Propoziții pretențioase – Arimând
Căile… omului, toate greșite.
Cu băutura o terminasem, cu tutunul la fel, arenzii cu contract benevol pe pământurile Mămicuței îi spusesem adio, argilei de pe balta Bălăceanului deopotrivă, să mai arăcesc viile soacră-mii defel. Aromiră destul „ei” cât eu mă speteam să fim mai sus cu o palmă decât restul lumii.
Ce mai căutam cu ei prin baruri, doar mintea mea de atunci poate da explicații. Poate pentru cei câțiva din trecutul meu, cei care-mi rămăseseră în suflet și de care mă legau amintiri destule. Că-l vedeam pe Dan Tunaru, ori pe Ginel sau Marcel Chiriac, era același lucru. Cu fiecare dintre ei petrecusem clipe interesante. Și spuneam, la Cici era un biliard, atracția altora și a noastră.
În acea noapte ne reîntâlnisem. Dan își făcuse deja un obicei să frecventeze barul din cauza barmaniței. După o căsnicie ratată și un concubinaj dezastruos, își încerca din nou norocul cu femeia din spatele tejghelei. Cu comportamentul lui stăruitor, spera să-și refacă viața, să dea fiului o mamă de împrumut, să mai ia din griji părinților săi și sorei. Parcă-i și văd zâmbetul, râsul după tentativele sale de a bate apropouri barmaniței. I le știam. Că au dat și roade mai târziu…. Poate nu chiar atât de târziu.
Jucam la acea oră încă o partidă de biliard. După o după-amiază în care Gicuța reușise să ne îndobitocească pe veci cu specialul ei domn Cățoi, pe care am fi vrut să o arvunim (cândva Arcuș procedase cu alții într-o manieră asemănătoare) ca să nu mai cânte niciodată, o destindere la masa verde era binevenită. Cred că-mi era partener de joc Ginel. Sper să nu mă înșel, atunci cânta la Turist cu Azbi, cu Margareta și cu Dan. Totuși să zic că era și Marcel cu basul. La o masă pe margine Nicu Cotoi printre alții. Abțiguit bine. Persoanele de mai sus prezente. Cred că s-a ridicat Nicu de la masă, cu paharul în mână și a încercat să pună mâna sau chiar să o invite pe Margareta la dans. Desigur, a fost refuzat categoric. Episod încheiat. Nicu ieșit pe ușă, l-am zărit pe trotuarul Complexului bălăngănindu-se. Parcă și Ginel a zis că pleacă, cu o plasă kaki în mâna dreaptă, nu știu dacă nu cumva avea și bicicleta. Cu gașca spartă, cu Azbi care a zis și el că nu mai stă, am plecat și noi spre casele noastre. Și nu ne-am mai regăsit până a doua zi, eu și Sticlă pe trotuarul Fiscului actual, Dan și Azbi pe partea cealaltă. Știți, cu cămașa pătată de sânge.
Povestea. Așa cum a prezentat-o Dan. Azbi plecase în urma lui Cotoi. Cu mașina. A parcat la Terasa Parc. A scos levierul din portbagaj. Și la căsăpit pe Nicu. În urmă, fiindcă-l știau băut, Dan și Silvia (aceeași Margareta, dar cu prenumele său original) au mers cât au putut de repede, să-l împiedice să se urce în mașină. Fără să se aștepte la ce aveau să vadă. Nicu plin de sânge, Azbi, precum Thor, cu levierul în mână boscorodind victima. Prima reacție. „Ce-ai făcut, mă? Să-l ducem la urgențe!”. Dezmeticit nițel, Azbi a achiesat, l-au urcat cu chiu și vai în portbagaj, au ajuns la colțul spitalului vechi, se spera că drumul va continua până la poarta celui nou, însă…. Azbi a tras de volan dreapta, a prelins brusc pe lângă părculețul 9 luni, a vrut să treacă de primărie, Dan s-ar fi răzvrătit și i-a cerut să oprească, să coboare, a coborât și Margareta…. Cineva l-a găsit pe Nicu, după programul prelungit de muncă, spre dimineață, o ospătăriță, la poarta parcului mare. A dat alarma, a chemat salvarea….
Povestea a avut totuși hibe. Declarațiile celor trei având evidente nepotriviri. În ochii anchetatorului. Nu neg că omul orbit de furie nu poate căsăpi până la crimă pe un altul, însă nu pot crede că nimeni n-a auzit, nimeni n-a văzut la doi pași de Poliție nimic, ea însăși precum statuia justiției, oarbă cu totul, și că Azbi ar fi avut atâta putere să târască practic un hoit de nu mai puțin de 90 de kilograme din portbagaj afară. Avea nevoie de ajutor. Cum s-a găsit și sandaua Margaretei la locul depunerii muribundului dacă ea n-a fost acolo?
