Cotețul cu metaforeEditorial

Cotețul cu metafore – Greierele și furnica

Greierele și furnica

Un greiere menestrel
(n-am detalii despre el!)
s-a trezit că nu mai are
cerere la vreo cântare

Ba, mai mult, a auzit
de la un țânțar citit
că în vremea ce-o să vină
va ajunge chiar… făină!

Și, cu sufletul la gură
a fugit pe curmătură,
la vecina lui, furnică,
palid, tremurând de frică

– Vai de capul meu, vecină!
Știi și tu ce va să vină?
Cică toată omenirea
o să ne cam vrea pieirea!

O să-și schimbe, așadar,
obiceiu-alimentar
și-o s-ajungem, măi, vecină,
tu, crocantă, eu, făină!

– Du-te, domnule, de-aici!
Tu te-auzi, măcar, ce zici?
Eu n-am timp de-așa ceva,
de prostia dumneata!

Văd că ai o minte-ngustă,
mai ceva ca o lăcustă!
Că ești prost, doar bănuiam,
dar, atâta, nu credeam!

– Vecinico, nu-i prostie!
Asta e ce o să vie!
Mi-a spus mie un țânțar,
care-i mare gazetar!

Și-a auzit într-o casă
la unul cu pielea groasă
și adept al noii secte:
,,Mâncătorii de insecte”…

– Greiere, tu ești nebun!
Nu credeam că o să-ți spun!
Asta-i fiindcă toată vara
zdranga-zdranga cu chitara!

Cum o să te cred pe tine,
când, mereu tu vii la mine,
să-mi ceri boabe, de mâncare
după orișice cântare?

Și-apoi, de ce nu gândești?
Tu apuci să mai trăiești
să ajungi, cum spui, făină,
după iarna ce-o să vină?

N-o să fii tu ăla care
o s-ajungă în mâncare,
poate cei de după tine
sau ăia de după mine…

Oricum, primii or să fie
gândacii de bucătărie
căci sunt în proximitate
și se lăfăie în toate…

Tu cântă în continuare
tot fără îngrijorare,
și nu mai veni la mine
ca să am grijă de tine!

Nu-i mai crede pe țânțari,
care sug din mici și mari,
aducând numai sudalme
și sfârșesc striviți în palme…

Ține minte de la mine,
dacă vrei să-ți fie bine:
mai bine să fii un greier
decât Om fără de creier!

Mai bine-i să fii furnică,
decât Om, la o adică!
Căci, degeaba mult trăiești,
dacă tot puțin gândești!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share