Fărădelegea lui Călin – He/she wrote
Cred că fără n-ar avea rost. Și-ar fi nu tocmai licit.
Ce este ăla poate, dacă este necesar? Trebuie să confrunte extrasul, copia! Ce fel de certificare este aceea pe care deținătorul o face? Legală, verbală? În general, totuși, înscrisul este cerut în original, dar se poate ca el să nu fie doar o simplă hârtie, ci un chiloman de foi ori să se găsească într-o locație, iar pentru extragerea lui să fie nevoie de cheltuieli mult prea mari, nesustenabile financiar. Astfel că instanța va delega un judecător ce va supraveghea părțile ce le vor cerceta documentele la fața locului. Art. 296.
Nu scapă nimeni de ,,mânia” instanței. Vrea documentul ce – uitasem să spun în Art. 296 – ,,va dezlega” procesul – nebunie curată cu dezlegarea; soluționare, mai legal de atât și doar atât nu se poate stipula – și-l va obține de la un terț, dacă se află în posesia lui, chemat ca martor și cu înscrisul adus. Reprezentanții persoanelor juridice de asemenea. Dacă se situează documentul și persoana vizată în pozițiile propuse de Art. 294, terțul poate refuza prezentarea documentului.
Și care sunt acelea? Adică ,,… măsurile ce se pot dispune în caz de neconformare…”. Suntem totuși la aplicabilități, la chestiuni palpabile. Măcar un număr de articol unde se poate găsi sancțiunea ar fi fost de folos. Referirea am făcut-o la instituțiile și autoritățile publice, în postura ,,ingrată” de a refuza prezentarea ,,deslușitorului” înscris, deși i s-a cerut expres, condiționată și de termene, nu cum nu se cere în articolele anterioare. Refuzul poate fi totuși întemeiat. Argumente solide și legale se pot aduce în sprijin: ar pune în pericol apărarea națională, securitatea publică ori relațiile diplomatice. Dar sunt bune și extrasele parțiale. Art. 298.
O listă cu documente originale ce nu pot fi solicitate de instanță, ci numai copii certificate. Notarial, bineînțeles. Cărți funciare nu, registre ale autorităților… nu, testamente depuse în instanțe…, alte înscrisuri originale din arhive nu. Cercetarea așa cum o propuseseră: judecător supraveghetor cu părțile, comisie rogatorie. Doar o grafoscopie în laboratoare speciale poate scoate din ,,bârlog” hârțogăria originală spre a fi supusă expertizei. Art. 299.
Până la urmă și registrele profesioniștilor pot ajunge în instanță. Cercetare în altă circumscripție cu comisie rogatorie. Art. 300.
Dator…. Mai bine zi-i obligație. E mai juridic și mai direct un astfel de cuvânt. Da, celui ce i se opune un document, i se poate cere să recunoască sau să conteste un document cu semnătură privată. Moștenitorii, succesorii au menirea de a nu recunoaște scrisul, semnătura autorului. Art. 301.
Iar vin și mă simt frustrat de o hotărâre legală. Aceea ce, în caz de refuz, declră documentul de verificat valid. Nu vrea, nu vrea, nu ține loc de adevăr și valabilitate. Contestarea scrierii și semnăturii atrage după sine o serie de operațiuni pentru dovedirea contestării sau contestarea ei. Comparare de scris și semnături din alte înscrisuri ale autorului. Expertiza și alte asemenea mijloace de probă. Ori pune efectiv pe cel în cauză să scrie și să semneze. Art. 302.
Mostrele de scriere și semnătură se pot prezenta în fața judecătorului. Nelămurit, va cere expertiza. Și, pentru comparație, solicită: înscrisuri autentice, altele la fel necontestate de nimeni, partea necontestată – dacă documentul are și părți contestate -, scris și semnătură în fața judecătorului. Însă, toate sunt verificate și de grefier, și de părți. Înscrisurile cu probleme de autenticitate sunt aduse la cunoștința părților în ședință (doar nu la piață). Art. 303.
