Spații culturale nr. 97 (3)

Din poezia lumii
În traducerea lui Leo BUTNARU

Leonid ZIMNIY

(1907 – 1942), Ucraina

Născut în localitatea Kostiatinograd, gubernia Poltava. Numele adevărat – Pisarevskiy. După terminarea școlii primare, studiază cu profesori privați, beneficiind de bogata bibliotecă a familiei, tatăl sau fiind patron de librărie. Activitatea de muncă și-o începe la căile ferate, după care este instructor de pionieri în unele școli din orașul Harkov. Debutul literar în presă – 1929. Prima carte, „Nu în zile de jubilee”, îi apare în anul 1930, urmată de „Asaltul minelor” (1931) și „Cartea cântecelor” (1937). Moare în timpul războiului al doilea mondial.

Noi, peste cadavre

Poeților li s-a atras atenția
la necesitatea tonului cuviincios
în jelirea morților
de a-i elogia
în rime subtile.
Însă majoritatea dintre ei
se mai țin
de angajamente tradiționale,
risipind
mărunțiș de lacrimi
pe portativele tristeții.
…
Noi am pierdut
mii de oameni discreți
dar necesari,
am pierdut
conducători
de importanță universală,
însă clasa nu a bocit,
nu a dat orbește
în prăpastia disperării,
știind că:

fiece minut
e trăit
sub
semnul deznădejdii –
barieră în plus
pe calea căutărilor noastre cutezătoare.
…
Prin
sângele și fierul
luptei
victoria
își înalță
vâlvoratul
drapel îmbărbătător.
Și cohortele trec
prin moarte,
smulse
de bolnava voință socială
din tiparele
propriilor obișnuințe.
…
Iar în cenușia
încordare a cotidianului,
când
sub picioarele noastre
cad
răpușii
asta ar fi ca o preîntâmpinare
despre posibil.
Ce de-a inimi
căzute
pe
tăișul groazei
uită
de datoria lor omenească
de a se ridica din nou
în
turnul timpului
pe scara
din cadavre,
durere
și înfrângeri?
…
Încălzindu-ne
în confortul
tradiției
și
obiceiurilor,
noi
plângem peste cadavre,
ne temem de ele
și ne oprim,
luându-ne antract de cinci minute
în mersul spre inevitabil.
…
Când ar fi, totuși,

să învățăm
a concorda

propriul crezi cu
convingerile celor mulți?

În loc de poem

***fumul
peste acoperișurile halelor
atârnă
în înalt ca
fâșii de mătase.

***fumul
tors din coșul înalt se desprinde
ca un voal înfășurat
în jurul boiului de fecioară.

Însă îmi doresc
imaginea cea bună –
DĂ-MI-O!
din astea două nu-mi place niciuna:
și mătasea, și voalul
nu e cazul să le răstignești
peste uzina metalurgică
ce poartă numele lui
Feliks Dzerjinski.

Despre stil

Căutările arhitecturale
ale omenirii
au început cu șopronul barbarului.
…
și-au adâncit încrezător în nisip
………………….
piramidele
………………………
și-au edificat respectuos colonadele.
palatele eline

*
Desăvârșită de popi
săgeata gotică
sprijină cerurile,
atrăgând atenția
asupra
vidului.
……………….
demolând
tradițiile echilibratei renașteri
baroco
alergă
după
efecte ieftine

în fine
p i e r z â n d u – s e
în zborul liniilor fără conținut.
……..
Jucăușa abilitate romană
scotea în relief
inexpresivul gust al neseriozității
și lipsei de necesitate
a ornamentului.
……………………
Iar astăzi
totalizantul constructivism
p r e t i n d e
c a m e r i t a l s ă u
principiul dreptunghiularului
și acoperișurile plate.

Eu nu sunt contra
(constructivismului ca atare)
ci sunt pentru:
Jos!
canonizarea formelor
și ofertelor
impunerea
de către generația lor
a rețetelor obligatorii.
Fie ca fiecare
în felul său
să frângă-răsfrângă
liniile
în betonul
căutărilor noastre!

(1929)

Pe
tema
Harkov

Harkov.
Oraș
nesfârtecat de nimeni,
și nerăstignit.
Harkov.
Oraș
la fel pentru toți,
dar de fiecare
în felul său înțeles.
Harkov –
lespede de mormânt
peste stepa minunată…
Harkov –
suflete și inimi omenești
strânse în menghină romboidală…
Nu!
Harkov –

stindard de luptă
înălțat
peste deciziile noastre.

El
se dovedește a fi un bun echilibrist
în stare de trucuri amețitoare,
în urcuș,
și eu deja sunt încântat
de ritmurile industriale,
mă obișnuiesc
să acționez fulgerător.
Se depune încet la pământ
praful
lăsat de cauciucurile autobuzelor
prin peisajele vechilor suburbii.
Cine dorește,
poate ajunge
în centru
cu tramvaiul,
plătind o grivnă.
Aș vrea,
dar nu voi scrie
despre frumusețea străzilor asfaltate.
Sunt convins că,
enervându-mă, voi confunda
toate stradelele și fundăturile,
înjurând pe cei de la gospodăria comunală,
amintindu-le
de caldarâmul atât de spart în Harkov.

Foarte,
foarte!
bine ar fi:
pe strada Libkhnet
să apară o alee,
„munții” Harkovului
să fie străpunși
de metrou,
iar orașul întreg
să fie îngrădit de furnale,
de cuptoare Marten.
În fiece cartier –
cinematograf, teatru și o baie modernă,
prânzul pentru muncitori să fie dus
cu aeroplanele,
iar pe Muntele rece,
chiar la poalele „celui de-al șaptelea cer” –
să apară turnul Eiffel Nr. 2,
pentru ca din vârful lui
toate astea să poată fi văzute
și admirate.

