestia, eufemismul. Uitați-vă la câte eufemisme a generat spiritul răului, Stăpânitorul acestei lumi.
Unii poeți: Labiș, Stănescu, Sorescu, Cărtărescu, folosesc mai mult necuvintele, pentru că adevăratele poezii încep acolo unde se sfârșesc pe hârtie. Toți sau aproape toți vedem un răsărit de soare, dar fiecare îl vedem într-un anume fel. Creația artistică este deopotrivă realizarea atât a artistului, cât și a beneficiarului, constituie, dacă vreți, spectacolul creatorului, dar și beneficiarul se auto include în spectacol.
Aurul strălucește și în noroi, dar nu tot ceea ce strălucește este aur, dar e totuși frumos, cuceritor, eclatant, frapant. Și aurul este de mai multe carate. De aici și valoarea, valabilitatea unor exprimări, a unor reprezentări. Podoabele nu se confecționează numai din aur. Și totuși sunt podoabe, impresionează, generează emoții.
Cititorul, auditorul își construiește pe baza audiției sau lecturii propriul scenariu. Literatura: poezie, proză, teatru, eseu, aforisme, are nenumărați prozeliți car își descoperă numaidecât fanii, admiratorii. Poate că fiecare creator, cât de neînsemnat, poate fi fără îndoială un idol care conduce neapărat în mod sigur la idolatrie Un cântăreț, cât de neînsemnat, e totuși un artist și merită a fi apreciat pentru că opera sa constituie totuși un act de curaj, fiindcă reflectă individualitatea artistului care te invită să-i culegi mărgăritarele din grădina spiritualității sale, îți permite să pătrunzi în cea mai intimă cămară a sufletului. Veniți dar în această grădină la cules de mărgăritare.
Aceste creații le consider ca nestemate ale spiritualității umane, cu străluciri diamantine, care pătrund intens în sufletele noastre de auditori.
Poeta retrăiește și acum clipe în care imaginea menestrelului Manea Agheană îi revine în memorie. Este surprins cu deosebită intuiție caracterul inimitabil al cantautorului. Manea s-a dus într-o vreme când frumusețile ne inundă de peste tot. În imagini unice și emoționante se aude vocea de aur pe care Manea o interpretează pentru îngerii din ceruri. Îl simțim printre noi, cum spune autoarea. Îi auzim chitara și strigătul soției care n-a încetat să-l iubească.
Despre poezia religioasă, al cărei mare iubitor sunt, pot să relev o mare realizare.
Patriotismul este o altă latură a creației dnei Floarea Frățilă, amintind de viziunea lui Octavian Goga, poetul pătimirii noastre, cu poezia La noi și de cântecul Savei Negrean Brudrașcu.
Armonia toamnei, simfonia culorilor generatoare de o gamă largă de sentimente în poezia Toamnă argintie.
Nostalgia copilăriei în poezia Ursuleț de catifea este vorba despre acei copii lipsiți de bucuriile simple ale vârstei de aur.
Monalisa dezvoltă ideea uniunii dintre frumusețea fizică și frumusețea sufletească. O felicit pe creatoare și o mai așteptăm și altădată cu poezii.” (Mihail Constantinescu)
„Sunt oameni care trec prin viață ca un meteorit, cum a fost Manea Agheană. Este impresionantă evocarea amintirii unui coleg drag de cenaclu, care a făcut să ni se înfioare inimile prin cântecele sale. Vocea sa de aur ne impresionează și acum. Regretăm că astăzi cântă printre stele. Comunicarea cu cel drag plecat în lumea astrală este permanentă. Pentru noi, el, chitara sa și vocea extraordinară, rămân o comoară. Dorul de cel plecat este atât de puternic și este redat cu multă expresivitate de autoare. Amintirea lui rămâne veșnică pentru cei care l-au iubit.
Mi-a plăcut poezia Toamnă argintie căci acest poem pictează în versuri decorul autumnal, evocând în versuri o frumoasă idilă a doi tineri care se caută cu dor să-și împărtășească visul de iubire. Poezia are două părți: una idilică și alta critică. Rog autoarea să prelucreze această poezie și să facă din partea a doua o altă poezie, cu alt titlu.
Îmi place poezia Ursuleț de catifea căci evocă universul copilăriei fericite, trezește bucurie în inima lectorilor și deșteaptă copilul din noi. Sugestiile mele: să facă o carte pentru copii și una de poezie religioasă, că are mult har.
