Cenaclul Alexandru Sihleanu – 19 Iulie 2025
DRAGOSTEA DE OAMENI POATE ÎNLĂTURA ASPERITĂȚILE VIEȚII
Sâmbătă, 19 iulie, Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaștelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(La mare) Stă la plajă pe nisip/ Mai mult nud, decât în slip/ Și cu-n obicei beton,/ Țigară și telefon.
(Guvernanților) Guvernanții nu au frână/ Când dau câte-o lege nouă./ Ne dau ajutor cu-o mână,/ Taxe, ne iau cu-amândouă.
A urmat lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Toamna vieții) Frunze galbene roșcate/ Așează un persan covor/ Tivit cu roșii mușcate/ Care în brumă pălesc, mor.// toamna a venit devreme/ Cu arsenalul plin de ploi/ Aducând frig și probleme,/ Vremuri cu zloată, cu noroi…// La fel este toamna vieții/ Când uite, vara a trecut/ Și auzi cum coasa morții/ Vine încet, domol, tăcut.// Vanitate și orgolii/ Au căzut ca frunza moartă/ Privind cum se învârt cioclii/ Tot cătând la a ta poartă// Și când iarna cea bălaie/ Straiul alb ți-l pregătește/ Înțelegi că-i foc de paie/ Ceea ce trupul își dorește.
(Noaptea) Perdea de stele noaptea lasă/ Peste pământul ars de soare;/ Lumini se-aprind din casă-n casă,/ Licurici clipind trist în zare.// Vântul fierbinte a obosit,/ Iar pacea pune stăpânire./ Chiar și luna pe cer s-a oprit/ Contemplând propria-i strălucire.// Din noapte, trecutu-mi învie/ Cu bucurii și cu tristețe:/ Canar ținut în colivie,/ Astăzi ajuns la bătrânețe.// Iar noaptea, de braț mă cuprinde,/ Suflet și trup spre a-mi deprinde.
(Atunci când…) Când tu vei înțelege cântecul vântului,/ Când tu vei înțelege lacrimile ploii/ Atunci, în adâncul profund al sufletului/ Iubirea pură lumina-va iarăși zorii.// Când în zbor lung pleca-vor șiruri de cocoare,/ Când și pământul îmbrăca-va galben veșmânt/ Atunci, ai să-nțelegi: iubirea-n veci nu moare/ Chiar dacă-i închisă în al inimii mormânt…// Când o să înțelegi a toamnei călătoare,/ Când vei vedea cum din nou copacii înverzesc,/ Iar iubirea e oarbă, dar nemuritoare/ Abia atunci poți spune: „Acum știu să trăiesc!”
(Căutare) Te-am căutat o viață-ntreagă/ Fără a-mi fi dat să te găsesc/ Și, totuși sper, iubită dragă/ Că peste veac am să te-ntâlnesc.// Eu am umblat prin ploi și ceață,/ Prin vântul hain venit din nord/ Prin zloată și zăpadă, gheață,/ Rătăcind din fiord în fiord.// Te-am căutat și printre stele,/ Prin visul nopții cel de taină;/ Urmat-am cântecul de iele,/ Dar… e târziu și este iarnă.// Ce pot să spun? Că fără veste/ Căile or să se-ntretaie/ Și-această veșnică poveste/ Nu este simplu foc de paie?
(Peisaj trist) Oamenii livizi se târăsc pe stradă/ Ducând după ei o viață fadă;/ Își deplâng trecutul, viața ce-a trecut,/ Faptul că acum nu au pe nimeni scut.// Banul conduce, este la putere,/ Plăcerea cărnii este astăzi miere,/ Iar a fi învățat sau a fi școlit/ Mi te fac urât și chiar de ocolit.//Cel care citește, nu e de „bon ton”,/ Nu are FB, nu are telefon,/ Nu are prieteni în „cercul de sus”/ Trăind astăzi jos, viețuind ca și dus.// Nu uitați prieteni: toate au sfârșit,/ Iar negura din minți s-a mai risipit!
Cum nu pot ascunde că am adeseori și o doză oarecare de ironie și sarcasm pe care nu mile pot reprima, voi încheia cu un elogiu adus lui Mitu. Pentru a ajuta la descifrarea jocului de puzzle, precizez originea brăileană a personajului menționat și o legătură a numelui cu soldații din Războiul de Independență. Cu riscul de ai supăra pe cunoscători, cum am făcut-o mai mereu, îmi susțin părerea și crezul întregii vieți.
(Gând) În bordeie opaițe se sting,/ În case lumânări mari se aprind,/ În palate ard globuri de cristal/ Albind mai mult al doamnelor gât pal./ Intelectualii pe jumătate,/ Dar făr-de bacalaureate,/Acolo-n clasa cocoțat socială/ Dau sublime lecții de morală/ Împrăștiind raze de lumină,/ Ei, …doar niște umili hoți de tină./ Și invocând trecutul nostru trist/ Nu văd în azi viitor pesimist!// Vreau acum în vremi de bejenie,/ Umbra lui Mitu să bântuie!”
