Brigada diverse – Cons(u)ela (ș)i A(n)a (v)or (t)ei
6 aprilie 2025
Eu nu pe cetățeni i-aș invita să fie polițiști o zi (vrăjeala cu tehnica din dotare), ci pe ei înșiși. Măcar una pe lună. Am avea un trafic mai puțin aglomerat, un trafic care nu se întinde de-a surda până să nu poți închide un ochi înainte de ora 2-3 dimineața, am avea niște pietoni care știu să circule pe trotuar – varianta șir indian când apucă din sens invers câte un co(n)trotuarier -, niște șoferi care să parcheze omenește acolo unde trebuie, am avea nu traficanți de mașini, de droguri, de femei, ci români la locul lor…. În fine, am avea nu animale.
Ași! Nu îi mai bagă în seamă americanul, englezul își face el alte arme mai performante, alte submarine, mai nucleare ca alea dinainte.
Domnul prim ar trebui să-și dezangajeze întâi pe-ai săi, mai apoi să-și emită convingerea că-n „economia reală” nu garantează nimeni nimic. Deocamdată, clientelismul… a supradimensionat aparatul bugetar. Dar nu numai primul… este halucinant în declarații, ci însuși jurnalistul. Acesta a fixat criza în 2018, nu cu zece ani mai devreme. A doua parte este însă și mai și. Citatul are prestația elucubrației, știința încropirii pe loc de fraze coerente este zero. Calificare, zici matale, la buget. Nu există. Aștepți cu înfrigurare trei plus trei (plus în cel mai fericit caz) ani ca să fii trecut formal mai sus (de fapt să ți se mărească c-un chior salariul) și cu asta gata calificarea. El, cică, „și te muți în altă parte”. Unde? Cine te primește, chiar și cu transfer, în altă instituție de vreo patru ani încoace? Sau e mintea scurtă și a uitat ce strictețuri a impus guvernanța statală? Măcar bine că recunoaște că n-are curaj s-o pună în aplicare pe cea brutală (reforma). Că-i an electoral…. Eu încă nu mai cred că vom mai vedea alegeri. După toate șușele și declarațiile de prin Europa, mi-e că ne paște un pic de stare de război sau cum se va numi. Și-atunci, adio alegeri.
Să crezi că totul se întâmplă la tine în țară. Nu că nu s-ar potrivi și aici. Citești titlul. Parcurgi un dram conținutul. Că-n Moldova republicană la pretestare au cam sfeclit-o copilașii. Exact ca-n povestea cu sticla care ba e jumătate plină, ba jumătate goală, antetul zice că ăi nefericiți sunt aproape jumătate, textul că ăi bucuroși de-un minim cinci sunt mai mulți de jumătate. Să-i lăsăm totuși să-și vadă de loazele lor. Le-avem pe ale noastre… destule și la fel.
Nu credeți că ar fi bine să ne luăm apa înapoi? Cum să susții, tu, consiliu județean primăriile toate să nu mai aibă ele grijă de rețele și să le dea Companiei buzoiene de apă, cum să le sprijine în așa demers? Să nenorocească tot județul, să jupoaie toți cetățenii? Nu suntem și așa destui fraieri?
N-am ceva „special” când vine vorba de țigani. Dar chiar acum, înainte de alegeri, să te găsească grija de carteriu?
De asta chiar am râs. Am fost parcă Nostradamus. Nu-și amintește nimeni de povestioara mea din „Pe urmele Facebook-ului”. O lăsasem chiar și eu pradă uitării. În fine. Închipuisem un „tovarăș” milițian prins de seva creativității, participant la un concurs de poezie. Câștigător, evident, ajuns la serviciu, luat de șef așa, mai cu dojana că nu i s-a raportat că printre ei este un poet, mai cu laudă că tocmai el a fost privilegiat cu așa un subaltern, închipuind, după primul telefon primit la urgențe – era în serviciul 112 – o nouă creație, năzuind că după a 33-a va putea scoate un volum (povestea lui domn Ghinea de la o lectură la cenaclul bucureștean Literatorul, când i se sugerase, după o sumă de păreri contrare la adresa poeziilor sale – că n-ar fi -, că 33 de poeme sunt suficiente pentru a tipări un volum). Personajul meu visa, alții, mai vii și cu adevărat polițiști, scot antologii. Și-am râs, normal, când Gina a pus de pe la Campus titlul „Polițiști poeți”.
