Literadura nr. 34 (14)

Sorin CĂLIN

Despre cărți ca despre oameni

Colecția Al. Săndulescu – Pleșești
II

Haideți să aflăm mai multe despre părerile lui Nicolae Iorga, împărtășite fiecărei figuri distinse. Și am ales să încep cu al XIII-lea portret. Acolo rămăsese semnul pregătit viitoarei lecturi. Un semn menit să dovedească multele calități pe care marele la stat academician le avea parcă dinainte de a se naște. Încă o dovadă că rămâne inegalabil, lăsând deoparte pana istoricului, împrumutând pe a scriitorului.
Despre generalul Budișteanu, ca și despre alții pomeniți, n-am auzit deloc. O carență de cunoaștere nevinovată și impardonabilă totodată. Practic am în față un ferpar cu depășiri de tipar, o sumă de învățăminte valabile și azi. Cine a fost și de ce a suscitat interesul lui Iorga? Militarul de succes, participant activ al „Războiului” – pe atunci România nu cunoscuse cu adevărat tragismul primul război mondial -, purtător de glonț până a trecut la cele veșnice, generalul Budișteanu a condus Liga Culturală și a fost o perioadă președintele Senatului, prezidând cu „… liniștea unui om pe lângă care patimile cel mai furioase și apetiturile cel mai triviale trec fără să-l aprindă și să-l murdărească.”. Modest, voind să plece în lumea de dincolo fără onorurile pe care le-ar fi meritat din plin, Budișteanu a lăsat o doar mie de lei pentru a fi înmormântat, din care s-a plătit singura pretenție: unul dintre carele „… cu care se duc în groapă țăranii…”, fără prietenie și recunoștință, fără „… nicio floare, mai ales niciuna de retorică.”. Trebuie remarcat uzul lexical de atunci, la care ulterior s-a renunțat și apoi s-a revenit: nicio, niciuna. Nu pot ignora nici varianta feminină la plural a falsului, amintindu-mi de adjectivul mamei, când putea băga mâna în foc despre dedublarea unei persoane: „E falș!”. Iorga adăugându-l pentru a întări caracterul omului simplu, neatins de maligna maladie a infatuării, nedorindu-și „… cunună de flori falșe…” pe drumul tăcut către „… aceia ce au murit de mult lângă el, în fața dușmanului.”. Am păstrat pentru finalul ultimei aduceri aminte închinată generalului stropul de beletristică prin care Iorga pune în antiteză simplitatea militarului neabdicat de la comportamentul sobru cu a multora dimprejuru-i: „… petrecăreți obosiți,… intriganți cu ochii de lup,… șireți cu clipociri de păsări nocturne și… sătui tronând în sănătatea stupidității lor mulțămite.”. Data creionării: „29 Decembrie 1911”.
Să căutăm a da nume mai întâi figurilor marcante și foarte cunoscute din încărcata agendă a profesorului, istoricului, poetului, dramaturgului de la Vălenii de munte, botoșănean la origini, publicistului, academicianului Iorga.
Regele Carol I – în diferite ipostaze, Regina Maria, de asemenea, D.M. Sturdza, Maxim Gorki, I.C. Frimu, Ioan Vidu, Iacob Negruzzi, Președintele Doumer al Franței, Regele Alexandru al Iugoslaviei, Regele George al Angliei, Rudyard Kipling, Hasdeu, Marea Ducesă Victoria, Regina Elisabeta, G.M. Murgoci, Al. Vlahuță, Horia, Cloșca și Crișan, Octavian Goga, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ovid Densușianu, C.I. Brătianu, D. Ghica, Papa Piu al X-lea.

***
7 ianuarie 2024
În ordinea propusă cronologic de Iorga, dintre numele extrase vom purcede mai întâi la a-l recreiona sumar pe D.M. Sturdza, așa cum și autorul a zăbovit pe urmele-i, oferindu-i un loc între cei cu o mai mare sau mai mică importanță între cei români sau de aiurea doar pentru memoria tatălui, Mihail-Vodă, domn al Moldovei, și fatalmente fiindcă a decedat. Considerentele așezării în carte au obținut votul de încredere și datorită prieteniei și colegialității fraților Sturdza, Dimitrie și Grigore, cu Mihail Kogălniceanu, studiile de la Lunéville înapoind României „… un om genial, cel mai mare conducător cultural și politic pe care l-au avut Românii în epoca modernă;”. Cât despre Dimitrie, a trăit, ca și tatăl, domnitorul, cu niciun resentiment că a părăsit Moldova, în 1849, „… lăsat să plece…”, după ce „…voise să-l gonească în 1848…”. „… un gentleman…” obișnuit să trăiască nestingherit din proprietatea „… unei mari, unei foarte mari averi.”, lăsând moșiile în seama vechililor și arendașilor, lui „priindu-i” petrecerea vieții de Paris, Coasta de Azur, într-un huzur boem prin localurile cele mai celebre. „Avea nouăzeci de ani. Cine ar fi crezut. Numai anii de muncă trec greu.” „24 August 1908”

