Brigada diverse – Marc(a) Lin(a) (d)ura Tin(a)
13 februarie 2025
Povară grea conștientizarea limbii vorbite. Te face atent la toate nuanțele nepotrivite. Cum într-o reclamă la aparatele care-ți masează picioarele, chipurile miraculoase, în care o doamnă declamă „Parcă am renăscut!”. De n-ar fi fost trecută totuși de vârsta marilor iubiri, de n-aș fi văzut și auzit contextul, mai să cred că femeia era la a doua sau la a mai multa post natalitate.
Am o vagă bănuială că sunt bani cheltuiți inutil. Desigur, inițiativele care ar debloca măcar pentru o perioadă nepăsarea pentru școală, de fapt pentru tipul de învățătură pe care-l tot impune ministerul învățământului, cumva cu naivitate, cumva fără a avea altă cale decât metodic și plurivalent, multi educațional, sunt binevenite. Știm însă ce s-a ales de toate proiectele particularizate, de toți „piloții”. Au sfârșit „cu succes”, cei cărora le erau adresate beneficiile au rămas fie doar cu o experiență trecătoare – dacă profesorii se aflau printre, ei au revenit la vechile obiceiuri (fiecare generație, calupuri de câte 10-15 ani) – sau au plecat pur și simplu – elevii – cu fel de fel de gusturi – amare, dar fără să înțeleagă atunci ce gust este acela – sau cu nimic. Peste ani nu vor mai ridica în slăvi trăirile din acei ani – nu cum am făcut-o noi, alții înaintea noastră -, nu-și vor pune la loc de frunte îndrumătorii și nu vor mai rămâne cu niciun sentiment de apartenență. Răceala, indiferența, neafilierea la un țel, la un deziderat, la o comunitate, precum se manifestă toți indivizii „formați” de vreo 20 de ani încoace – banii și așa-zisa carieră n-au nimic în comun cu ceea ce ar putea să-și dorească un om în deplinătatea conștiinței și ființei -, guvernante peste cotidian, sunt rezultatele acestei instabile și nefirești dorințe de schimbare, de a dori și a avea orice încă de când copilul începe să schițeze primele impulsuri de independență, oferite azi cu cea mai mare inconștiență matură.
Să dau exemplu din chiar următorul instantaneu, preluat imediat după „pilotul” de „serviciu” – licee „mari și tari”, care, parcurgând eșec după eșec (elevi cu medii de peste nouă nu reușesc să ia bacalaureatul) mai încearcă încă o metodă de a trece „clasa” cu brio, a nu se știe câta oară -, ce coincide cu exact ce aproape dovedisem. Nici nu contează pentru ce target de vârstă a fost „gândită” această carte. Cu un titlu ca al ei, putem să ne simțim din nou animale. Deși animalele nu-și pun o astfel de problemă. Într-un singur mod putem să oferim soluția: la „Cum putem să auzim sunetele?” – scoaterea degetelor, dopurilor sau căciulii de pe urechi. De-ați ști cât m-a intrigat! E o sfidare la adresa fiziologiei, e o sfidare a legilor propagării sunetelor o astfel de formulare! Domnule Vali Rădulescu – am un coleg care tocmai așa se numește; deși a fost sunetist și încă își mai toacă urechile cu fel de fel de închipuiți muzicieni (nici ale lui nu sunt tocmai de soi), nu-l știu să se fi apucat de „refăcut” parcursul undelor până la aparatul auditiv al țâncilor; Căpău îi este porecla -, știm să auzim și noi, că doar nu suntem surzi. În plus, nu ai noțiunea anumitor cuvinte. A! Cum putem distinge sunetele, e o altă întrebare.
Performanță face doar cel ce are în sânge performanța. Crezi, nea Marcele, că bonusurile împing oamenii să fie mai destoinici, mai deștepți, mai îndemânatici, mai creativi? Bineînțeles că nu. Să vii să spui că le tai, că reduci pensii la foști șefi, dar că numai cine face performanță va avea parte de ele, e și jenant, și o minciună sfruntată, și o imposibilitate. Păi, toți sunt ai voștri, apropiați, prieteni, rude, cunoștințe mai mult sau mai puțin îndepărtate. Când ți-or veni pe cap tușa Varvara, unchiul Vasile, vărul Costel, cumătrul Gheorghiță și nașul Pandele, să nu zic și de nașa Ioana cu gura ei cât șura, te-o mai urechea și mamă-ta și tac-tu, să te văd eu pe unde mai scoți tu bugetul ăla „cu strictețe la reducerea deficitului… cu 7% din PIB” și să-mi spui mie cum determini tu angajații „să drămuiască eficient fiecare leu cheltuit din buget”. Știu ei ce înseamnă „drămuiască”, mai au ei noțiunea leului din moment ce se învârt în gură și în buzunare euro cu nemiluita, știu ei ce este acela buget de stat, PIB și ce înseamnă cei 7%? Și ce să chibzuiască? Jumătate din buget reprezintă datoriile făcute pe anul trecut, un sfert datoriile sub formă de rată din anii și mai din urmă. Iar restul, se duc în investiții. Să se ajungă unde, pentru ce? Nu este suficientă situația actuală? Câștigi, ponderat, cheltui la fel. Apoi, surplusul îl faci praf. Și tot așa an de an. Ca fiecare om la casa lui.