Lectorul de astăzi, dl Mircea Mocanu, este un melancolic învederat. Poezia dumnealui apare ca o necesitate de eliberare a prea plinului sufletesc, într-un stil, am putea spune, ce amintește de stilul bacovian. Poetul se destăinuie. Titlurile poeziilor sunt ca o invitație la adresa cititorului de satisfacere a curiozității privind trăirile, frământările omului și poetului Mircea Mocanu.
Lăsând imaginația să lucreze, putem auzi un oftat, sau două când se destăinuie despre toamna vieții, despre canarul ținut în colivie, despre iubirea oarbă, dar nemuritoare, despre ce a căutat… o viață-ntreagă, despre un peisaj trist și un ultim gând particular.
Dle Mocanu, vă mulțumim pentru atmosfera creată, vă dorim sănătate, spor la scris și vă așteptăm la o nouă lectură!
„Autorul de astăzi, dl Mircea Mocanu, este o persoană care te bucură când o cunoști. Totodată este o persoană enigmatică, cultă, care știe să mânuiască cuvintele. De multe ori tonul poeziilor sale este trist, parcă ar fi poezii scrise în pragul iernii. Din când în când autorul se scutură de tristețea din poezii și atunci apar creații deosebite.
De exemplu, în poezia Căutare cuvintele sunt mai blânde și apare în ceață iubita. Acest moment nu ține mult și urmează poezia Peisaj trist, care stinge sentimentele din poezia Căutare. Autorul continuă în acest mod aruncând acum săgeți înmuiate în curara către „actualii noștri”.
Poeziile cu care începe materialul le consider pregătind terenul pentru poeziile care vor urma. Sunt ca o uvertură în care tema muzicală este dezvoltată de opera care urmează.
Nu știu unde să îl fixez pe dl Mocanu: ca un pesimist, ca un optimist moderat, ca o persoană înflăcărată și plină de curaj. Sunt poezii plăcute, care m-au delectat. Mulțumesc! (Dan Zanfirescu)
„Poeziile dlui Mircea Mocanu le asemăn cu lucifericul chip a unei prințese persane, veșnic învăluit într-un hijab al tulburărilor sufletești, care nu micșorează, ci tot sporește aura enigmatică ce oferă farmec.
Poeziile dumnealui sunt ca un vals armonios, între umbrele pesimismului și luminile palide ale dragostei adevărate.
Îl felicit pe dl Mocanu și aștept cu nerăbdare următoarele sale creații! ”(Alexandru Gabriel Dinu)
„Poeziile dlui Mircea Mocanu sunt construite, în majoritate, pe antiteze. Ele conțin meditații ale autorului a supra unor teme esențiale: de trecere a timpului, de melancolie și de iubire.
În poezia Toamna vieții se observă paralela dintre anotimpul toamnă și vârsta omului matur, ca anotimp. Există un început de alunecare în viață, odată cu ivirea toamnei. Exemplu: „La fel este toamna vieții/ Când uite, vara a trecut/ Și auzi cum coasa morții/ Vine încet, domol, tăcut.”
În poezia Noaptea ne prezintă partea zilei întunecată, care deși conține lumina lunii și a stelelor, noaptea vieții aduce în prim plan bucurii și tristeți trăite. Exemplu: „Din noapte, trecutu-mi învie/ Cu bucurii și cu tristețe:/ Canar ținut în colivie,/ Astăzi ajuns la bătrânețe.”
Poezia Atunci când… ne arată puterea de înțelegere a omului, atât a fenomenelor naturii, cât și a sentimentelor omenești. Exemplu: „Când în zbor lung pleca-vor șiruri de cocoare,/ Când și pământul îmbrăca-va galben veșmânt/ Atunci, ai să-nțelegi: iubirea-n veci nu moare/ Chiar dacă-i închisă în al inimii mormânt…”
În poezia Căutare se prezintă căutarea continuă a iubirii în orice anotimp și în orice condiții. „Te-am căutat și printre stele,/ Prin visul nopții cel de taină;/ Urmat-am cântecul de iele,/ Dar… e târziu și este iarnă.”
Poezia Peisaj trist conține o înfățișare a situației sociale actuale. Aceasta cuprinde „o viață fadă” a oamenilor compusă din: de plângerile vieții trecute, neconcordanța dintre a fi și a părea, nepromovarea meritocrației și promovarea doar, în mare parte, a celor care au „prieteni în cercul de sus. Actualitatea zilelor noastre are și o latură pozitivă, citez: „…toate au sfârșit,/ Iar negura din minți s-a mai risipit!”
De asemenea poezia Gând este construită pe o antiteză. De o parte stau „bordeie cu opaițe”, opuse marilor case, palate, în care „ard globuri de cristal”. De multe ori aceste construcții faimoase conțin „Intelectuali pe jumătate/ Dar făr-de bacalaureate/ …Dau sublime lecții de morală”. Trecutului trist autorul îi opune azi „viitor pesimist”.
Mulțumim autorului pentru stilul clar în care a turnat frumusețea gândurilor și simțirilor sale, cu care ne-a bucurat la întâlnirea cenacliștilor de azi. Îl așteptăm cu noi creații.” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă, 26 iulie, începând cu ora 11:00, la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu, din Râmnicu Sărat, va avea loc spectacolul omagial, in memoriam Smarandache (Manea) Agheană. Vă așteptăm cu drag!
