Fărădelegea lui Călin – At the first point
Ne învârtim după cuvinte. Zi-i ilegalitate.
Caducității. Degeaba ai avut temei legal să faci și să dregi, să cântărești și să decizi. Termenul avut la dispoziție, ca mai înainte la 567, ori…. Judecată i-o fi numele acestui set de ascultări și decizii, însă mie mi se pare prea mult pentru o arbitrare nu la fel de riguroasă, nu întru totul profesională, nu cu puteri precum ale instanței. Mai apoi. Al. 1, pe modelul completului de judecată, invită părțile, „La primul termen…” „… să invoce caducitatea arbitrajului.”. Nu doresc să scot în evidență chestiunea cuvântului, deși rămân la părerea că el aparține documentelor, deciziilor, nu modului de arbitrare și nici acestei alternative la dezamorsarea unui conflict, la fixarea unei stări de fapt între două părți, ci așteptarea unui moment pentru… nimic. La ce să mai lungești boala și pentru ce? Nu s-a emis niciun act, nu s-a întreprins nicio acțiune care să vizeze părțile. Doar s-a constituit tribunalul arbitrilor, chestiune încuviințată, după tot setul de „mesaje” schimbate între unii și alții că „treaba” poate începe. Chiar dacă Al. 1 spune ceva, Al. 2 poartă discuțiile în jurul depășirii termenului de șase luni sau 6+3 luni maxim, că acesta ar fi motivul cererii de caducitate. Mă mai mir de faptul că doi „oameni”, persoane și, și, pot lăsa vremea să treacă fără să se îngrijoreze de o parte din soarta lor, de o parte dintre problemelor lor și să aștepte jumătate de an, cel puțin, pentru a fi chemați la o primă ședință. Și sunt uimit că tot tribunalul… dă hotărâre în privința caducului arbitraj. Și plusez cu încă o chestiune aruncată în Al. 2 gratuit. O excepție ce se putea constitui în alt alineat sau chiar articol. De la ce premisă plecase Al. 1? Invocare de caducitate. Și ce caută că părțile renunță la caducitate? Se joacă cu cererile, cu timpul, cu persoanele desemnate ca arbitri? Al. 3…. Ăsta este „blestem” sintactico-morfologico-literar. Păi, se ține toată ședința și la final declarația de caducitate este pusă pe tapet sau nici n-apucă bine să se răcească prezentările, căci așa este corect și legal, și părțile „țipă” că lor li se pare că arbitrajul ar putea să-și fi pierdut temeiul legal? Și care probe administrate, când Al. 2 „urlă” de termenele depășite? Art. 568.
Locul…. Unde vor părțile. Unde vrea arbitrajul. Art. 569.
Limba…. A contractului, a litigiului, a convenției arbitrale. Sau una „… de circulație internațională la hotărârea tribunalului. Ori fiecare parte cu a sa și cu un traducător. Art. 570.
Crezusem…. Că înainte era cererea, că apoi urmează formarea tribunalului. C-așa a fost la mine. Întâi plângerea. Comisia-tribunal (polițienesc) următoarea. Altfel care ar fi motivul întemeierii celui arbitral? Totuși…. Mai întâi tribunalul, deși există deja litigiul. După cererea. Nume…. Ale părților, ale reprezentanților – care are -, convenția arbitrală în copie, obiect și valoare cerere, cu calcul cu tot, explicat, motive și probe, cine și unde la arbitri, semnături de părți. Art. 571.
Iar sunt confuz. La Art. 572 avem doar un reclamant, nu două părți care au semnat o singură cerere. Desigur, fiecărui, și așa, câte o copie după ea și după înscrisurile atașate.
Întâmpinarea, cum o știți, din partea pârâtului, cu toate cele la și-n alte asemenea cazuri. Aidoma și cele uitate, de înfățișat la primul…. Prima întrevedere a tribunalului arbitral cu părțile. Tot tu-i pui și ei…. Măcar cel al pârâtului să-i țină un pic partea pârâtului, nu să-i spună de la obraz, el și „colegii” că de nu aduce întâmpinarea, amână soluția și mai este și bun de plată la cheltuieli. Art. 573.
Și ultimul, din lunga listă extrasă acum vreo două luni în urmă, Art. 574. Pârâtul, și el în drept să emită pretenții și cerere reconvențională. Așa ne întoarcem, pe alte căi și cu alți oameni, dar cu aceleași metode la lungul șir de norme și proceduri din cadrul unei instanțe judecătorești. Bine că articolul nu le-a mai și enumerat.
