Ora de muzică – Ape limpezi…
Și condeierii ăștia….
De-ai noștri, care va să zică (aș fi curios care meteahnă a determinat expresia), preocupați de soarta confraților, dar cu scăpări. Să fi fost doar o omitere nevinovată sau cel prezentat a stat o clipă pe gânduri dacă să se afirme și cu…? Cu Sting, bănuiesc, nu are deloc vreo problemă. Poate cu Shaggy? Eu sper totuși că este o simplă pierdere din vedere…. Nicio greutate în a-l găsi pe Geoffrey Keezer, este în fruntea listei Google. Deși am stat un pic în cumpănă privind statutul versus participarea la albumul 44/876, am plecat pe drumul căutărilor cu încredere. Lectură fără pretenții în engleză, ușor de deslușit. Am purces până la final fără un rezultat clar, deși în câteva rânduri mă așteptam ca din moment în moment să se lase depusă în text și coparticiparea la albumul de mai sus. O să vă spun și de ce. Până la acel punct…. Activitate prodigioasă, premii de excepție. Nominalizări la Grammy numeroase, câteva câștiguri uimitoare. Artiști…. Cu duiumul. Cei mai mari din lume. El însuși antetat ca „pianist de jazz”. Unde s-au aninat speranțele. Când l-am găsit ca premiant alături de Chris Botti. Zic: „Hai că mă apropii.”. Eram abia în 2007. Nimic până la final din ce mă interesa. Asta pe Wikipedia. Având deja o trecere fugară peste informații, m-am oprit la o nouă pagină, The Juilliard School. Domnul profesor – desigur, predă nu numai aici – are un „about” despre ocupațiile sale și palmaresul activității de pianist. Cotat din debut ca și câștigător Grammy – opinam și cu altă ocazie că o astfel de distincție are caracter de permanență; nu contează de câte ori o obții; pe modelul președintelui și miniștrilor, și după retragerea din demnitate, titulatura rămâne -, i se adaugă meseria și alte îndeletniciri în domeniu: compozitor, aranjor și producător. Nu multe, nici puține. Cât să-și facă treaba excelent. Cum nu a durat mult până să se facă un tur printre colaborările sale, m-am liniștit când am zărit printre rânduri numele lui Sting. El este! Piesa cu credit de pe disc: Waiting For The Break Of Day. Întoarcere deocamdată la basement. Sistematic și concis. De fapt, Grammy pentru cea mai bună compoziție, Refuge, a lui Geoffrey, a fost pentru 2022, nu 2023 cum stă scris, când, probabil și mai mult ca sigur l-a primit efectiv. Un copil talentat de jic, altfel n-ar fi ajuns să cânte jazz, cel mai greu stil muzical pentru orice muzician, ca adolescent prin cluburi și la 18 ani pentru Art Blakely, să meargă în turnee cu Joshua Redman, Benny Golson (moșul a cântat până anul trecut când avea nu mai puțin de 94 de ani!) și Ray Brown la nici 20 de ani și după, cu Sanborn, Joe Locke, Botti și Mcbride. Cu Denise Donatelli a obținut una dintre nominalizările la Grammy în 2010, 2011. Nominalizări la același premiu și pentru albumul Mariei Schneider, Aurea, în 2009, în Peru. Primul album propriu este realizat totuși în 2013, Heart Of The Piano. După titlul ales, vă dați seama la ce intimități ajunsese cu instrumentul, la ce trăiri, la ce subtilități…. Și cu un start important în viața, acestea pot deveni realități indubitabile. Mama – cântăreață profesionistă la corn francez; tatăl – compozitor și percuționist, membru al facultății de muzică din cadrul Universității Wisconsin- Eau Claire. Totuși, în privința albumelor, la 19 ani semnează, ca lider de trupă, albumul Waiting In The Wings. La 20 și ceva de ani? Interpretează, cu Hollywood Bowl Orchestra, Rhapsody In Blue a lui Gershwin. Cântă cu: Dizzy Gillespie, Pat Metheny și Wynton Marsalis; fiind doar câteva nume pe care le-am selectat; pe aceștia îi știam cel mai bine. Nu l-a ratat nici pe Chick Corea. Are apariții la televiziunea germană în 1989, la NBC în 1995, la ABC (emisiunea Good Morning America) și altele. A fost Corea, nu lipsește din live-uri nici Patitucci, acum doi ani. Predă la numeroase colegii și facultăți. Susține și cursuri online. Nu rămâne decât să-i ascult isprăvile acum.
