Fărădelegea lui Călin – Speak to us, man!
De ce-or crede maturii puștanii….
Să-mi spună și mie cineva care copil are parte de rațiune suficientă până la obținerea cărții de identitate. Niciunul. Să nu ne închipuim noi altceva, c-am fost mai ceva decât toți cei dinainte și după. N-aveam minte nici cât o curcă. Art. 320 vine cu lipsa de discernământ ca și cum ar mai fi cineva sub 14 ani cu ea totală cât să fie credibil ca martor, chiar cu consiliere judiciară sau tutelă specială. Renunță instanța la a pune gâgâlicea la jurat – deci nu se încred deloc în veridicitatea afirmațiilor -, dar adevăr să spună i se cere. Niște jumătăți de măsură….
De-a valma n-ar înțelege nimeni nimic. Era de așteptat ca martorii să se prezinte pentru… interogatoriu, în definitiv, pe rând, dar nu poate asista niciunul la depoziția oricăruia dintre ceilalți. Ordinea…. Cum vrea instanța, cu urechea aplecată totuși și la doleanțele părților. La noi este ca la noi. Nu ca-n instanțele americane. Chestionarea primă este din partea judecătorului, apoi avocatul părții ce a propus martorul și la final adversarul. Iar dacă neascultații n-au ce căuta în sală, deja ascultații pot rămâne, cu amendamentul că poate fi și „dat afară”. Ori eu nu mai știu ce valoare are o afirmație, ori redactorii Codului de Procedură Civilă sunt tâmpi. Ascultați aici, la Al. 5, cum se crede că „nu are voie martorul să citească ceva scris dinainte” și „dar se poate folosi de notițe” au valoare semantică intrinsecă diferită. Permisiunea vine însă pe fondul existenței unor cifre, unor denumiri ce-i scapă martorului. În rest, se opinează, depoziția curge liber. Redactarea lasă de dorit. Am găsit deja o virgulă fără pereche la Al. 6, alineat care se ocupă de întrebările jignitoare, care nu duc la nicio dezlegare de proces, care probează fapte ce sunt oprite de lege și care nu primesc încuviințarea. Totuși, întrebarea rămâne în aer, emisă, este însă trecută în încheierea de ședință, chiar dacă nu primește răspuns. Cele permise își „curg” efectele și procedurile: răspuns, consemnare etc. Este scăpat în text un „literal”, căruia, începând din 2022 august își pierde funcția și existența. Era oricum un pleonasm, consemnare și literal împreunate aduc a chestiune tabu. Consemnare înseamnă scriere, scrierea fără litere, când limbajul de comunicare este invocat, nu se poate. Rămân la părerile mele că neconstituționalitatea ar trebui preschimbată în astfel de cauze cu aviz de proastă redactare juridică. Art. 321.
Rostul conținutului Art. 322 îl văd, nu pe-al separării de grosul de șapte alineate din precedentul. A avut atât de multe de comunicat și nu putea adăuga că martorii pot fi întrebați iarăși – am a nu fi de acord, formularea era alta, mai particularizată -, că nepotrivirile de declarații de la un martor la altul cer confruntarea. Despre Al. 3 doar că este abrogat.
O lungă listă de decizii ale curții…. Legate de încă o formulă defectuoasă: „întocmai și literal”. Iar vin cu o soluție. Lasă, frate, grefierul pentru alt tip de secretariat și montează la mixerul ce monitorizează microfoanele un dispozitiv de înregistrare, unul de translare în format scris și alte gadgeturi ce pot relua, șterge, căuta părțile importante. Oricum, la final ai avea un transcript fără efortul scrierii de mână. Cred că astfel contestările, timpii inutili ar fi excluși și justiția ar rezolva cazurile mai repede. Deci, rămâne scrierea grefierului pentru mărturie, semnată pe fiecare pagină – aș mai contra nițel; nu trebuie recitit, nu trebuie și o confruntare?; ca uită omul de la un cuvânt la altul ce-a declarat – de martor, la final de judecător, grefier și martor, luând, cică „… cunoștință de cuprins.”. Știm deja consecințele nesemnării.
Adăugirile și schimbările, să le mai trecem cu vederea, dar ștersăturile îi aparțin grefierului. Cum să-l mai treci la încuviințători, el a greșit și doar judecătorul și martorul au voie să spună ce e bine și ce rău. Locurile nescrise…. Unde-a șters…. Dar nu spune despre așa ceva Al. 3. De marcat cu linii, să nu-și bage cineva – cine? – coada și pana. Și-un Al. 4 cu trimitere la Art. 231, Al. 2: corespondență. Art. 323.
