Literadura nr. 34 (4)
Debut
Rebeca Cristina ONETE
„Drumul meu în domeniul poeziei și al scrierii creative a pornit în școala gimnazială, datorită doamnei profesoare de română, doamna Alina Stârcea. Pasiunea mea pentru lectură s-a metamorfozat cu capacitatea profundă de a simți, până când scrisul și poezia au devenit singura metodă de a exista autentic. Ulterior, am început să particip la cercul de lectură, la concursuri de poezie, obținând premii, cele mai recente fiind premiul special al Editurii Terra în clasa a XI-a, în cadrul concursului interna-țional de creație literară ,,Oana-Diana Renea” și concursul de poezie ,,Gellu Naum”, unde am obținut marele premiu la etapa municipală și premiul întâi la etapa națională. În prezent, scrisul a devenit definitoriu pentru ceea ce reprezint.
Sunt anul I la Facultatea de Litere din București.”
Semne oculte
există deja destulă brutalitate în blocurile astea comuniste și-n ființele noastre din beton
se caută
iubire
sătulă și densă
care nu atacă decât atunci când e nevoie
și care îmblânzește realitățile subterane
o infuzie tendențioasă
de dionisiac și apolinic
știu.
trag cu mine agnosticismul chiar și-n dragoste
mă leg de posibilități și-nchipuiri
da, știu.
această nebuloasă este fie necunoscută,
fie imposibil de aflat.
momentan,
curmă-mi monstruozitatea asta afectivă
dă-mi instinctul, împinge-mă într-un primitivism sentimental
lipsește-mă de ochii ăștia permeabili
sub membrane ne regăsim arhetipali
și mai ales
coruptibili
tu să mă rupi de aspirația mea recidivantă
iar la final să-mi spui
care e limita
dintre anestezierea simțirii și eutanasierea ei
majorat
vreau o casă fără oglinzi și fără spații goale
în care să urlu tâmp la pereți și să zgârii podeaua,
în care organismele devin mucegaiuri bine fixate,
una cu multe lacăte și baricade,
la care nu poți să suni și apoi să fugi
18 18 18
nu există eu copilul
și nu există eu cea mare
exist involuntar într-un plastic deformat care se topește ieftin râncezind în mine.
happy birthday!
fă-mi cadou un șantier
ca să pot să-mi construiesc figuri materne din ciment și nisip
promit să modelez doar tați puternici rezistenți la cutremur,
mame bine izolate care mă vor ține la cald
și care mă apasă cu greutatea lor și mă presează la pământ strâns, cât mai strâns
promit să mă mențin aplatizată, vrednică, fidelă.
eu nu știu să dizolv rădăcini.
eu nu plec niciodată prima din îmbrățișări.
N.A.R.S.O.D.L
mese anormale de țesut care cresc într-un mod necontrolat
prelungiri dezechilibrate și extremități
tumori benigne și maligne
definiții prinse în metafore
prea largi și prea înguste
pentru a detecta
aceeași disfuncție afectivă
de iubit i-am iubit
doar
pe cei rigizi și austeri
pe cei de neînduplecat
pseudointelectualii
pseudostângiștii
pseudo umani
de simțit am simțit
doar
impulsuri carnale oxidate
de spus le spuneam
ca nu-s de neiubit
găseam ceva viu
în celulele lor moarte
că frica asta de simțire
e un hedonism rarefiat și criptic
simplificând – iubirea e o incizie inversată
complicând – iubirea e Icar și aripile lui de ceară
apropie-te, conștient că stăm a ne topi
