Cotețul cu metafore – Renaștere
renaștere
cu mâinile goale tu mă zidești
și-apoi mă prefaci în ruină,
renasc în lumină când mă privești
și inima, de viață mi-e plină
zâmbind, reaprinzi uitate fioruri
în trupul de carne și oase,
ce au mocnit sub frunze de doruri
căzute în toamne ploioase
cu pasul ușor plutești prin odaie
sub raze de Lună ocrotitoare
umbra-ți firavă răsuflarea îmi taie
veșnicia, doar o clipă îmi pare
în brațele tale-mi găsesc rostuirea
și liniștea cea mult căutată
fie să piară din lume, toată Iubirea
doar s-o clădim înc-odată!
