Cotețul cu metafore – Ars
ars
ar scrie-n cronică istorici
despre incendiile noastre,
s-ar întreba, oare, retorici,
despre plecările în astre?
ar striga ei cu disperare
și ar organiza vreun marș,
spre-amara conștientizare
că tot n-avem spital de arși?
ar strânge ei pumnii revoltei
îndreptați spre-aceia care,
precum la strângerea recoltei
duc trupuri către abatoare?
ar săruta ei, locu-n care,
pierit-au ochii îngerești
de copii, dintr-o ,,eroare”
în maternitatea din Giulești?
ar stinge ei focul ce arde
încă mocnind, în ,,Colectiv”
și-n atitudini revanșarde,
doar cu efect declarativ?
ar spune cineva că este
un timp al tuturor să plece,
să lase locul în ,,poveste”
și analizelor la… ,,rece”?
ar sări-n foc să îi salveze
pe cei ce-și caută salvarea,
fără să-i mai intereseze
că îi așteaptă promovarea?
ar scrie, precum alți istorici
ai vremilor de altădată,
ce nu se întrebau retorici
când țara era incendiată?
ar sosi oare, vremea aceea,
când, focul, tot va pârjoli
iar noi vom scrie odiseea
cenușii ce ne-o copleși?
arsura-i ceea ce ne-animă,
căci ardem zilnic, ne dăm foc,
durerea nu ne mai deprimă
și nu o mai simțim deloc!
