Fărădelegea lui Călin – Have a witness?
Iar mă împresoară dilemele.
Spre lămurire, mai trec o dată la înțelegerea deplină a sintagmei act juridic. Să luăm definirea zonei civile de suport: manifestare de voință a unuia sau mai multor persoane fizice și juridice, săvârșită în scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice civile. Așadar, dispare astfel ideea unui document cu valoare juridică și rămâne explicația unei serii de fapte cumulabile în dreptul unui scop și valorificabile juridic. Primul alineat al Art. 309 pare în limite licite, proba cu martori fiind admisibilă indiferent de cazuistică, dar condiționată de varii (neaduse explicit la cunoștință) opreliști legale. Din ce mă lamentasem că actul juridic ar fi ce este, Al. 2 mă trimite din nou în echivoc și-mi scoate martorii de la bară pe bară, când acest act ar avea valoare pecuniară, mai mare de 250 de lei. Ambiguitatea constă în nespecificarea tipului de act și se amplifică la alegerea baremului, care, nefiind azi vreo sumă, nici măcar cât un coș plin de alimente, pare nici măcar modică. Care să fi fost motivația, ce ar putea să reprezinte? Fără de limită de preț, actele profesioniștilor pot fi contrate cu martori. Actele juridice cu cerință strict scrisă nu necesită probă cu martori. Totuși, după câte știm fiecare, un act de genul celor notariale sunt concepute, unele, doar cu ajutorul martorilor, acte care, ajunse în justiție, pot face obiectul unei contestări, rechemarea participanților la semnare fiind obligatorie în elucidarea veridicității documentului. N-o să mă lamentez totuși pentru restul, tot în situația „evitării” martorilor, precum: lipsa paralelor sau starea morală de a legifera în scris actul juridic; pierderea înscrisului nu din voința posesorului; părțile convin că le avantajează uzul înscrisului; actul este supus atacului pentru existența unei acuzații asupra legitimității; are clauze ce trebuie lămurite. Martori nu se cer împotriva celor scrise (deci n-am dreptate), nici pentru cele spuse înainte, în timpul sau după întocmire.
Art. 310 revine la începutul de dovadă scrisă, un înscris chiar nedatat, nesemnat, ce satisface credibilitatea unui fapt, dat și în fața unui funcționar public cu competențe și puterea probatorie că scrierea este egală cu fapta. Ca dovadă între părți, incipitul trebuie susținut și cu alte mijloace de probă, cu martori „… ori prin prezumpții.”. Un ochi aruncat înainte a dezvăluit că și prezumpțiile sunt definite. Asta ca să nu trec la ofensivă….
În fine, ajungem la martori, esența acestei secțiuni. Încuviințați, sunt citați și apoi ascultați. Doar mort, dispărut sau motivat să fie martorul, ca instanța să dispună înlocuirea. Termen 5 zile. Respingerea unui martor este firească oricăreia dintre părți, dacă nu este înscris sau nu este identificat „… în mod lămurit.”. Înfățișarea la termen a martorilor, scutește de decăderea din drepturi dacă partea nu se încadrează în limitele Art. 262. Cel cu plățile cerute pentru administrarea probelor. Art. 311.
Important este să vină, chiar și necitați martorii, dacă servește prezența lor la termenul administrării unei probe. Necitatul neprezent nu trebuie să îngrijoreze beneficiarul, martorul va fi citat pentru un nou termen. Art. 312.
Art. 313 este calat în titlu să denigreze statul martorilor: Refuzul martorului…. Textual, cele trei alineate nu induc așa ceva. Lipsește, da, dar nu înseamnă că refuză să se prezinte. Încât se va emite un mandat de aducere. Cazurile urgente rămân în același calapod, iar negăsirea sau ne înfățișarea martorului, după emiterea mandatului de aducere, duce judecata mai departe, i se dă curs.
