Brigada diverse – La(c) (î)n (t)uș
23 ianuarie 2025
O primă discuție, doar de poftă despre căliniada devenită isterie. Nu am nimic împotriva individului. Nu mă interesează câtuși de puțin subiectul. Trăiesc într-o lume în care orice exces, de oriunde ar veni și oricum s-ar manifesta, a devenit, în opinia mea, o banalitate. Și trebuie tratată ca atare. Am însă o curiozitate căreia nu i-am găsit încă dezlegarea.
Un pas înainte, deși toți pașii parcurși de noi toți par a fi înapoi. Ne întoarcem iremediabil la cultura de masă, pentru care fiecare individ devine actant, indiferent de valențele personale, și în fiecare individ se ascunde un talent ascuns. De la vârstele cele mai fragede. Am devenit astfel poporul cu cei mai mulți artiști, maxim posibil, extins la întreaga populație. Astfel zis, cultura a ajuns la nivelul cel mai ridicat prin număr și nu prin calitate. Scrie, cântă și dansează, pictează și sculptează, se manifestă actoricește oricine. Prin urmare și ziua culturii evidențiază în anul de grație 2025 acest uimitor fapt. Ce poate fi mai elocvent? Mozart, Bach și Beethoven s-au pogorât din Patheoanele lor și au poposit nu mai departe de o clasă gimnazială din Bacău. Patru oameni în toată firea au dat în mintea copiilor. Și-au adus catrafusele și s-au scos singuri la tablă. Da. Au „concertat” – de-adevăratelea – în fața „găozarilor” de a cincea sau a șasea (n-am insistat să caut numărul exact). Atât de „populară” a ajuns arta oamenilor. Atât de jos au coborât artiștii, până să cerșească de la un grup restrâns de copii două-trei strâmbări de nas, o sumă întreagă de foiri și câteva minute de atenție. La anul această manifestare va ajunge să se producă pe undeva prin curțile țiganilor, muzicienii, recitatorii și dansatorii să se producă și în fața „lu’ ăla micu’” (cum pe timpuri, un cântăreț local a fost pus să cânte porcului unui spoitor din Barasca).
Uite, frate, că odinioară se juca fotbal până la adânci bătrâneți. La 50 de ani, un nea Stanley Matthews abia își încheia cariera. Să nu vă mai aud că vă luați de Ronaldo!
Păi, dacă spitalul de la județ este de categoria a IV-a, cu încredere redusă, al nostru, de la Râmnic pe unde s-ar situa? Fiindcă au rămas mai jos de atât doar cele cărora li s-a pus în așteptare acreditarea și cele neacreditate.
De când a devenit fotograful mai important decât artistul? Tot un „cineva” s-a găsit să așeze pe internet unul dintre chitariștii lui Scorpions, mai la tinerețe – eu am de-acum șapte ani câte una umăr la umăr cu Jabs, cel din instantaneu, și cu Schenker – și deasupra să „identifice” un pozar necunoscut.
Nu noi suntem modelul, nu noi l-am inventat și nici noi nu-l vom patenta. Despre diversele candidaturi de la noi nu s-a vehiculat ideea că poporul a făcut o gafă de zile mari și n-a reușit să dea țării pe cine trebuia, ci că anume forțe externe au dus mințile românilor pe pustii. Nu de aceeași părere sunt nemții, care sunt gata să anuleze viitoarele alegeri „dacă germanii au votat greșit”. Asta-mi spune multe. Din trecutul istoric nu prea îndepărtat. Al lor. Și nu tocmai confortabil pentru nimeni, ba chiar fatal. Și sunt gata să bag mâna în foc că tot mâna lor este și-n Dacia cotidiană. Un Breton a fost tradus – fie și cu defecțiuni – ca fiind, alături de Europa toată la nivel înalt, artizanul anulării alegerilor prezidențiale în România.
Nostalgicii după zăpadă…. Că unde-ar fi cea de altădată. După ce numerele zilelor lunii au devenit irelevante, s-a trecut la cifre mai mici ca să indice o duminică bună de schi, a treia. S-o serba și-n Miami Beach? Cât despre iernile noastre, celor care le e dor de avalanșe și puhoaie de nea pe străzi și șosele, să le petreacă acolo unde le este locul: la munte. Mai p-aci, pe la câmpie, să ne lase mai ușor. Cea mai nimerită e ploaia. Și să nu-și facă griji. Vine el fulgul și marea sa frăție!