Monalisa este simbolul frumuseții feminine, al misterului și al „eternului feminin”. Nu este un elogiu al celebrei Mona Lisa. Este vorba de o fată frumoasă înzestrată cu mult har ceresc, vocea cristalină, o comoară pe pământ. Îmi plac urările din final, căci o îndeamnă să pășească pe „un drum frumos” semănat cu „maci aprinși” și să își sporească harul primit.
O întâmplare este poemul ce redă ideea perechi a celor ce se iubesc la infinit.
Mă regăsesc în poezia Dor de casă. Iubirea pentru locurile natale, evocate cu dragoste și dor, este tema poeziei. Dorul de iarba verde de acasă, de pomi înfloriți, de mărul împodobit cu fructe, creează un univers mirific.
Concluzia poetei este că viața este un cântec, copilăria își păstrează farmecul ei și nu se uită, cum nu se uită peisajul extraordinar, jocurile în zăpadă pe munți.
Îi mulțumesc autoarei pentru invitație și creația oferită!” (Ecaterina Chifu)
„Cine se luptă cu mândrie și curaj împotriva inamicilor poporului român, precum Ecaterina Teodoroiu și în același timp pictează peisaje sublime, prin metafore și personificări precum Carmen Sylva, răspunsul este simplu: poeta de astăzi principesa versurilor și a florilor, dna Floarea Frățilă.
Dna Floarea Frățilă culege din arborele poeziei fructele frumuseții, dreptății și adevărului. Lectorul de astăzi cunoaște frământările și tainele amoroase ale porumbeilor și farmecul sacru al crizantemelor sub amurgul târziu de toamnă.
Poeta ne mărturisește: „Am strâns doar lacrimi din iubire/ Și-n suflet am azi un izvor”. Aș dori să spun că dumneaei nu are doar un izvor, ci mare nesfârșită de iubire, ale cărui valuri scaldă astăzi țărmurile inimilor noastre.
O felicit pe dna Floarea Frățilă, care cum o albină harnică, a cules mierea frumuseții sale sufletești și ne-a oferit-o nouă în dar!” (Alexandru Gabriel Dinu alias Alecsander Dinuenze)
„Am asistat cu deosebită bucurie la poeziile prezentate de lectorul de serviciu. Lectorul a venit cu poezii pline de mesaje din diferite aspecte ale vieții trăite de poetă.
Mi-au plăcut deosebit de mult poeziile legate de frumusețea naturii, pe care a reușit să ne-o transmită prin versuri pline de culoare, muzicalitate și cu o grafică inspirată, atașată fiecărei poezii.
Este o poetă care vine în cadrul cenaclului desfășurând o activitate intensă în domeniul literar. O așteptăm în continuare cu poezii la fel de…gustoase. Felicitări pentru atmosfera în care a prezentat creația poetică!” (Adrian Câmpeanu alias Firudo Kokoku)
„Preluând din terminologia folosită de dl Doina în comentariile sale, voi spune că dna Floarea Frățilă ne-a oferit azi un regal. Astăzi dumneaei, dna Floarea Frățilă a înflorit.
Am ascultat și prea ascultat cele două lecții expozeuri ale dlui prof. Constantinescu și ale dnei prof. Chifu, care astăzi au găsit o oră de curs în cadrul cenaclului. Știu că orele mai interesante, când sunt îmbinate cu glumele. Asta aș vrea să aud în viitor.
Continui spunând că poeziile autoarei sunt ca o scară care are fuștii (trepte) formate din poeziile dumneaei. De ce spun acest lucru? Deoarece autoarea are talentul de a realiza poezii formate din cuvinte simple, până la poezii complexe. Aici, cuvintele dumneaei dansează în strofe uimitoare, la braț imaginile care însoțesc poeziile.
Nu aș putea să mă opresc la o poezie anume. Îmi place în totalitate. Luând în mână sabia Boudicăi, autoarea se luptă cu dușmanii prezentului. Dumneaei apără cu inima, sufletul și scrisul patria sa dragă România.
Pentru ideile și gândurile pe care le-a cuprins în poezii, îmi scot pălăria și îi spun sărut mâna și îi mulțumesc! Gata!” (Dan Zanfirescu)
„Grupajul de poezii citit de dna Floarea Frățilă mi-a încântat sufletul. O felicit pentru tot ce ne-a citit astăzi și îi mulțumesc pentru momentele petrecute astăzi în cadrul ședinței de cenaclu!” (Adriana Plugaru)
Sâmbătă, 08 noiembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl Alexandru Gabriel Dinu alias Alecsander Dinuenze. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie: