Propoziții pretențioase – Artimon
Ar părea ușor. Și nu-i fir.
M-am luat efectiv la trântă cu plăcile. Cuprinzându-le, încercând să le poziționez. Ferice de mine că aveam și spațiu și un suport cât de cât adecvat întâilor operațiuni. Trasarea. Esențială. O greșeală și o mare parte dintre părți ar fi fost compromise. Ca să le mai sucești, să reschițezi așezarea lor strica fasonul. Culorile ies greu de pe suprafața cu aspect și textură de rumeguș. Creionul are aceeași culoare cu palul, prin urmare…. Creioane colorate. M-aș fi încumetat eu la Mdf, însă era și pretențios, și prețios, și nu pe gustul meu. Ar fi ieșit din el un bufet, însă corp de bibliotecă, unde să-mi adăpostesc „relicvele” trecutului meu de violonist, de clarinetist, de chitarist și constructor propriu de chitare, câteva alte lucruri de trebuință în viitor, nu făcea. Stridența nuanțelor m-ar fi deranjat de fiecare dată când aș fi privit-o. Cu astfel de „pretenții” arogate mi-a fost mai facilă pornirea. O resemnare și o mândrie totodată. Ceva-ceva avea să iasă din nou din mâinile mele. Că nu e deloc ușor să ridici o clădire ca barul de la Bălăceanu, să treci prin două năruiri de chirpici fără să pățească cineva ceva, aproape singur, s-o iei aproape de la început, să torni și niscai centură, cu doar câțiva stâlpi de beton – unul turnat după de am realizat că pe lungime mare este nevoie de unul zdravăn la mijloc -, să pui ferestre, drugi să țină tavanul, plăcile de azbociment…. Desigur, nu se compară. Dar să-l văd eu pe ăla, oricât de forțos, de musculos, de experimentat, care, punând mâna pe fierăstrău, împingând și trăgând de pânza lui să nu gâfâie după câteva runde. Să te mai incomodeze și dimensiunea plăcii din care debitezi, e un supliciu. Cocoțat efectiv, trântit pe burtă ori ținând cu mâna stângă bucata mai slab sprijinită, m-a chinuit ca pe draci. Probleme la Gogu și cu ceaprazul. Cât are, cât macină la tăiat? Căci una e pânza nouă, alta după o serie de „rașchetări”, alta după ce faci pe ceaprazarul, căci ești nevoit să intervii când fierul cu dantură se împotmolește în material și, afurisit, nu se mai urnește din loc. Cealaltă chestiune, lungimea pânzei, a tăieturii, tipul de fierăstrău cu brațe ce nu permite decât aproape lungimea lui. Te sucești când într-o parte, când în alta, când răsucești în unghi pânza, când se rupe sfoara de întindere. Să mai găsești printre furniturile scrijelite din cine știe ce arboraș și vreo scăpătătură de fier…. Și-am vrut și figuri. Am ornamentat partea de sus a corpurilor superioare al bibliotecii cu un model ondulat. Cu celălalt fierăstrău, cu care puteam croșeta în lemn după voie. Să-mi arătați unul la fel și-l felicit. La final…. Am stat ca prostul privind la ele. Cele ce-au urmat au trecut drept bagatele. Trecutu-mi-a prin cap să măresc spațiul prin modificarea recamierului. L-am scos pur și simplu din casă, am tăiat plasa cu arcuri în trei și am obținut o canapea extensibilă pe timpul nopții. Modificarea cadrelor, relegarea arcurilor, întărirea cu alt fier pe margini, ancorarea, retapițarea, cu tot ce ține de ea. Drept este că fără aportul Corinei, refacerea costumației-înveliș ar fi fost o bosolire, un șir de cusături cum mai fac uneori chirurgii nepricepuți. Ar fi cedat ațele și-ntr-o noapte ne-am fi trezit alarmați de pocniturile ruperii lor. Dar alta este cu mâna și alta cu mașina de cusut. La care se pricepea de minune. Crește fata. Lucruri noi, loc ioc. Dulap soldat, în prima fază, soldat cu sertar jos, pentru perne, cearceafuri. Fir-aș, ce înseamnă să vrei să-ți amintești și să ai și ce. Două ușițe, ticluite pe același principiu ca la bufet și bibliotecă. Balamale platbandă, mânere de plastic toartă și închizători cu rotițe cu arc prin care se strecura un cioc metalic. Apoi mini fotoliul. Aveam noi, era musai să aibă și ea. Simplu. Ca o cutie cu spătar, peste care am pus perne umplute cu cârlionți de plastic, cam ca șpanul prelucrărilor prin așchiere, dumnezeu știe de unde le-am luat, cu mânerele de asemenea umflate de câte două suluri din același plastic. A stat în el Miki mândră ani de zile, ba încă și noi ne mai îngrămădeam la nevoie în el. Proiectele mele de fotolii rabatabile….
