Spații culturale nr. 98-99 (5)
Victor Lucian BOTA
ploaia
îmi îneacă cuvintele
în mine se nasc aripi de vânt
copacii cu crengile ascuțite zgârie partea mea de cer
mă cuprinde o frică de moarte
toate oasele mele strigă de durere
Dumnezeul meu e surd
sau poate a murit înecat în atâta vinovăție
peticul de cer se prelinge pe fereastră
cum o picătură de sânge albastru pe obraz
tulburat de atâta plâns și nebunie
dacă vezi în mine un cal cu sânge albastru
acela nu sunt eu
e doar peticul de cer
care îmi vopsește fereastră
am murit
în noaptea în care ai plecat
cu omul din mine
Sorin BURLACU
SACRIFICIU ISTORIC SAU
TRĂDAREA DECIDENȚILOR
NAȚIONALI
– după 12 invazii –
Ucraina, o țară și un popor cu o istorie mică, ce ne-a creat și continuă să ne creeze probleme. Noi, permanent ne-am dorit o vecinătate normală, prietenoasă, în schimb nu am avut parte de liniște o bună perioadă din istorie. Ca dovadă este modul cum ne-am mobilizat, ca nație, pentru a ne sprijini țara vecină, Ucraina, începând cu februarie 2022. De unde începe acest calvar și prin câte momente trebuia să reluăm istoria cu cele mai importante și grele crize prin care am trecut, rămâne de văzut…
Motivația acestui calvar l-am găsit explicat (prin comportamentul conaționalilor de noi votați) în cartea: ,,Istoria unei trădări naționale: tratatul cu Ucraina”, apărută în 2019 la Editura „ Prestige”.
Cel care a scris cartea, Tiberiu Tudor, este profesor universitar, doctor la Facultatea de Matematică-Fizică, departament Fizică Teoretică, Matematici, Optică, Plasmă și Laseri, din 1962, Universitatea București. Membru al mai multor foruri științifice naționale și internaționale, a publicat două cărți de specialitate, nouă cărți didactice și peste o sută de lucrări științifice.
În „Notă asupra ediției”, autorul ne spune despre carte că „este un rechizitoriu, amplu documentat, juridic și istoric, la adresa unui act de politică externă, pe care o bună parte a românilor l-a considerat un act de trădare națională; prin semnarea tratatului cu Ucraina, în 1997, România recunoaște dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii românești ocupate prin forță de către Uniunea Sovietică”. Teritoriile românești fiind: nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, insulele de pe brațul Chilia, Insula Șerpilor și platoul continental aferent al Mării Negre. Caracterul de act de trădare națională, vine astfel din faptul că prin acesta, România este singura țară care a recunoscut juridic și istoric, pactul Ribbentrop-Molotov. Cei care au pecetluit acest fapt, sunt factorii decizionali de atunci: Emil Constantinescu-președinte, Petre Roman-președintele Senatului, Ion Diaconescu-președintele Camerei Deputaților, Victor Ciorbea-prim ministrul și Adrian Severin-ministru de externe de atunci.
Cartea ne mai subliniază și problema capitală a României și anume reîntregirea granițelor sale de drept, motiv pentru care vă atrag atenția că în cuprinsul ei găsiți reacția societății civile românești de atunci, în care oameni de știință și cultură, cercetători, academicieni, profesori, au semnat o Declarație-Apel, prin care se susținea că acest tratat a compromis șansele nației de a se unifica în viitor.
Autorul acestei cărți, nu numai că este foarte bine informat asupra istoriei țării, dar a fost și martor al acestor momente cruciale: „Dacă nu aș fi asistat la ședința Senatului, nu aș fi scris această carte. Nu aș fi înțeles esențialul. E ca și cum aș fi parcurs Calvarul, fără să văd Răstignirea.”
După 12 invazii rusești asupra teritoriilor
românești
În prima parte a articolului, am încercat doar să subliniez necesitatea informării corecte asupra unui subiect care a trecut cam ușor prin ochii oamenilor la acea vreme. Cu el aveam să ne ,,lovim” mai intens după 2022, când, din nou, argumentându-se de către autorități, am fost nevoiți să ne minimizăm condiția de român, pentru a-i ajuta pe alții.
Ca să fiu mai clar în ceea ce privește calvarul nostru în ceea ce au constat încălcările teritoriale ale României (de la Țările Românești) de către Rusia, o să încerc să vă prezint cele douăsprezece invazii ale Rusiei.
Am să încep prin a menționa că în 1711, pentru prima dată, este încheiat un tratat între Domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir și Petru I, Țarul Rusiei, ca prim contact politic direct și recunoaștere a frontierelor cu Moldova pe Nistru, Camenița, Bender, inclusiv teritoriul Buceacului, Dunăre, Valahia, Marele Ducat al Transilvaniei și granițele cunoscute pe teritoriul Poloniei. Este primul act prin care Rusia recunoaște frontierele legitime ale Moldovei.
1. În anul 1739 izbucnește un nou război ruso-turc, moment când armatele rusești invadează Moldova. Pacea se va semna la Iași, după care rușii părăsesc teritoriul.
2. În 1768, armatele rusești invadează Țările Române, împotriva turcilor. Caterina a II-a cerea atunci anexarea celor două provincii la Rusia. Acest lucru a neliniștit Austria și Prusia care s-au opus rușilor și, ca urmare, s-a încheiat tratatul de la Kuciuc-Kainargi, semnat la 21 iulie 1774 și de Imperiul Otoman.
3. Anul 1787 aduce un nou război ruso-turc. Rușii trec pentru a treia oară Nistrul și în 1792 turcii bătuți sunt obligați prin Tratatul de pace de la Iași să cedeze Rusiei ținutul dintre Bug și Nistru, cunoscut sub numele de Transnistria (țara de dincolo de Nistru). De acum începe tragedia noastră.
4. În 1806, Europa este în momentul unei neliniști în ceea ce privește împărțirea Imperiului Otoman, care era considerat ,, omul bolnav al Europei” și pentru care au loc negocieri între Franța cu turcii, Austria cu rușii și toate între ele. Toate acestea își doreau să ocupe și țările noastre, dar nu s-a ajuns la nicio înțelegere, neutralizându-se între ele.
5. O nouă încălcare a teritoriului Moldovei are loc în 1811, cu prilejul altei confruntări ruso-turce. Turcii sunt bătuți și li se cere cedarea Moldovei până la Siret. Dar pentru că Napoleon a decis atacarea Rusiei aceștia se grăbesc să încheie pacea cu otomanii și se mulțumesc cu spațiul între Nistru și Prut. Cu toate că turcii nu aveau dreptul să cedeze ceva ce nu le aparținea (conform firmanelor turco-moldave de la 1500), rușii ne răpesc Basarabia și se apucă de rusificarea zonei.
6. În 1821, are loc răscoala Eteriei, când se încearcă și implicarea provinciilor românești contra turcilor. Atunci, rușii ne invadează din nou.
7. În 1828, rușii revin și invadează Moldova și Dobrogea, timp de 6 ani, adâncind sărăcia, înmulțindu-se jafurile, maltratările și brutalitățile asupra populației.
8. Revoluția română de la 1848, a fost înăbușită de trupele ruse, care invadează pentru a opta oară spațiul românesc. S-a stipulat atunci, în Convenția de la Balta-Liman, că vor staționa în țările noastre 35.000 soldați ruși.
9. În 1953, are loc o nouă invazie rusească, când se jefuiește visteria țărilor noastre. În anul următor, state europene declară război Rusiei și invadează Sevastopolul. Cu prilejul păcii încheiate, se restituie Moldovei, sudul Basarabiei.
10. A urmat în 1877 Războiul de Independență. Sub sceptrul lui Carol I, Țările Române intră în războiul ruso-turc, ca aliate ale Rusiei. Drept răsplată, printr-o convenție parafată de împăratul Rusiei, prin care recunoștea drepturile românești și integritatea teritorială, deci inclusiv redobândirea sudului Basarabiei, se deblochează situația frontului din Balcani. Pe 3 martie 1878, la San Stefana, se semnează tratatul de pace ruso-turc, care recunoaște independența României, dar și intenția Țarului de a schimba Dobrogea (cedată de turci), cu cele 3 județe recuperate de Moldova în 1856.
Sunt doar câteva elemente pe care nu trebuie să le uităm. Comportamentul agresiv al Rusiei de-a lungul istoriei, față de noi, n-a făcut altceva decât ca politica externă a României să navigheze în siajul Puterilor centrale, cel puțin până la Primul Război Mondial.
Lucian MĂNĂILESCU
Ziua de mâine
Se vorbeşte despre ziua de mâine
–Vine, cum să nu vină!, spun oracolele
şi vizionarii, învinşii şi învingătorii.
–Uitaţi-vă cum se pregătesc magnoliile
să înflorească, cum se revarsă apele
peste clapele albe şi negre ale pianului,
improvizând o simfonie neterminată
– Vine, cum să nu vină! Poate străzile
s-au rătăcit, pentru o vreme, printre
maşinăriile memoriei poate
a fost ieri şi noi am uitat-o…
Dar vine, cum să nu vină!
MIEII
A venit primăvara!
În oraşul meu trist
oamenii duc mieii la abator
pentru înjunghiere.
Măcelari
cu mâinile mânjite de apus
tranşează soarele
şi îl atârnă
cu capul în jos
să se scurgă lumina.
FLUTURELE ŞCHIOP
Ştiai să zbori pe dinăuntru,
tu, izgonitul din culori,
urcai târâş în cerul toamnei
din care te-aruncai în nori.
Imaginara fericire
stârnea tristeţea-ţi jucăuşă
şi-apusul inventa un soare
din care te ningea cenuşă.
Iar seara, la lumina lămpii,
în strâmtul vieţii infinit,
îţi tremurai aripa şchioapă
murind, în flăcări, fericit…
Ion Tudor IOVIAN
o să mă ardă atâta tristețe
zice
sunt sătulă de trupul tău care are forma securii
de carnea ta care nu suportă vremea și ploile
de vaierul din dulapuri
din păpușile de cârpă
de uruitul norilor coborâți printre betoane
de scrâșnetul nisipului sub pleoape
unde te duci?
te însoțesc ceasul rău și nenorocirea și corbul lui Poe
amintirile dezgropate cu gheara din seifurile copilăriei
despre corbul lui Poe
diminețile trădării din birtul Corbul lui Poe
toate ți-au pus gând rău
și semn de moarte în prag –
zice –
și cârdul de rândunele carbonizate desprins
de pe reclama la pasta de dinți
și copacii pe care-i usucă arșița suflului tău otrăvit
și big-foot-ul de smog și păr ars și urină despicat cu
fierăstrăul chiar la intrarea în casă
și șocâtele care lasă urme unsuroase pe cărți pe geamuri
pe ziduri
înainte de-a se culcuși în creieri cu lădița cu burghie și dălți
bisturie greieri lăstuni sârme foarfeci –
zice –
dar inima nu mai are putere să-i primească
pe scări sub frunte în privirea părinților
sub coaja copacilor-gheață în uguitul porumbeilor
gheață neagră și frig
gheață doar gheață
cu satârul ridicat gata să lovească
de frică
îngerul păzitor
tant de tristesse va me brûler
elle dit
je suis lasse de ton corps qui a la forme d’une cognée
de ta chair qui ne supporte pas le temps et les pluies
du soupir des armoires
des poupées en chiffon
du ronflement des nuages descendus parmi les bétons
du grincement du sable sous les paupières
où vas-tu?
l’heure damnée et le malheur et le corbeau de Poe t’accompagnent
les souvenirs déterrés à des coups de griffes des coffres-forts de l’enfance
sur le corbeau de Poe
les matinées de la trahison de la taverne Le Corbeau de Poe
tous se sont réunis contre toi
en te laissant un signe de mort au seuil –
elle dit –
et le volée d’hirondelles carbonisées
détaché de la publicité pour la dentifrice
et les arbres séchés par la fournaise de ton âme empoisonnée
et le big-foot de smog et cheveux brûlés et urine
fendu à la scie à l’entrée même de la maison
et les choquées qui laissent des traces onctueuses sur les livres les fenêtres
les mûrs
avant de faire leur nid dans les cerveaux avec la petite boîte
aux vrilles et ciseaux bistouris grillons
hirondelles de fenêtre fils de fer ciseaux
– elle dit –
mais le cœur n’a plus le pouvoir de les recevoir
sur les marches sous le front
dans le regard des parents
sous l’écorce des arbres-de la glace dans le roucoulement des pigeons
de la glace noire et du froid
de la glace seulement de la glace
avec le hachoir prêt à frapper
par peur
l’ange gardien
Traducere în franceză de
Raluca IANCU
so much sadness is going to burn me
she says
I’m sick of your body shaped as an axe of your flesh
that cannot take the weather and rain of the air
from the wardrobes from the cloth dolls
of the roaring of clouds lowered among concretes
of the rasp of the sand under the eyelids
where are you going?
the evil hour, the misfortune and Poe’s raven all follow you
the memories unburied with the claw from childhood’s safes
about Poe’s raven
the mornings of the betrayal from Poe’s Raven pub
everything meant ill to you
and sign of death in the doorstep –
she says –
and the flock of charred swallows fallen off
the toothpaste advertisement
and the trees that the heat of your poisoned breath dries
and the big-foot of smog and burnt hair and urine
split by a saw right at the entrance to the house
and the șocâtele that leaves greasy marks on books on
windows on walls before nestling in the brains with the casket of drills and chisels
scalpels crickets swifts wires scissors
she says –
but the heart has no longer strength to receive them
on the stairs under the head under the look of the parents
under the bark of the ice-trees in the cooing of pigeons
black ice and cold
ice just ice
with the cleaver up ready to strike
of fear
the guardian angel
Traducere în engleză de
Irina ȘERBU
so viel Traurigkeit wird mich brennen
sie sagt
ich habe satt deinen Körper der die Form der Axt hat
dein Fleisch das das Wetter und die Regen nicht duldet
das Geheul aus den Schränken
aus den Lappenpuppen
das Geratter der unter
Betongestalten herabgebrachten Wolken das Knirschen des Sandes unter Augenlidern
wohin gehst du?
dich begleiten die schlechte Zeit
und das Unglück
und
der Rabe von Poe
die aus den Safes der Kindheit mit der Kralle ausgegrabenen Erinnerungen
über den Rabbe von Poe
die Morgen des Verrates aus der Kneipe der Rabe von Poe
alle führten dich im Schilde
und legten dir Todzeichen an die Schwelle –
sagt er –
und die Schar von verkohlten Schwalben
abgelöst von der Werbung für die Zahnpaste
und die Bäume, die die Hitze deines vergifteten Atems trocknet
und der Bigfoot aus Smog
und verbranntem Haar und Harn gespaltet
mit der Säge eben beim Eingang im Haus
und der Schockate, der schmierige
Spuren auf Büchern Fensterscheiben
Wänden hinterließt
bevor er im Gehirn mit dem Kästchen mit Bohrern und Meißeln
Skalpell Grillen
Mehlschwalben Drähten Scheren liegt
er sagt –
aber das Herz hat keine Kraft mehr sie zu erhalten
auf den Treppen unter der Stirn im Blick der Eltern
unter der Rinde der Eisbäume im Laut
der Tauben
schwarzes Eis und Kälte
Eis nur Eis
mit dem erhobenen Beil vor Angst bereit
den Schutzengel zu schlagen
Traducere în germană de
Radu Hristu BUIUCA
Ovidiu GENARU
Spălat de frig
Întors prizonier din Pleiadele propriului meu
creier
și pojghiță și tobă a toate
salvările
Tropăind în saboți
cu numărul ars pe omoplat
păstrăm imaginea unei singurătăți. Înăuntru
o picătură de sânge plânsă de tine.
și-n picătură eu însumi spălat de frig.
Afurisita
Când suntem împreună ea monologhează cu unghiile
dacă tac tăcerii mele îi țipă: greșești
Dacă o sărut plânge dacă n-o sărut
plânge
o așez în îmbrățișare și ea spune nu
o așez în fața oglinzii și ea se dezbracă
dacă e dreaptă se îndoaie
Când e singură sânu-i plesnește de ciudă
cu mine își poartă vulpile să pască
cearșaful legate cu cel mai ieftin lănțuc
Din inel și-a făcut cercei
și din cercei pieptene
și din pieptene o mărgică pierdută
Are ea un bijutier care-i preface dulcele în acru
afurisita.
Anotimpuri
Spune-mi vara cum mă iubești
Te iubesc cu violete în păr cu fulgere și cu violoncel
te iubesc prin măhălăli mediocre cu pisici și gunoaie
și te plimb prin calești de vânt
Dar toamna cum mă iubești
Ei toamna te iubesc cu ceaiuri de mușețel lila
și te ador cu gri și cu cocostârci
te iubesc cu umbrele pepit și-ți ghicesc în cafea
Dar iarna iarna cum mă iubești
O iarna te iubesc cu sânii și cu pinguinii
și te încălzesc cu cartofi copți prin bucătării
iarna stăm cu nasul lipit de geam
și vânăm prin așternut vulpile tale purpurii
Și primăvara primăvara cum mă iubești
Te iubesc prin cuiburi de cuci și te îmblânzesc cu
mărțișoare
te iubesc cu sprâncene și cu păcat
primăvara mă prefac în ciorapi subțiri pentru
trandafirul cu ghimpi care ești dumneata
madam
Cavaler al frunzei de ulm
Arde pădurea fără flacără,
după așezarea părului tău
vântul bate din Asia cea misterioasă.
