Literadura nr. 35 (12)
Sorin CĂLIN
********
…. Cu numărul XXI, a treia însemnare despre Rege este cuprinsă într-un discurs la Teatrul Național din București, sub titlul „Cuvântare despre Regele Carol I”, ținut de Nicolae Iorga la „3 Octombre 1914”. De menționat că aici încep primele pagini semi virgine, la care Al. Săndulescu nu a avut acces, tăietura fiind doar pe lățime: pag. 57-60.
********
Deși o amintire, următorul articol, pe cât de derutant pentru un neștiutor al relațiilor de casă ale familiei regale, conține un detaliu pe care nu l-am găsit la vedere. Scurta istorie publică și la îndemâna oricui despre regina Elisabeta, prima regină a României, conține doar date despre obârșia germană, despre frați, surori, tată și mamă. Detaliul relevat de Iorga este cerința reginei, după ce serviseră masa în atmosfera obișnuită, dar fără un personaj nelipsit până în urmă cu un an, 1913, omul care oferea mesenilor spre delectare anecdote pe un ton de „bas profund”, Kalinderu, de a „… se informa despre strămoșii ei Cantacuzini din Moldova…”, invitându-l să caute „… lângă fratele ei, la moșia bunicii, Fântânelele, acte nouă privitoare la trecutul neamului ei românesc.”. Totul se petrecuse cu un an înainte de decesul Regelui, acesta în fruntea mesei, „… vorbind mai mult, fiindcă și mânca mai puțin.”, dominând cu sunetul glasului său conversațiile celelalte, cu regina veselă că soțul era sănătos. Tot pe linia necunoscătorului, a trebuit să caut ceea ce lui Iorga, la momentul publicării acestui crâmpei de memorie, i se părea obișnuință. O doamnă Bengescu, „… mai vioaie, mai gata de întrebări, mai plină de interes pentru toate.” și pe mai sus numitul Kalinderu. După aproape 110 ani…. Doamna Zoe Bengescu, doamna de onoare a reginei, din Casa Reginei și domnul Ion Kalinderu, fost președinte al Academiei, fost ministru de justiție, primul președinte al Tribunalului București, silvicultor pe domeniul regal, colecționar…. Considerațiile despre ambii găsiți suficiente cât să gustați și din viața nu tocmai roză de la Curtea Regală.
Mai mult decât o amintire, la final Iorga trage o concluzie indubitabilă în „Octombre 1914”. Instalarea doliului regal, o arhicunoscută stare de fapt, consemnată de mulți istorici ulterior, moartea prințului de la Fântânele și degradarea rușinoasă a principelui Wilhelm de Wied la simplu maior în armata germană, după de fusese detronat în Albania de Eșad-Pașa. Probabil că nu ascultase sfatul primit de la Iorga cu un an în urmă: să nu le ceară serviciu militar obligatoriu, impozite și ordine. Așa încât „Pe la castelul Peleș a trecut Soarta…”.
********
Neînsemnată ca dată trista veste a morții regelui român în presa bulgară. Surprinzător de „bine” primită, amintind de rolul său de „… colaborator fruntaș la întemeierea Statului bulgar de astăzi…”, în ciuda apropiatei campanii de la 1913 contra acestuia. Care, la o cercetare proprie mai amănunțită, dezvăluie chestiuni neașteptate.
Se pare că în vara lui 1913 s-a trecut Dunărea într-un număr neașteptat de mare, că se aprinsese inexplicabil în români puternicul sentiment patriotic pentru un petic de pământ, Dobrogea, la rându-i râvnită și de bulgari, argumentând că este populată de foarte mulți compatrioți. Români care își părăseau familiile fără să se gândească ce li se va întâmpla mâine. Se pare că și holera ce s-a abătut asupra „cefelor late” este cauza unui fapt real, surprins chiar în presa acelor timpuri: „E stabilit că soldatul român e foarte murdar și se hrănește fără să facă alegerea mâncărurilor: mămăliga nefiartă, fructe și verdețuri crude, bea apă chiar murdară și altele.”. De câștigat am biruit, împreună cu aliații turcii, contra cărora luptasem pe la 1877-1878. Cert este că frământările primului război mondial, cu toată neutralitatea noastră de doi ani, începuse cu mult înainte și de pregătirea acestui război zonal, în 1912.
Iorga este onest și dezvinovățește oarecum de decizie pe rege, acesta cerându-i să-i spună ce crede cu adevărat opinia publică. Carol I plecând de la premisa că nu a pornit la lupta pentru independență, și a noastră, și a bulgarilor… ca acum să se pornească împotrivă. Doar că avea nevoie de două certitudini: „… o graniță sigură… și putința unei legături cu Marea Adriatică.”. Pe care doar Turcia, se pare, le putea asigura.
********
Tocmai aproape de finele volumului „Oameni cari au fost”, la un sfert de veac distanță, Iorga revine asupra domniei lui Carol I, cu o ocazie specială: dezvelirea sculpturii regelui Carol I înaintea Palatului Regal, călare, realizată de sârbul Mestrovici.
