Cotețul cu metaforeEditorial

Cotețul cu metafore – Asumat


Asumat

Foaie verde matostat,
azi, la Râmnicu Sărat,
noi contracte s-au semnat,
pentru străzi de asfaltat!

Mulțumim că n-ai uitat,
Doamne, și ne-ai ajutat,
s-avem iar de comentat
că abia ce ne-am calmat!

Doamne, Tu ne-ai arătat
și mereu ne-ai demonstrat,
că tot timpul ne-ai iertat
și speranțe ne-ai tot dat!

Nu ne-ai dat totul deodat`
răbdarea ne-ai încercat
sufletele ne-ai testat
iar acum, Te-ai îndurat!

Îți mulțumim anticipat
că, pe lângă asfaltat,
va fi în sfârșit, reabilitat
penitenciarul rău famat!

Foaie verde bob uscat
și noi, Doamne, ne-am rugat
ca la Râmnicu Sărat
toate să se fi-ntâmplat!

Căci, dracii ne-au apucat
când copacii s-au tăiat,
căci copacu-i vinovat
de trotuarul ondulat!

Pân` la urmă, s-au tăiat,
căci trotuarele-au stricat
alții, s-au toaletat,
pentru un oraș curat!

Foaie verde plop uscat,
nu m-am pus pe lăudat,
însă eu am constatat
ce tocmai v-am relatat!

Știu că voi fi-njurat,
bănuit că-s ,,motivat”,
fiindcă nu am criticat
modul cum s-a acționat!

Eu, aici, am încheiat
acest gest necugetat,
și aștept să fiu sunat
de vreunul mai revoltat!

(Să știți că mi s-a-ntâmplat!)

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share