Căruța cu virguleEditorial

Căruța cu virgule – ICR

– Bună ziua!
– Bună ziua! În ce problemă?
– Știți… ăăămm… sunt directorul ICR Londra și am venit… ăăămm…
– Mmvaai, doamna director Nistor?! Mvaai, mă scuzați că nu v-am recunoscut! Știți… am atâtea în cap și pe cap… știți și dvs cum e!…
– Mhm!… Daaa, știu!
– Dar, spuneți, pentru ce-ați venit la noi? Cu ce vă putem fi de folos? Că, vorba aia: Totul pentru ICR, totul pentru victorie! Ha, ha!… Mai glumim și noi, ce să facem?
– Mdaa, bună gluma! Uitați de ce-am venit…
– Eeeii, cum să uit, doamnă? Se poate?! Nici măcar nu mi-ați spus!…
– Păi, de-aia am venit să vă spun!… În legătură cu chiria aia de la Londra!
– Aaaa, da! Frumos! Ce n-aș da să am și io un apartament gratis în Londra!… Ăhă! Da` dacă n-am învățat carte… iaca staaau aicea pe un salariu de mizerie de doar 4500 de euro! 4500 de euro, doamnă?!… E bătaie de joc! Da` unde să te duci, pe vremurile astea? Păi, pentru asta am făcut io un ,,SH” de la distanță?… Ăăă, ,,SH”, adică ,,Spiru Haret”!… Ca să mor aicea în biroul ăsta? Să mă asfixiez de la atâta îmbâcseală și nemișcare?… Nu e normal, doamnă! Dar, asta e! Suntem slujbași ai statului, ne supunem lui!… Dar, ia spuneți? Ce probleme sunt cu Londra?
– Păi, aș dori să mi se plătească chiria!
– Aăăă, da! Adică… cum? E gratuit! Dvs nu plătiți nimica! Free! Moca! Hă, hă!
– Mdaaa, știu, dar… cum să vă spun io dvs?… Viața e scumpă în Londra! Și… mă gândeam că…
– Eeei, haideți, doamnă! Dvs nu trebuie să gândiți! Io de-aia sunt aci! Ca să gândesc în locul clientului nostru!… Deci, să-nțeleg că nu vreți gratis, dar vreți să vi se plătească chiria? Corect?
– Corect, da! Raționamentul dvs este bun!…
– Vă cred și io! Păi, de-aia vă spuneam că, la câte raționamente de-astea am făcut io, nu sunt plătită de-ajuns!… Dar, ce să mai…
– Deci, ca să concluzionăm?… Cum se poate rezolva?
– Cu ce?
– Păi… cu chiria!
– Care chirie?… A, da! Mă scuzați! Am atâtea pe cap!… Păi, rămâne că e gratuită, dar v-o plătește statul român! E bine-așa?
– Mdaaa, e bine! E foarte bine! Dar… n-o să trebuiască să returnez banii când n-o să mai fiu director ICR?
– Haideți, doamnă, fiți serioasă! Cum adică, n-o să mai fiți director? Păi, la competența dvs, o să fiți acolo pe viață și dincolo de ea! Ha, ha! Io sunt și fan Dinamo, chiar dacă a retrogradat!… Am fost și-n galerie, până am găsit amărâta asta de slujbușoară, cu salariul ăsta de rahat… Deci, nu! N-o să plătiți nimic! Niciodată Ever! Păi, cine plătește ceva, vreodată în statul român?..
– Păi, în cazul ăsta, mă grăbesc să-mi iau în primire locuința!
– Mergeți, doamnă! Faceți oleacă de curățenie, dați cu aspiratorul, ștergeți geamurile… Și nu vă mai faceți griji de factură! O amărâtă de chirie de 6500 de euro ne-a făcut pe noi România Mare?… God save the King! And Camilla too!…

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share