Fărădelegea lui Călin – Stuff
Cred că partizanatul sucește mințile, chiar și ale oamenilor cu un grad înalt de profesionalism.
Altfel n-ar fi zece păreri câți experți își depun angajamentul că vor descurca ițe prin însăși natura meseriilor lor. Contradicții fi-vor, de acord, însă au toate șansele să se medieze. Deși, divergențele de opinie sunt greu surmontabile. Fiecare vine cu serii întregi de argumente, cum fiecare nu-și va părăsi opinia prea ușor. Celelalte situații pe care instanța le vrea rezolvate rămân lămuririle privind expertiza și date de completat raportul, scăpate, poate – dar e greu de crezut că expertul ar putea omite esențialul și detaliile -, sau cerute ulterior. Și aici sunt sigur că nu vină i se poate imputa, și nu lui, ci mai curând celor ce au cerut expertiza. Art. 337.
Ok. Se cere o nouă expertiză. E clar, cea/cele făcute nu mai fac doi bani. Alta la rând. Imediat, la primul termen se va cere. Obiectările de la Al. 2 sper să se refere la faptul că unul este de acord, altul nu. Căci, dacă se ajunge după obiecții la același fatal rezultat pentru raportul primit după expertizare, se irosește un termen. Art. 338.
O mică discuție despre banii expertului sau, mai bine, cum se formulase înainte vreme la articole anterioare, despre onorariul expertului. Și-am subliniat doar ca să mai discutăm iarăși despre puzderia de sinonime pentru același set de operațiuni și termeni juridici. Mă gândeam eu că trebuie să se dea în stambă textul Codului de Procedură Civilă. Începe Art. 339 cu tocmai ce nu era indicat. Cu „tupeul” sancționabil de a cere sau primi expertul mai mult decât ceea ce a fixat instanța. Întrebarea este cui cere și de la cine să primească? Înlesnirea de plată nu se face cumva tot prin intermediul instanței? Mai ales că orice schimbare de preț ar putea surveni, motivat și verificabilă, după depunerea raportului. A muncit în plus a răspuns la obiectări, a depus raport suplimentar, e normal să capete mai mult ca bani și nu mai mult la o eventuală pedeapsă. Și se știa că poate cere mărirea expertul, ba chiar, de-mi amintesc, că poate cere înainte bani pentru cheltuieli curente. Martor sau expert este totuna. De transport, de cazare și de masă.
Transferul de munci juridice, prin comisie rogatorie, implică și plățile, și stabilirea experților. Apanajul instanței căreia i s-au incumbat sarcinile. Art. 340.
Schimbăm paradigma. Art. 341 ne trimite în zona mijloacelor materiale de probă, unde lucrurile, cum arată, ce pot, ce calități au și dacă lasă urme, sunt admisibile pentru a fi acceptate de instanță. Câteva dintre lucruri: foto, fotocopii, filme, discuri, benzi de înregistrare… și alte mijloace tehnice. Să fie decente.
De decență va trebui să aibă parte și hotărârea instanței de a „sechestra” mijloacele probatorii. Nu atât cât să le țină pe toată durata procesului, ci să nu cumva să impună, când cantitatea ori volumul obiectelor să fie exagerate, să îi fie aduse. Aproape imposibil. Considerând-o totuși cu minte, va decide să rămână lucrurile în aceste situații la deținător ori altă persoană. Art. 342.
Verificare la fața locului. Doar n-o să aducă „tancul” în sala de judecată. Fie una sau alta, consemnează judecătorul starea și semnele caracteristice mijloacelor de probă prezentate. Art. 343.
Proprietatea ar trebuie să fie și să rămână intangibilă. Stipularea ce o trimite în altă parte decât la cel căruia îi aparține de drept este un atac la existența acestui drept. Cauți moștenitori, neamuri, afini, n-o dai după șase luni de neridicare a mijlocului de probă unității administrativ teritoriale…. Nu e a ei. Nu spun că n-or fi pe undeva articole care să rezolve corect și în favoarea aparținătorului, însă aici, unde trebuie să facă front comun textual în beneficiul lui, nu este niciun cuvânt adecvat repunerii în posesie. Art. 344.