14 ianuarie 2024
Baza susținerii articolului – memoriile (le-aș putea cataloga după toate împotrivirile lui Iorga deșănțate și denigratoare la adresa regalității) lui I.G. Duca despre rege, încă nepublicate în „Mai 1939”, o parte fiind totuși conferențiată, aducând aminte de momentul invitării liberalilor la formarea guvernului după demisia lui Maiorescu, de întâlnirea lor cu suveranul, de „… singura injoncțiune… de a depune jurământul…”. Tuturor „neconcordanțelor”, Iorga le-a găsit câte o explicație pe măsura personalității acesteia. De fapt, Duca se „furișase” dincolo de uzanțe, undeva între sufletul regelui și modul cum el emană în afara lui. Întâlnirea cu noul cabinet s-a lovit de răceală și de reproșuri la adresa vârstei unuia, prea mică și nepotrivită funcției, la moralitatea și capacitatea altora, la interesele personale care ar fi fost împlinite înmiit după căpătarea demnității ministeriale. Duca avusese în față un militar prusac care nu se dezbărase de „… apucăturile de odinioară…”, deși slăbit de boală, ridicat, „… căuta să se înțepenească într’o atitudine de comandă…”. Părerile personale, fie că sunt legate până și de ochii mici, albaștri, cuprinși de o răceală de oțel, moșteniți din partea mamei, fie de alte aspecte ale omului Carol, pălesc însă în fața pleiadei de calități pe care Suveranul le deținea și datorită cărora a reușit transformarea României într-un stat cu totul modern și neatârnat.
********
17 ianuarie 2024
Deși tardivă, în ordinea propusă figurilor marcante, concluzia este cert una viciată de lipsa unei culturi proprii despre personalitățile României din toate vremurile. „Cetind” la limita asiduității, am descoperind oameni peste care am trecut ușor. Exemplul generalului Gheorghe Manu. Nu fitecine. Prim-ministru și nu numai atât. Dar nu voi lăsa însemnările despre acest volum fără lista completă cu români de soi ce n-au mai fost.
********
Multe trebuie să fi scris Iorga despre I.C. Frimu. În cartea tipărită textul a fost ciuntit la cenzură. Poate mai drastică decât în regimul succesor comunist, cea regalistă a selectat și ea după voie părțile convenabile ce aveau să ajungă la public. În cele câteva rânduri, necrologul șefului socialiștilor evidențiază statornicia, loialitatea față de cei cu care a luptat alături, „… om de treabă…”, evoluționist, un element de stabilitate și „… calm în vălmășagul revendicațiunilor socialiste…”, un om care „… merita stima adversarilor.”.
********
6 februarie 2024
Cu puțin noroc, răsfoind cu mare greutate filele – încă stau lipite la diferite capete -, l-am găsit pe muzicianul Ioan Vidu, trecut la rându-i la cele veșnice la vreme de iarnă, „12 februar 1931”. Cântările sale sunt dulci și duioase; educator și factor de unitate națională; cântări culese, armonizate, răspândite pe tot cuprinsul țării. În antiteză cu ambițiile politice, cu ispitele corupției, Iorga evidențiază simțul ordinii și instinctul frumuseții. O reușită a lui Vidu de a sădi în mentalul poporului, prin muzica unitară, sentimentul apartenenței la același popor.
Lansare Camelia Iuliana Radu
Pe 30 ianuarie Camelia Iuliana Radu a lansat volumul de poezii „Iubita lui Duchamp” la Biblioteca județeană „Nicolae Iorga”, Ploiești, sub auspiciul lui I.L Caragiale în sala „Nichita Stănescu”. Frumoasă aliniere de astre… literare.
Criticul Christian Crăciun a radiografiat bine argumentat volumul poetei. Spicuim din cele spuse de domnia sa: „închipuiți-vă cabinetul lui Freud și pe canapea Dali”, manieră suprarealistă, tensiune extremă – la Belle Epoque; O lume cu principala valoare -libertatea! Asistăm la ciocnirea dintre două lumi. Poezia este extrem de vizuală, este poezie existențială, poezie foarte imaginativă; oniricul este foarte puternic; poezia importantă are un fir epic; o poezie extrem de lucrată (efectele sunt calculate cu mare precizie), o poezie extrem de plină de emoții.
A prezentat revista Norr Bogdan Stoicescu.
Au participat la eveniment: jurnalisti – Roxana Manolache și Elena Ciobanu, pictori Florin Suciu, sculptorul Eugen Petri cu soția, poetul Miki Vieru, cea care conduce alianța franceză Steluța Coculescu, Valentina Nicolae, asociația „Iustin Capră”, Marian Neguțu de la Haimanale Literare, Raul Sebastian Baz, scriitor, poeta Ramona Müller, Poetul Mircea Teculescu, Poeta Iulia Dragomir, scriitorul Ciprian Apetrei. A interpretat liric din cartea autoarei actorul Ilie Gâlea. Tot acesta a recitat in memoriam poezii de I.L. Caragiale.
