Fărădelegea lui Călin – Temporary decision
Sunt cu multe de acord. Dar nu cu toate.
Exemplul Art. 445 în care se strâng chestiunile anterioare, adică de la Art. 442-444, și li se taie macaroana de la apel sau recurs. De parcă nu era evident că micile vicii (îndreptare, lămurire, înlăturare de dispoziții contrare și/sau completare de hotărâre) ale hotărârii, ale sentinței la finalul inițialului proces, cel din care se poate ajunge la apel și recurs, rămân apanajul intern al primei instanțe. Cum stă scris clar în articolele menționate. Prin urmare, nu văd rostul acestei reluări, acestui sumar.
Ca să fie și mai și conținutul, Art. 446 parcă se bate cap în cap cu 445. Atare, tot ce era la Art. 442-444, hotărâri sau încheieri sunt atacabile precum ale lui 445 „lămuriri” textuale, sumatoare. Care? Că recurs și apel pauză. Nu se putea face trimitere expresă la articolul care spune precis și specific ce și cum?
Iată. Art. 447 are menirea răspunsului la întrebările din urmă. Cerere de „regularizare” a deficiențelor de redactare și contradicțiilor din hotărâre. Dacă se admite, cheltuielile de judecată, dar numai cele făcute cu această cerere, se vor suporta de stat, „… din fondul constituit potrivit legii.”. De nu, cheltuielile aparțin părții solicitante.
Ne întoarcem la genul articolelor enumerative. 448 pune în discuție executarea provizorie. De drept. Și astfel. Între cele grabnice, Codul de Procedură Civilă așează câteva execuții ce țin de relațiile parentale. Cine și cum va exercita autoritatea părintească, unde va locui minorul și cum se va desfășura relația părinte-minor. Lovelele izvorâte din raporturi de muncă, precum salariile și sumele cuvenite șomerilor. Banii ca despăgubire după accidentele de muncă. Rente, alocații, sume pentru întreținere, pensii din asigurări sociale. „reparații grabnice” Despăgubirile când mortu-i mort, vătămat viul, nesănătos același, evident, din relația cu pârâtul, dar numai dacă s-au stabilit plăți periodice. Sigilare, desigilare, „… facerea inventarului”. Deși bănuiesc cam unde bate punctul 8, „cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce privește posesia” nu este atât de neechivocă încât să se refere direct la punerea în posesie, fiindcă cererea este doar o hârtie cu o doleanță. Cele ce se recunosc de către pârât în favoarea directă a reclamantului și sunt la rându-le recunoscute de instanță și stipulate în hotărâre. Și cam tot ce este cu titlu executoriu (altă revenire la final cu caracter repetitiv). În fine, deși executabile, deși deja descrise ca provizorii, Al. 2 reamintește că toate cele zece au „… caracter provizoriu.”. De parcă nu stătea deasupra scris.
O dispensă la Art. 449. În afara celor enumerate anterior, instanța are puterea de a da dezlegare la punerea în posesie a bunurilor. O necesitate „… în raport cu temeinicia vădită a dreptului…”. Și când debitorul este insolvabil, dar nesatisfăcând drepturile invocate ale creditorului, i-ar crea un prejudiciu. De neînțeles de ce tot creditorul este obligat la plata unei cauțiuni. Fără „drept de apel” – să nu se înțeleagă altceva – și fără să existe dubii și cereri nefondate, sunt câteva chestiuni ce nu vor intra sub incidența niciunei executări. Precum strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau lucrări cu așezare fixă. Și nici drepturile ce ar „… dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară.”. Cât privește cererile de executare provizorie, respectă aceeași uzanță, scris sau verbal, „… în instanță până la închiderea dezbaterilor.”. Mă miră…. Care dezbatere? În consiliu? În fond garantat nu, nici urmă de hotărâre la acel moment. N-am pus întrebările degeaba. Art. 4 are varianta respingerii cererii de executare provizorie „… de prima instanță…” și posibilitatea unei noi cereri în apel. Art. 449.
