Brigada diverse – Medi(c)ații
14 martie 2025
Toți avem reacții. Interne și externe. Unele sunt totuși fără sens. Unul ca Chirilă la adresa lui Musk.
Pe repede înainte. Nu mă dezmint și vă mai întreb o dată: când epuiza-vom toate posibilitățile, noi, oamenii, cu ce vom rămâne, ce vom mai avea de făcut? Calculatoarele cuantice, revoluțiile în matematici, fizică și chimie. Combinații care și minților luminate o mie le-ar scăpa, dar tocmai pentru a mai rămâne și generațiilor viitoare ceva de făcut. Altfel….
Aceeași cuantică obsedează oamenii ce se preocupă de imixtiunea în trecut. Dar cu modele matematice care, zic ei, n-ar contrazice bivalența timpului. Însă, deși ,,verificată” cumva atemporalitatea, oamenii tot nu-și pot aminti ziua de mâine. O afirmație tâmpă din moment ce nimeni n-a fost în vizite inopinate în viitor sau trecut. Mă prind cu dumneavoastră la a paria că totul se bazează pe nebuna lege a vitezei luminii ce ne face să spunem, fără să ne îngrijoreze inexactitatea afirmației, că ceea ce am captat de la distanțe extraordinar de mari ar fi deja oale și ulcele, încât, precum noi, alții, din orice punct al universului, ne-ar vedea vii, chiar dacă steaua vitală ne-ar fi apus deja de cine știe cât amar de timp.
Ce folos, afirmi dumneata, nea Dan Negru, la adresa exagerărilor din presă? Ți-aș recomanda să te detașezi de propria-ți ființă, să privești către/la toate înregistrările matale și să observi de unde au pornit exacerbările. Mâinile ridicate, suspansurile condimentate cu întrebări și glasuri ridicate. Fac parte din aceeași galerie de metode ale mistificării.
În ciuda existenței unei caricaturi deasupra instantaneului vizat spre analiză – în emisiunea Neața… o arătare precum Velea, un alt ,,confrate” etnic în spate-i și o caraghioasă de asistentă făcând pe mirata, pe dezaprobatoarea, chiar și-un Răzvan dezavuând cu degetul mare spre pământul platoului -, trebuie să-mi înștiințez prietenul dodanian că totuși apa are memorie, chit că-n ea supraviețuiesc și se perpetuează microorganisme.
Domnule Musk, oricine subminează democrația din România, inclusiv faptul că există dușmanii amintiți, soroșienii și Usaid-ul, dar și însăși existența unor popoare și implicit state mai deștepte și mai bogate, cum și Sua este. Este suficient complexul de inferioritate indus și impus. Ratați, însă, domnule, o problemă: când a fost vreodată democrație în România?
Dar ce-ați vrea să propună Trump fie Onu-lui, fie oricărei părți beligerante în parte, nu cumva și niscai teritorii în plus Ucrainei? Ce să facă, să întoarcă legile războiului, să ia învingătorului dreptul de a fi câștigat ceva, să reseteze cei trei ani sau câți or fi, să meargă fiecare liniștit ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Defel. Ucraina este perdantă, regretabil, însă faptul este consumat.
,,Tovarăși” părinți, să știți că domnul ministru are încailea dreptate. Nu poți primi ca elev note la matematică mici și la fizică să fie mari. Diferența exagerată – confirmată prin exemplul personal al unei mame, care, culmea, numai româncă nu mai pare după nume, și Jemenez, și Garcia, la ea era cică 1 și 7, la ministru 2 și 9 – nu are în realitate corespondent. Cele trei materii năbădăioase se bazează și pe calcule, și pe logică, și pe perspicacitate, și pe fantezie, ceea ce ,,străinezei”, opinează, i-au folosit din plin (înșiruirea îmi aparține) la celelalte materii. Matematica, în sine, stă la baza tuturor. Nu poți învăța istorie fără numere, nu poți înțelege cât este pământul de mare fără numere, nu poți vedea cerul la dimensiunile lui, chiar sub forma aproximării, micimea moleculară, proporțiile materiilor chimice, muzica cu atât mai mult, fără aceste blestemate, defăimate numere. Nu sunt, cucoană, numai adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri, ci legături între mărimi, cusute sau descusute cu abilitate de un creier căruia îi este dat să le dezlege pe toate. Desenul, credeți, nu este matematică? Nu-ți trebuie informatică, doamnă? Cum crezi că ți-ai scris mesajul contra ministrului, cu litere? Greșit! Cu cifre de zero și unu, combinate. Fără matematică ai fi trăncănit la pereți sau ai fi ieșit în stradă să-ți glăsui nemulțumirea. Nu spun cu ce urmări. În fine. Societatea s-a îmbolnăvit și nu mai reușește să se însănătoșească. Nu până când copiii, care începând cu clasa a doua merg la meditații, nu vor urma calea dreptei învățături la clasă, nu până când telefonul nu va fi dispărut din obișnuita lor vânzoleală prin neunde, nu până când părinții nu vor învăța măcar să scrie corect și, chiar de mai greșesc litere la tastare, să și le corecteze înainte să dea un send de comment cât ei de mare. O! Și să nu mai creadă că loazele lor sunt dumnezeu pe pământ. Recomandare pentru profesori? Măcar să fie corecți cu ei înșiși.
