Brigada diverse – Ți(p)ă (a)cușa (n)ea…
16 februarie 2025
Am prins și șpilul înjurăturii de lampă. A ieșit la momentul oportun, schimbând una în fosta bucătărie. Știi cum? A țâșnit!
Șoferii din Râmnic, mai bine de jumătate dintre ei – un test la colțurile de stradă, pe un eșantion plauzibil -, nu mai semnalizează schimbarea de direcție de aproape un an. De mai mult timp, telefonul nu le lipsește din mână, și, de când este România călătoare pe patru și oricâte altele de multe sau puține roți motorizate, la volan vezi dobitoci de vârstă majoră și trecută de 50 de ani pe care i-ai opri, i-ai târî de mână afară din autoturism violent și le-ai interzice să se mai urce vreodată. Pentru toți ceilalți îmi știți metoda infailibilă….
O fi cerul mai albastru la Râmnic. S-o fi înseninat cleștar de la „bunătatea” și „știința” concetățenilor. Că văzui un… nelocalnic – nu-l știu și nu mă îndoiesc că vreun neaoș ar mai avea răbdare – cum arunca privirea telefonului peste garduri și peste case ca să imortalizeze locurile. Deloc lucru rău, însă…. De le-ar compara cu ce-a fost. Și bune, dar și nebune destule.
M-am tot gândit uneori care este efectul mișcării corpului prin propriile mijloace locomotorii și care când îți miști „hoitul” de colo-colo cu ajutorul mașinilor. Se pare că niciunul. Aici este paradoxul. Degeaba mergi, că-ți recomandă doctorul, kilometri pe zi, sănătatea ta se uzează: ba te lasă încheieturile, ba slăbești, ba cine știe ce organ crapă. Degeaba stai cu dosul pe scaunul mașinii: nu te îngrași – cum speram -, nu se îngroașă arterele, nu faci blocaj renal. Faceți, deci, ce vreți. Nu se întâmplă nimic bun, nimic rău.
N-am râvnit la mai mult, deci n-aveam cum să fiu vreodată implicat în vreun scandal. Dar stau și mă mai uit pe la unii, care debordează de bani și de prostie concomitent, văitându-se că și-au furat-o de la Nordis. Și-apoi, când văd informații de genul x nu este vinovat, când acolo a fost, mă ia cu pierderea minții. E, a fost, neimportant, nevasta hoțului principal. De unde-o fi mâncat, nu din înșelăciunile soțului? Nu era normal să-și plătească varii produse și servicii din pușculița familiei? Ce nu înțeleg: la ce dracu să-ți mai faci operații estetice când n-are ce-ți face niciun doctor estetician?
Nu vreți să cotizați surplusul la bugetul de stat, nu vă mai dă statul înapoi nimic. Fritzule, să nu ajungi la mila guvernului vreodată, să ceri și să nu ți se dea, cum ați cam făcut toți cu partidele. Virați unora tone de bani, altora nimic. Dacă nu era Timișoara mai aproape de granița vestică, mai era ea ce este azi? Te vaiți că la nivel național cota este mai mică și la voi mai mare? Păi, cine permite prostia asta de deposedați de bani cetățenii de parcă ați cumpărat împreună case și mașini? Hai că la case, unele, îți trebuie 100 de ani de impozit ca să egaleze prețul lor, dar la mașini, junghiuri sau noi, în zece-cincisprezece ani le cumperi încă o dată prin impozitare.
Să n-aud, deși am o doză mare de misoginism, de reguli bărbătești de odinioară și nici de metehnele tăntălăilor infatuați de azi. Scosese un „soț” un cod bun pentru neveste prin 1934. Și abera insul de parcă el era Dumnezeu și ea – deși multe încă frizează prostia ca pe o virtute – o sclavă. Și din capul locului trântește o normă de te doare mintea-n tigvă de cât de greu poate fi îndeplinită într-o astfel de căsnicie: „Îmbracă-te, pe cât posibil, în fiecare zi altfel.”. Fraierul negândind că neavând ea salariu, banii tot de la el vin. Debordează de chestiuni cu totul inumane. Dar mai presus de orice, codul este însoțit de o fotografie deloc inspirată: o țărancă după port, sapă și ambient, însă țigancă după chip. Da’ o rumâncă, oricât de urâtă, oricât de bătrână, nu găseai, măi nene postacule?
