Fărădelegea lui Călin – Masters of… this actors
Nu-i cum îmi doresc eu pentru toți conducătorii: o zi în funcție, a doua zi și restul acasă, fiecare la meseria lui.
Deși am siguranța că mai multe minți, mai multe grupuri de oameni de meserie sau/și doar cu școala vieții, ar da verdicte dintre cele mai diferite. Un cumul ar spăla mai bine justiția de păcate.
Și cum are destule, preferă litera legii. A Art. 214. Preferința ca membrii completului de judecată să rămână de la început la sfârșit aceiași. Chestiunile alineatelor doi și trei rămân totuși, în ciuda problematicii propuse de mine, pertinente. Lipsa de disponibilitate a unuia dintre judecători conduce la înlocuirea lui. Dacă situația apare după discutarea pe fond a cauzei, înlocuirea conduce la un nou început: se repune cauza pe rol.
Intrarăm în tăvălugul instituțional. Orarul ei. Dacă era necesar…. Procedură o fi, însă un atare text cred că importă doar pe temeiul interesului celerității procesului celor doi: reclamant și pârât. În rest… nu-ș’ ce caută aici. Nu că n-ar avea, dacă i s-ar aloca suficient spațiu. Ceea ce nu are loc. Rămâne astfel o simplă întâmplare. Discuția despre ordinea judecării proceselor Art. 215 are la debut o întocmire de listă cu procese pe ziua în curs, cu fixarea orelor „… orientative fixate pentru strigarea cauzelor.”. Un limbaj depășit și neadecvat. „Anunțarea” lor fiind mai nimerită. Orientativ înseamnă posibil sau, ca-n textul Al. 2, inutil. Nu cred că se menționează undeva la vedere că procesul cutare este mai urgent, chiar cu specificarea „…declarate urgente…”, decât altul, rămas în divergență sau cu primirea de „… termen în continuare…”, încât să treacă imediat înaintea altora. După rețeta, probabil, a ordinii de intrare la medic: copiii, gravidele, lăuzele și bătrânii; nici aici cu precizie, care-i mai întâi și în continuare. Prioritate capătă și cele cu reprezentare de părți a avocatului sau consilierului juridic. Și cine este mai îndrăzneț dintre reclamanți sau pârâți ori altă parte interesată, poate deturna ordinea printr-o simplă cerere. Temei să fie.
Ce face președintele completului. Conduce ședința. „… deschide, suspendă și ridică ședința.”. Mă amuză redactarea. După propoziția cu condusul se pune punct. După punct, fraza începe cu „El…”. Nu știu dacă el este intenționat cu E mare – ca pentr-un dumnezeu al justiției – sau doar s-a nimerit a fi primul. Cert este că, din respect pentru rol, aș fi pus scris măcar „Acesta” sau chiar „Domnia sa”. Dar, din parte-mi, aș fi renunțat la împărțirea Al. 1 în două fraze. Se scăpa de inutilul și rău alesul „El” și, în ordine, verbele ar fi curs firesc: conduce, deschide, suspendă și ridică. Apoi…. Da. Dă cuvântul reclamantului, pârâtului, altor părți implicate procesual. Iar cel ce reprezintă Ministerul Public la urmă, doar când nu este el cel ce a pornit acțiunea în instanță. Alții, când li se dă voie să cuvânteze. Ordinea rămâne neschimbată, logic, ori de câte ori este nevoie. Timpul… la dispoziția judecătorului, numai înainte de a-i veni rândul. Cât despre întrebări și interpelări, ele au loc numai prin mijlocirea judelui sau, dacă încuviințează, direct partea altei părți, pentru aceeași perioadă de timp propusă de judecător și după ordinea pe care tot acesta o stabilește. Raia lui, regulile lui, deci. Art. 216.
