Ora de muzică 2 – Un tinerel mintos
Tocmai ce-mi povestea cineva astăzi despre ciocănitori, un copac și prăbușirea lui pe un timp identic celui de afară.
Și pe cât de rea vremea, pe atât de atroce crima tot unui Quitin Jones prin 1999. Dar nu el este cel căutat, ci un tiz cu încă un prenume, Kameron, înscris între filele albumului 44/876. Desigur, cu contribuții la hit-ul Don’t Make Me Wait, premiat, deci și el Grammy. Fatalitate…. Lui nu i se poate da de urmă mai mult de un tag pe Discogs, prezent fiind pe albumul mai sus amintit și încă unul, marca Sting, unde și-a strâns duetele și despre care, în viitor, vom discuta. Doar printr-o coincidență, funcție de ceea ce am pus la căutarea în google, l-am găsit pe staff-ul de compozitori al piesei Fallin’, a lui Toni Branxton (Spell My Name numele albumului audio). Că doar ce trasasem câteva linii biografice despre Ashante Reid, alături „în cădere” de Kameron, Taylor Martin, Jordon Manswell și Toni. Altceva…. Doar că, pe acela abia zărit într-un live a lui Sting și Shaggy, cu beretă vișinie, cam „Che Gevara”, cumva, bărbierit și ferchezuit totuși, cu chitara, nu l-am putut atunci identifica, deși era Jones al nostru. M-a chinuit căutarea locului exact al videoclipului, am bifat glumă, negru (fundalul), fundal, beretă, chitară…. De toate, dar nimic care să mă ducă exact acolo. Și am scris, la ghici, pe youtube sting and shaggy și-am lăsat boombastic să se alăture, dovadă că mai ascultasem. Era chiar ce doream. Fundal negru în spate, câteva neoane albe așezate oblic pe acel fond și ei cinci. Kameron cu chitara primul din stânga, Sting cu basul, Shaggy, Mellisa și Noble cu vocile. O performare glumeață, într-adevăr, dar cu stil, cu inserare de Roxanne, dar și-un Mister Lova, Lova (așa și scrisesem anterior) c-un soi de îndrăzneală pe care Shaggy n-o prevăzuse și la care Sting nu știa care va fi reacția.
Cu Zack Jones este altă treabă. E ditamai anunțul că Sting are toboșar pentru turneul pentru albumul My Songs. Asta era prin 2022, deși Zack era deja o luminiță pe firmamentul vedetei de la piesa Just One Lifetime (nu singura). Cum de se mirau unii forumiști prin 2024 că a apărut și băiețașul ăsta, e destul de ciudat pentru inși care poartă discuții despre toboșari, ei înșiși, probabil, practicând cântatul la același instrument? Și-n ciudatul lor subiect, găsiseră nod în papură, mic, e drept, și lui Colayuta, chiar și faptului că Sting a căutat, de-a lungul timpului, unul cu vână, cu foc în bețe precum fusese la The Police Copeland. Ba, prin alte părți, cineva se încumetă a-l cataloga pe Jones „nu chiar rău”, doar pentru a-și afirma predilecția în privința altui mare colaborator, Josh Freese. Dar, blondul nu este chiar așa, venit de neunde, nu și-a format mâna oricum și nu a avut repere pe oricine. Are o bilă albă de la mine pentru topul celor cinci trupe și drumeri care i-au marcat direcția ca muzician. Pe prima treaptă Beatles, cu un disc realizat în 1963 și pe care se găsesc trei piese ce i-au atras atenția, printre ele All my Loving, Police din 1995, un Classics Every Breath You Take, ca album, Every Little Thing She Does Is Magic și Can’t Stand Losing You ca piese, Copeland ca toboșar și, dintre cei mai cunoscuți, din galeria de artiști remarcați în această Oră de muzică, Steely Dan din 1976 (Kid Charlemagne… între piese). Neoprindu-se doar la cei mai cei. În mare, Zach are fason și de producător, de solist, de compozitor de fel din Brooklyn. Pe lângă toți muzicienii și trupele cărora le-a fost tovarăș, Elle King, A Great Big World, Ingrid Michaelson, Jon Gallager…, Zack are propriul band, Tricky Bits. Însă nu se sfiește, prin concerte, să ia chitara și, împreună cu vocea, să dea interpretării pieselor bandului un nou suflu. Bun până aici. Să continuăm cu datele pe care le oferă un interviu postat pe youtube, acordat lui Earl Bennett. Astfel, pare că începuturile lui Zack în industria muzicală se leagă de trupa Secret Someones, care este formată din fete, trei gagici la chitare, una dintre ele alternativ și cu claviaturile, și cu vocile, și compozitoare, și el, bineînțeles, și semnarea unui contract de înregistrări cu firma lui… Martin Kieszerbaum, Cherrytree House. Începuturile…. Pe la 9 ani. „Împreună” cu diverse formații de pe înregistrări – cum fac mai toți „copchiii” zilelor noastre și cum și noi ne îmbărbătam că putem cânta cu muzicienii de pe pickup. Apoi pe la biserica unde își făcea veacul tatăl lui, prin trupe în școală, în liceu…. El pare tinerel, și este după cum îl arată fața, însă a priceput și împărtășește chestiunea la care tânjesc: toboșarul să fie ascultător, să înțeleagă ce fac și ce ceilalți instrumentiști și să fie un liant pentru materialul auditiv într-o trupă, să nu facă cine știe de capul lui. O lecție însușită de Zack de la tatăl său. Deși am pus titlul articolului exact în acest moment, ideea se dovedește a fi fost una inspirată. Interviul dezvăluie un tip cu o gândire de muzician mare. Gazda i-a pus o întrebare ce ar putea încurca interlocutorul: cum te simți în încălțările Uriașilor? Sincer, Zack a opinat că nimeni nu poate fi înlocuit, că este neproductiv un gând ca „pe scaunul ăsta stătea cândva Colayuta”, fiindcă te-ai bloca, nu fiindcă nu ai fi studiat ceea ce interpretează Vinnie, ci fiindcă nu vei fi niciodată ca el, fiecare are acea doză de particular care îl definește. Îți vezi de ale tale și te concentrezi la ceea ce urmează să cânți. Și nu oricum, fiindcă muzicieni precum Sting și alții, se satură repede de ceea ce au performat pe înregistrări și în concerte aleg să exploreze și alte valențe ale lor, lăsând la latitudinea membrilor trupei să facă și altceva decât finitele piese de pe albume…. Atras de tobe, din pricina unchiului Tim, dar și a tatălui, însă prima oară când a rămas impresionat de tobe era pe la 2-3 ani, Tim fiind protagonistul. Până la 9 ani a încercat totuși chitara, claviaturile. Încă o chestiune interesantă, pe care o știam deja, dar are o nouă confirmare. Albumul 44/876 este în întregime compus în studio, ideile au răsărit din prezența și performarea instantanee a muzicienilor prezenți.
