Fărădelegea lui Călin – Searcing the…
Drepturile noastre….
Este legea, în general, un tot unitar. Legile toate. Că-s legate (în strânsă conexiune ori mai slabă), nimic de obiectat, am totuși a fi împotriva răzlețelor cuvinte aruncate la voia întâmplării, lăsate de izbeliștea neștiinței cititorului, utilizatorului. „… opinie separată…” Ai opina că e la mintea cocoșului… românesc expresia. Totuși, venind pe filiera juridică tinzi să ai îndoieli. Dacă înseamnă altceva? Inserată între două dispoziții la Art. 234, una de deliberare, alta în care instanța se „… dezînvestește…” – încercați, în gură sună urât -, te paște gândul locului de unde vine. Chiar, de unde a răsărit? Nu era mai lesne, mai inteligibil să se stipuleze că judecătorii – dacă lor le este adresată – au opinii divergente? Și n-ar fi fost mare pagubă dacă toată logoreea n-ar fi vizat metoda identică la încheieri prin care se tratează cele trei. Alte reguli se ocupă de posibilitatea atacului sau recursului tot la o încheiere, cazuri în care se înaintează – deși era evident deja acum vreo sută de articole în urmă – instanței superioare, „… în copie certificată de grefa…”. Când se întâmplă în fapt atacul sau recursul, dacă încheierea este litigioasă, se trimite copia încheierii instanței mai de soi, chiar și dosarul pentru situația constatării admisibilității căii de atac de către controlul judiciar.
Explică în linii mari un termen, caută și celuilalt corespondent, măcar cu potrivnicia, de este, cuvântului definit. Tot încheierile sunt interlocutorii și preparatorii. Interlocutoriile au soluții pentru excepțiile procesuale, incidente procedurale sau „nimicuri” litigioase. Art. 235.
Cum și la alte închideri de titluri și capitole, și aici se fac trimiteri la toate articolele, dispoziții echivalente și pentru cercetarea din cadrul procesului, și pentru dezbaterea fondului cauzei. Art. 236.
Crede și nu…. Asta-i partea cu ăl de sus. Aici, la ăști de jos, cercetarea este baza. Nu chiar una polițienească. Ci legată de unele situații și mai mult cereri. Încât instanța se pune în mișcare. Rezolvă excepțiile invocate. Examinează cererile de intervenție…. Nu se explică însă în ce constau. Examinează pretențiile, apărarea. Dintre pretenții se „aleg” cele recunoscute de cele contestate, fără a fi vreuna omisă. Deși nu ține de „căutări”, măsura asigurătorie este inserată și ea pe aici, pentru „conservarea” dovezilor sau constatarea unor „… situații de fapt…”. Ia și acte. De renunțarea reclamantului, de „achiesarea” pârâtului (citare validă), adică să accepte condițiile, oricare fi-vor, de tranzacția între părți. Va încuviința probele…. Eu formulam altfel, mai aproape de logică. Întâi le primești, le „cercetezi” și după le încuviințezi. Și cu decizia ce vizează alte cereri aș fi procedat la fel. Nici dispunerea de prezentare a dovezii efectuării verificărilor din registrele de evidență, de publicitate nu sunt cercetare. Ia în considerare orice act care ajută la soluționarea cauzei. Art. 237.
Nostradamus de serviciu este judecătorul. El, conform Codului de Procedură Penală, poate să vadă în viitor, cu aproximație. De la primul termen va putea evalua în ce perioadă se poate desfășura procesul, estimare după „… termenul optim și previzibil…” al Art. 238. Și tot așa cum poate fi aproape sigur de data finală, se sucește la Al. 2 și reconsideră, la nevoie, termenul limită. Temeinic. Siguranță obținută după ascultarea părților. Art. 238.
