EditorialFărădelegea lui Călin

Fărădelegea lui Călin – The same conditions

Daraveri de clopotniță…. Parc-așa era….
Io tot spui…. Să verifice dom’le ăl de la registratură. Să ia act cu act, să bifeze pe lista cu necesarul cererii și apoi să le predea instanței. Unde o încadrează, cine-s persoanele, mai au alte probleme…. Adică, de le e competența competență, de nu le este s-o dea altora. Și-n loc să facă ea oficiile de verificare a nimicurilor, să ceară reclamantului „să-și vină în fire”, să completeze, să modifice cât să fie actul oficial de acuzare valabil. Și nimeni nu este absurd. Să rămână aceleași 10 zile de grație pentru îndreptare, să nu fie cerințele absurde și irealizabile, ce nu știe și nu poate obține să nu i se impute. Acum. Habar nu am care este rostul cumulării acestor date cu încheierea de anulare și etapele următoare ei în același articol, curentul 200. Fiindcă logica incipitului părea să conveargă către partea decizională a instanței, nu a reclamantului. Chestiunile nefiind noi. La anulare doar cerere de reexaminare. Termen 15 zile. Soluționare cu încheiere definitivă. Citare reclamant de către alt complet, ales aleatoriu și el. Aprobarea pozitivă întoarce cererea către completul inițial.
O așa despărțire lexicală seamănă cu tehnica marinpredaniană. Însă acolo discutăm de necesități beletristice. Judec astfel redactarea primului alineat din Art. 201 greșită. Ori lăsăm „Judecătorul…” să-și continue treaba (propoziția) și apoi inserăm adăugirea ipotezei, ori invers. Să nu caute cititorul la dracu-n praznic ligamentul și noima frazei. Pentru că este normal – inversa propunerii inițiale – să fie preparate toate condițiile, ca mai pe urmă să se decidă cum și ce. Să se comunice către pârât, pârâtul să facă întâmpinare (25 de zile-i ajung), aceasta să i se comunice reclamantului, el să răspundă în 10 zile, pârâtul să afle de la dosarul cauzei. Continuarea lasă marjă judecătorului ca-n cel mult 2 luni să fixeze primul termen de judecare, indiferent dacă pârâtul s-a achitat legal sau nu de întâmpinare. Urgențele, spune Al. 5, dau posibilitate judelui să reducă cifrele de mai sus. Când pârâtul este „străinez”, dar român, termenele se lungesc, rezonabil opinează Al. 6.
Mai mulți, mai multe probleme. Totuși, Codul de Procedură Civilă a găsit soluția. Pentru a se feri de îmbulzeală și întârzieri, propune tuturor reprezentarea prin mandatar. Unul sau mai mulți. Ca să i/li se comunice direct actele de procedură. Totul cu respectarea legii. Să fie depuse dovezile mandatului. Când nu își aleg mandatarii, și reclamanții, și pârâții, sau nu reușesc să se decidă asupra persoanelor, instanța dispune angajarea unui curator special. Nu pe gratis, părțile „… vor suporta cheltuielile prin remunerarea acestuia.”. Art. 202.
Va să vină cumva citarea pârâtului pentru interogatoriu – când se cere expres – și administrare de probe, alte măsuri…. Chiar și asigurătorii. Art. 203.
Suceală la reclamant. Înainte primul termen propus. Astfel că termenul se amână. Se anunță pârâtul și se așteaptă întâmpinarea lui. 10 zile înainte, cel puțin. Însă se poate și fără el. Și atunci. Încheierea de ședință va cuprinde îndreptarea greșelilor materiale din cerere, micșorarea/mărirea cuantumului obiectului din cerere, contravaloarea obiectului dacă s-a pierdut sau a pierit pe durata procesului, se înlocuiește cererea de constatare în cerere de realizare a dreptului ori viceversa. Iar modificarea cererii are nevoie de un dublu acord. Art. 204.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share