Fărădelegea lui Călin – Copy right!
Deplina ei….
Repet și eu la prostii, dar una ca asta deja mă agasează. Art. 283 mai are și altele. Cum altfel să consideri un act juridic transferat „… pe suport informatic…” decât pe de-a-ntregul serios și bun de prezentat în justiție? Nu mai bine ceri confruntarea cu originalul? De ce să mai bați câmpii privitor la modul conceperii – ei zic sistematic -, la elocință conținutului – la ei „… fără lacune…”, la integritatea documentului – proteguit contra alterărilor și contrafacerilor, și securizat – asigurat că rămâne așa cum a fost întocmit.
Iată ce simplu era să pui cuvântul potrivit mai sus: reproduce. Acesta este uzat abia în Art. 284, să întărească ceea ce era necesar să se spună deja: copia informatică, indiferent în ce format există – fac eu reparațiile necesare: dacă s-a rescris în copie fidelă sau/și este doar un xerox în formatele uzuale sau mai puțin folosite ale imaginilor și textului tip pdf. etc. -, este identică și reprezintă o dovadă pentru părți. Inițial înscrisesem și documentul ca probă. Am renunțat în beneficiul Al. 2, unde, cică, tehnologia sau suportul – se impunea și un și; sunt și cazuri în care ambele sunt neconforme – dacă n-ar avea puterea de garantare a integrității documentului, ar constitui doar mijloc de probă sau început de dovadă scrisă. Hai să n-o facem pe prostiții. Suport… ce-ar putea fi? Stick? Nu funcționează, nu poți nici stoca, nici reda, reface sau transforma. Și nu le-ar mai vinde nimeni. Aidoma pentru toate mediile de stocare. Tehnologie? Aici variantele sunt: suporturile în sine, mașinăria electronică la care se cuplează; programele de computer, indiferent că se numește PC, laptop, tabletă sau telefon, cele în care se poate definitiva reproducerea actului. Toate la fel: ori merg, ori nu funcționează din motive tehnice. Dar, poți apela la mijloace din aceeași gamă, alternative, pentru situația în care se ivește o malfuncțiune. Și știu și domnii judecători, și spune în destule locuri și legea că dovezile, probele pot apela la orice mijloace. Nu merge cu una dintre mașinăriile „inteligente” – așa am ajuns să spunem unor aparate care îndeplinesc funcții stabilite, chiar și nestabilite, mai deunăzi, dar cu posibilitate de a trece mai departe de vechile limite și apela la alte programe din interiorul computerului sau din rețeaua de internet, printr-un simplu search, deștepte; asta va să fie AI-ul -, treci la alt aparat, la alt program și obții copia fidelă a documentului mult râvnit. Bă, dacă vă uitați prin filmele americane, descoperiți că și din toate stricăciunile se mai pot recupera date, din toate fișierele șterse sau codate.
Ce mi-e copia, ce mi-e originalul? Ambele au „… aceeași putere doveditoare…”. Să fie înscrisuri notariale ori autentice. Art. 285.
Cineva le-ar atrage atenția pentru „duplicitatea” termenului: copii. Doar că unul este ființă – copil -, cealaltă un simplu act regenerator al originalului – copia. Evident, cât este ea de legalizată, copia trebuie să fie identică cu înscrisul autentic. Altfel, statutul de dovadă pică. Nicio îndoială că la cererea părților, trebuie confruntate copiile cu originalele. Imposibilitatea prezentării originalului, descalifică actul duplicat și rămâne doar început de dovadă scrisă. Copia copiei nu are putere de dovedire. Părțile copiate în parte și autentificate, au putere… doar dacă pot fi de asemenea confruntate cu partea identică din original. Diferența față de ce stipulasem mai sus o face instanța, care capătă un drept în plus: o poate considera validă chiar fără a putea confrunta cu originalul. Doar acel extras. Art. 286.
