Fărădelegea lui Călin – What a mess
Mai doct, mai concis.
Vorbim totuși despre civilie, unde oricine face orice, unde oricine poate ști și mult, și puțin. De aceea, limbajul trebuie temperat. Doct cât să răspundă tuturor cerințelor juridice, popular sau obișnuit cât să priceapă și cel din urmă prost ceva. Reglementările Art. 280 vizează registrele profesioniștilor. Al. 2 era cel înfierat, însă, o privire mai atentă mă determină să pun aceeași etichetă Al. 1. Mi-a sărit în ochi „ținute”. Apoi, imediat lângă, în urmă, „întocmite”. Păi, dacă întrebi jumătate dintre români ce înseamnă „întocmit”, vor răspunde că nu știu, o altă parte că ceva în legătură cu niște hârtii, iar cei ce uzează termenul că înseamnă „redactat”, „scris”. Un text ori altceva, de obicei material. Și nu se potrivesc. Cele două cuvinte aparțin unor grupe de inși din alte categorii intelectuale. Adică, ori spui „întocmite și depozitate”, ori „scrise și ținute”. Rezidă încă o problemă în alăturarea propusă de Codul de Procedură Civilă: cele două cuvinte sunt sinonime. A ține un registru înseamnă și a redacta, a întocmi, a elabora…. Juridic, Al. 1 „ține” de faptul că registrele sunt în perfectă ordine și că acei ce aparțin tagmei profesionale se pot „contra” cu ele în justiție. Al. 2 are nu numai o formulare pretențioasă, ci și o omitere. Amintește doar de ținere (neținere aici), nu și de întocmire, ceea ce era de stringență maximă, ambele fac din registru unul legal. Registrul în neregulă poate fi totuși util ca dovadă contra celor ce „… le-au ținut.”. Cei ce-ar fi beneficiari nu se pot folosi de el doar în parte, ci în întreg. Așa ar fi fost pe „placul” natului. Nu și pe al codului elitist: „… partea care se prevalează de ele nu poate scinda conținutul lor.”.
Art. 281 nu se dezminte nici el de „nereușite”. Am parcurs textul primei fraze. La ultima parte am tresărit. Erau atâtea adăugiri în toată fraza că pierdusem verbul, ultima propoziție căpătând astfel valențele uneia inutile. M-au amețit pur și simplu cu „pe marginea”, „pe dosul”, „în josul,” „cu toate că”, „nici datată”, „când tinde”. Despre ce este vorba? Un titlu. În posesia unui creditor sau al lui. „Mâzgălit” în locurile de mai sus. Nedatată, nesemnată „mâzga” de acesta. Prea puțin, aici, important. Aceste mențiuni sunt valabile și fac dovada lor când se vrea a se stabili „… liberațiunea debitorului”. Să se știe că documentul a fost și este tot timpul la creditor. În aceleași condiții, un document – înscris, chitanță, original sau duplicat -, al creditorului la creditor, are aceeași putere juridică doveditoare. Mă bate gândul așa, până-n pânzele imposibilului: dacă stă scrisă pe document vreo „măscare”, vreo minciună…, sunt acestea de luat în seamă?
Ne lovim din nou de „… a face deplină credință…” la Art. 282. Am pierdut iar timp să caut ce este suportul informatic. Din multe încercări – toate nefiind la obiect -, am aflat totuși că avem de-a face cu un document electronic, adică text, poze, video sau/și sunet, dar pe un calculator – ceea ce implică și hard disk-ul la o adică – dischetă, CD, stick usb sau orice altă drăcovenie ce poate stoca fișiere codate – de fapt – în limbaj informatic. Zice Al. 1 că să fie inteligibil. Mai zice că să „… prezinte garanții suficient de serioase…”, urmate de „religioasa”… conținere și care să indice identitatea celui de la care provine. Nu vă spun că proveniența propusă de mine la ei „emană”. De nebunie de redijare „se bucură” și Al. 2. Are aprecieri de document, iar instanța își găsește aici rolul de chibzuitor: „… să țină seama de circumstanțele…” înscrierii datelor informatice „… și documentul care le-a reprodus.”. În primul rând era nevoie de un „de” înaintea ultimului citat. În al doilea…. Care document care le-a reprodus? Ce a reprodus? Datele, circumstanțele? Nu este același document? Exista vreun duplicat, vreo hârtie în care erau specificate?
