Fărădelegea lui Călin – Who’s guilty, pays
Unele-s așa, parcă de nicăieri.
Cum procedează Art. 450. Adică. Să ceri în cursul judecării apelului suspendarea executării provizorii. Și care mai este scopul apelului? Nu cel cu care pleci la drum? Nu cumva, de la început, cu această cel puțin amânare, dacă nu chiar încetarea definitivă a executării? Bine, scopul final acesta este, deci, oarecum, de la cerere la hotărâre ai avea tot timpul și toate drepturile. Însă, dacă se poate solicita din capul locului, de ce să nu rămână strict de la formularea cererii solicitarea? Și-ar mai fi un merchez. Nu se scrie nimic despre cine face cererea. Căci, una este să ceară pârâtul, alta este să ceară reclamantul. Dar, cum avem de a face cu o operațiune judecătorească, în acest articol, Codul de Procedură Civilă legiferează depunerea cererii – la prima instanță, la cea de apel – și totodată alăturarea unei copii legalizate după dispozitivul hotărârii care se dorește a fi suspendată. Totuși, nu pe degeaba. Suspendare cu plată. Al. 4 cere plata unei cauțiuni. Cuantumul stabilit de instanță. Referirea mea de căpătâi viza și Al. 5, care devansează rezoluția favorabilă solicitantului inexplicabil. O înlesnire provizorie – și e normală?; deloc! – cu aportul ordonanței președințiale. Chiar înainte de sosirea dosarului. În orb, domnilor! Fiindcă legea – o vedem ilustrată în forma consacrată – e mereu legată la ochi.
Despre… bani. Taxe judiciare de timbru și timbru judiciar. Fir-ar mama ei de limbă și de cutumă a instanței. Da’ reuniți-le odată și ziceți-le timbru și gata! „Onorariu”…. Altă bazaconie lingvistică pentru îmbrobodit fraierii picați în necaz și sfruntatul tupeu al avocaților. La fel și pentru experți și specialiști. Deși se știau…. Bani pentru martori: de deplasare; de pierderi cauzate prin prezența la proces; bani de transport (ce-o fi deplasarea, nu și transport?); bani de cazare (idem); alte cheltuieli „… necesare pentru buna desfășurare a procesului.”. Al. 2 – ei, nu. Ba da! Te mai apără avocatul „la fel” dacă judecătorul hotărăște că ce i se cuvine este exagerat, disproporționat în raport cu prestația și cauza? Nu. Că stabilește legea lipsa de efect…. Vax! Ce-mi era conexarea Al. 2 cu 3? O bagatelă. Soarta experților și specialiștilor este aceeași cu a avocaților. Nu se taie însă nimic de la „timbru” și nici de la cheltuielile martorilor. Ar fi culmea să-și taie statul porția. În situația martorilor de asemenea. Altfel la ce-ar mai face „binele” sau „răul” împricinaților pe cheltuiala sa? Art. 451.
În Art. 452 se cere dovada cheltuielilor, a existenței și cuantumului lor, „… cel târziu la data închiderii dezbaterilor…” pe fondul cauzei. Chiar și așa, dacă în primă instanță nu s-au putut pune la dispoziție instanței dovezile, se pot pune la apelul „… împotriva soluției de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.” (vezi nota HP nr. 34/2024).
Cine pierde plătește cheltuielile de judecată. Se face cerere totuși. Admiterea doar în parte obligă împricinații la plăți una către alta ori la compensarea lor. Art. 453.
Dar…. Exonerarea pârâtului de cheltuieli poate fi viabilă prin recunoașterea vinovăției la primul termen de judecată. Chiar și așa, întârzierea de drept sau din pricina reclamantului aduce pârâtul la starea anterioară: plătește! Și nu este singura situație în care exonerarea cade. Dacă litigiul nu se stinge doar pe baza recunoașterii și hotărârea instanței nu depinde doar de această auto învinovățire, atunci pârâtul trebuie să suporte cheltuielile de judecată. Art. 454.
Desigur. Mai mulți de ambele părți, plata se face „… în mod egal, proporțional sau solidar…”, funcție de participațiunea lor în proces și raporturile juridice dintre ei. Art. 455.