Cocoșii au răgușit pe culmi
piticii casei visează la Islanda;
salcia se îndoaie ca o fecioară de circ.
Temerar cel fericit, ocrotit de aduceri
aminte,
cavaler al frunzei de ulm.
Noapte și vinovăție
Dalii stufoase sângerează:
suntem ultimele
La picioarele tale o foaie de carte.
Ieșiți, ieșiți în blândul septembrie,
anii sunt calzi,
mierla i-a fluierat deasupra cătunului.
Porumbița de ieri e acum madona cu
pruncul.
Vezi că te așteaptă în poarta ovală.
Dragostea întinde pe frânghie rufe
intime,
nu-i pasă.
Noapte este și vinovăție.
Ușile în urma voastră se-nchid
precum capace de ceasornic.
Vino la orele ceaiului
Din pâcle tu chemi la tine dorința.
Dragostea zdrăngănește o harpă prin târguri,
e vremea cartofilor.
Lampagiu de mahala
rezemi felinare roșii
visul visat se-nfiripă în lumea uitării și a disprețului.
Am să-ți spun o poveste:
tulburea jivină a pubertății
urlă în feudalul noiembrie.
Vino acum,
vino la orele ceaiului, locuiesc tot acolo.
Miazănoaptea
Asia se strecoară pe gaura cheii,
ca pisica toarce în fața focului.
Minunat e să auzi în bucătărie cântecul
tăierii cartofului,
grozăvia fierberii cărnii,
prințul de morcov făcând apologia țărânii.
Prin semne luminoase mi-apropii ceașca
și ceainicul.
Mătura tulbură prafuri celeste.
Copii și clopoței sunt gemeni,
marea visează-n butelii,
țara flamandă în cămări troienite de șunci.
Nici un pom nu mai mișcă.
Zăpada miroase ca iarna.
Ochiu-mi zărește miazănoaptea
la subțioara dragei mele.
Mântuire
Tu purtai odată un capot de origine divină
înlăuntru lui mă așteptai
pe masă cărți alcool cafea
sărurile dragostei pentru intelectuali
de provincie.
Eu veneam obosit cu degete strivite
sătul de munca la canale de înfocatele
persecuții
ale nopții
Veneam să încerc să număr din nou
petalele mării veneau la tine
să mă descalț la ușă
Tu în capul scărilor mă așteptai
picotind în luxul clipelor calde
Femeie frumoasă și cuib de o zi.
Mă chemați
Mă chemați să dansez la balul de sâmbătă seara
cu îngerii fabricii de confecții
vă mulțumesc dar sunt puțin obosit
de slăbiciunile mele omenești.
Eu știu că frumoasele picioare ale femeilor
sunt amintirea unor aripi smulse.
Lăsați-mă acasă să-mi fac datoria
până la capăt
să păzesc să nu intre în sala de dans
melancolia altor veacuri.
Ziua de miercuri
Dimineața a început cu un plâns de copil
acolo în poala increatei
zile de miercuri
după insomnia de marți
„Numai iubind ajungi om mare”
„Orice dimineață începe cu o naștere grea”
Cică ar fi orele unsprezece dar la început
a fost
Cuvântul
care populează realitatea
și realitatea jupuită se numește cuvânt
O zid al plângerii între sexe
Zi de pace în gâtlej
Amintire din viața altcuiva.
Prin ganguri seminale golanii
fluieră numele tău
mi-e foame de ceva care nu mă satură.
Toate mânerele de care mă agăț sunt reci.
Frânghia stelară
Repede să mă adaog repede să mă scad
să mă îndrăgostesc să nu pierd
marele nor care gonește ca un smintit
încotro gonește marele nor?
Asudat să urnesc cutremurat să împing
la deal inima mea stacojie
copil al literelor calde
încotro alerg prin frigurile minții?
Repede să atârn pe frânghia înaltă
chiloții albi ai poeziei
și foarte repede să întind și frânghia
încotro să întind stelara frânghie?
Ah să nu pierd să nu pierd umbra
ce-o lasă părul tău negru pe șesuri
încotro gonește părul tău negru?
încotro să întind stelara frânghie?
(Din volumul „jurnalul seducătorului”, TipoMoldova, 2011)