***
Se poate observa ușor, doar parcurgând acest volum, meticulozitatea și scrupulozitatea de care Nicolae Iorga a uzat permanent în materialele imposibil de închipuit că ar fi putut fi zbuciumului unei singure persoane. Datarea fiecărei însemnări, așezarea lor după domeniul și importanță, detaliile, căutările…. Propria-i părere, umană, despre semeni și faptele lor.
Deși numele pare răsunător, și probabil că a avut seminția Brătienilor aproape, generalul C.I. Brătianu, decedat și înscris în al patrulea volum „Oameni cari au fost” la „11 Ianuar 1910”, a avut meritul, se pare, de a fi susținut, din poziția de conducător al Institutului Geografic Român, ideea pe cât de costisitoare, pe tot atât de benefică a cadastrului. Ca om, un tip care nu se sfia să declame și să reclame simpatiile și antipatiile puternic, aruncându-se „… în polemici fără a putea păstra măcar măsura.”. Să fi jucat un rol în modul virulent de manifestare nu numai formația de militar, ci și boala de urechi, motivul principal pentru care părăsise armata?

***
Câteva rânduri în dreptul ieșirii de pe scena vieții a lui D. Ghica, unul dintre fiii lui Ion Ghica – fost prim-ministru al României în anii 1866-1867 și 1870-1870 (date culese din oficina Wikipedia), desigur, membru al Academiei Române, liberal… -, „… cel mai studios…” dintre ei, „Amestecat și în viața politică…”, fără a avea însă vigoarea și spontaneitatea necesare, cu meritul de a fi aprofundat date, a fi susținut lecții la „… Institutul pentru studiul Europei sud-orientale.”, dar și a fi tradus și adnotat pe Herodot. Note marcate de Iorga doar cu „1914”.

***
9 ianuarie 2024
Persoana lui Nicolae Dobrescu nu vă poate fi cunoscută. Am ales totuși să vi-l înfățișez. Decedat tânăr, întristează inima autorului la „13 Iulie 1914”, la mai puțin de 40 de ani. Pe rând, elev și colaborator al lui Iorga, „… cu studii în Apus.”, „… făcut, pe rând, profesor la Teologie, membru corespondent al Academiei.” de acesta. Insistența inserării scurtelor date au un scop întemeiat. În două rânduri se specifică: apariția ferparelor în gazeta în care publica Iorga; „În foaia aceasta a lucrat în vacanța din 1907…”, numele ziarului fiind specificat în nota de subsol – „Neamul Românesc”.
***

11 ianuarie 2024
Nicio îndoială privitoare la momentul trecerii în neființă a regelui Carol I: 27 septembrie 1914. Zugrăvit în culorile simple ale muncitorului, ale neodihnitului slujitor pentru țară, Iorga îl consideră „… una dintre figurile tragice ale istoriei.”, punându-și totodată întrebarea dacă mai sălășluia în adâncul sufletului omul, acela cu amintiri din tinerețe, „… omul, pe care se torturase să-l ucidă…” pentru a împlini singurul crez pentru care trăise și se stinsese „… pe acest pământ al României…”: „Datoria sa de Suveran!”. „Pace amintirii Regelui Carol!”
***

13 ianuarie 2024
Sumbru, cu recunoștință, cu semne de deznădejde surprinse la ultimul omagiu adus de „… toată această bogată plebe a orașelor care s’a ridicat în Domnia lui fără să capete, pe lângă lefi și câștiguri, și puțină creștere.”, pentru gesturile ce țin de eticheta regală – „Mulți trec cum nu trebuie, ca înfățișare și ca suflet…” -, articolul lui Iorga urmărește secvențial parcursul catafalcului regal, așteptat la Mogoșoaia, depus la Palat, plecat apoi către locul veșniciei, în cetatea Argeșului, în paralel cu încoronarea lui Ferdinand, asumându-și marea responsabilitate de suveran, în fața Senatului, Camerei, arhiereilor și mulțimii din tribune, cu tremur în glas…. Nu putea încheia mai cu minte decât – așezând măreața figură a lui Carol I să hodinească lângă filozoful domn Basarab-Vodă Neagoe – punând vechea scriptură domnească să șoptească noului sosit: „Ce este omul? O nimică: slăbiciune și neputință. (…) … ce este omul de ai făcut pentru dânsul atâta mărire?”.
***

Distribuie: