Fărădelegea lui Călin – The day when…
Penalizare, zici, nea Codule….
Zău, care să fie? Pui titlu „Sancțiunea nerespectării formalităților speciale” și-n conținut nimic din care să reiasă: „Înscrisurile sub semnătură privată pentru care nu s-au îndeplinit cerințele prevăzute la art. 274 și 275 vor putea fi socotite ca început de dovadă scrisă.”. Ce se înfățișează textual este doar o așezare în ierarhia celor bune și rele, legale total sau doar cu incipit de legalitate. Nicidecum o pedeapsă. Cum începutul de dovadă scrisă este. Treci prin „penitența” legalizării și vei avea un act legal. Fiindcă nu deține sancțiunea din titlu nicio aprobare pentru vreo lege, nu avem nicio constrângere cu rol educativ, nici recunoaștere a justeții, nici consacrare, nici conferire cu caracter durabil, ci măsuri represive, pedeapsă…. Art. 276.
Va să fie Art. 277 legat tot de 274-275. Pentru a nu fi aplicate când stau să relaționeze profesioniștii. Început și final de Al. 2, cuprinse de non-sens: „Înscrisul nesemnat, dar utilizat… legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic.”. Un adaos, domnilor? Forma scrisă legală, mai corect. Semnată, parafată. Însă, înscrisul din circuitul unei activități ce face parte dintr-o întreprindere (economică? sau…) este valabil, spun ei „… face dovada cuprinsului său…”, al actului juridic. Și cu semnătură privată, același înscris, dar prezumat a fi la data scrierii lui, este valabil, numai data poate fi combătută. Fără niciun reper al zilei de concepere, data se poate stabili între părți, cu orice probă se dorește.
Timpul. Imberbul…, implacabilul. Se continuă ideea datei și certitudinii ei în înscrisuri cu semnătură privată. Întâi cu opozabilitate, celor ce nu le-au redactat, doar din momentul – cele de la Art. 277 – în care s-au stabilit cu exactitate. Și ne sunt prezentate șase posibile certificări: din ziua în care notarul public sau alt funcționar public le-a prezentat; din ziua în care au fost înscrisurile prezentate vreunei autorități sau instituții publice, cu mențiuni despre dată pe document; din ziua – mă ia cu leșin de la atâta repetiție – când s-au înregistrat, desigur, într-un registru public; din ziua… tristă a trecerii pe lumea cealaltă a redactorului – deținătorului -, ori din cea în care nu mai poate scrie autorul sau subscriitorul; din… când a fost „… reprodus, chiar și pe scurt, în înscrisuri autentice…”…. C-am mai pus puncte cu un scop: în loc de „… facere de inventar.”, pe lângă punerea de sigiliu – nici ea tocmai o faptă demnă de o redactare juridică – din procese-verbale sau încheieri, se cuvenea întocmire, chiar dacă în frază mai este una; și-ar mai fi „… un alt fapt de aceeași natură…” – care? -, petrecut și doveditor „… în același chip…” – și ce chip „urât” mai are limba noastră astfel – al neîndoielnicei anterioritate a înscrisului. al. 2 șterge tot, prin hotărârea instanței (nu vreuna definitivă, ultimativă) în situația chitanțelor liberative. Art. 278.
Nu mă duce capul. Să nu dai nici cel mai mic indiciu. Unul ca mine, cu lipsuri la cele juridice, nu știe cum să califice registrele, precum și hârtiile… domestice. Un calificativ nepotrivit, de bună seamă. Indiferent de valoarea juridică. Cum sancțiunea are două poziții de explicitare opuse. Dacă ceea ce ne descrie Art. 279 este corect, „îmblânzirea” hârțoagelor va să facă „rău” celui ce le-a întocmit. Nu tu dovadă în favoarea-i. Doar pentru ceilalți: când se atestă o plată primită și când „foile” îl avantajează pe creditor.