Ce ademenitoare și plăcută e
perspectiva
de a săpa, cât ai zice:

– Unu!
– Doi!
din trecut spre viitor fereastră.
Sigur,

TREBUIE

„pur și simplu”
să ctitorim un nou Harkov
în cincinalul ce urmează,
să zicem în raionul Drapelul Roșu.

Harkovul
își desfășoară
frontul cartierelor,
înaintând
ca un tanc de neoprit.

Eu,
cel ce nu cad pradă îndoielilor,
pe acoperișul reședinței Direcției Industriale
mă avânt
într-un dans exaltat.

Harkov
oraș
„neînțeles” (?) și „de neghicit” (?).
Trăsăturile chipului tău
le descoperă în fiece
cișmea de pe trotuar
scriitorii-copii ce rătăcesc
prin ulicioarele periferiilor
în nopțile de vară.
Poate că acesta e dreptul lor
de a descoperi pe aici
mari calități
de „cercetători”.

Pe când viața mea
și așa e supusă
severei discipline urbane.
În capitală,
se întâmpla să călătoresc pe ascuns,
fără bilet,
iar aici mi se poate întâmpla
să străbat stepa pe jos.
Și iată-mi deja
pășind
pe calea comunistă
eu, pion neremarcat de nimeni.

Oraș
foarte frumos.
Las’ să se frângă
în coliziunile tragediilor individuale
cine dorește,

însă eu deja știu că,
chiar venind din stepă,
poți să te obișnuiești cu monumentalitatea
proiectaților zgârie-nori.

…iar Harkovul
își desfășoară
frontul cartierelor,
înaintând
ca un tanc de neoprit.
Nu este exclus că unora
le vor fi frânte oasele
și convingerile.
Pentru așa ceva
Harkovul va auzi în schimb
câteva blesteme
și mii de mulțumiri.

Vasile GHICA

Cristale de fum

O lansare de carte ar trebui să fie un transfer de smerenie.
*****
Poți să ajungi scriitor universal și când scrii doar despre cătunul în care te-ai născut.
*****
Îi neagă pe unii scriitori și cei care nu au scris în viața lor decât pe garduri, ori prin latrinele publice.
*****
Pe unii debutanți în artă, nici gravitația nu-i mai poate aduce cu picioarele pe pământ.
*****
Cândva, principalul ingredient al fericirii era altruismul.
*****
Marile întrebări ale omenirii rămân neclintite. Mor treptat doar răspunsurile lor.
*****
Drumurile spre noi înșine nu vor putea fi niciodată modernizate.
*****
Capodoperele artistice ne ajută să ne vedem sufletul.
*****
Caută omul sau cartea care să-ți irige deșertul din suflet!
*****
Setea de absolut – această scriere maya a zbuciumatului suflet omenesc.
*****
Firesc ar fi ca cele două galaxii – Guttenberg și Bill Gates – să intre în colaborare, nu în coliziune.
*****
La prima mare negociere, omul a dat Raiul pe un măr.
*****
Chinul lui Sisif are sens. Nu și eficiență.

Ion Tudor IOVIAN

îmbrățișează-mă

din ce în ce mai înfricoșat de ceva fără nume și chip
bați străzile – coridoare de fugă pentru vânt pentru
oamenii-sandwich
intri în gări pustii
în parcuri năpădite de brusturi și măselariță
în visele de celuloid din sălile de cinema

dar frica nu te părăsește –

o mie de făpturi șiroind de sânge cu ochi mohorâți
cu degete-gheară
te urmăresc
și nu-s din lumea aceasta
și nu vor înceta să existe odată cu moartea ta –
vor spânzura în aerul rar
bâțâîndu-și mâinile
clănțănind amarnic din dinți NEVERMORE NEVERMORE
– se vor prăsi unele din altele se vor înghiți una pe alta
la nesfârșit

și tu bați străzile
în căutarea unui zeu în timp ce rock-and-rollul ploii
și uralele băieților de pe ponton
și plânsul stins al unei nefericite pe marginea șoselei
și plescăitul idiotului privind pozele porno

sugrumă cântecul încercat cu sfială
împotriva morții

embrasse-moi

de plus en plus effrayé par quelque chose sans nom et visage
tu parcours les rues – couloirs de fuite pour le vent
pour les hommes-sandwich
tu entres en gares désertes

dans des parcs emparés par des bardanes et herbes à verrues
dans les rêves de celluloïd des salles de cinéma

mais la peur ne te quitte pas –

mille créatures au sang ruisselant aux yeux ternes
aux doigts-griffe
te suivent
et elles ne sont pas de ce monde
et continueront à exister après ta mort –
elle étrangleront dans l’air rare
en balançant les bras
en claquant amèrement des dents NEVERMORE NEVERMORE
– elles se reproduiront les unes des autres s’avaleront l’une l’autre
à l’infini

et tu parcours les rues
à la recherche d’un dieu tandis que le rock-and-roll de la pluie
et les ovations des garçons sur le ponton
et les pleurs éteintes de quelque malheureuse sur la bordure de la rue
et le clappement de l’idiot regardant des photos porno

étranglent le chant fredonné timidement
contre la mort

Traducere în franceză de Raluca IANCU

hug me

more and more frightened by something
without name and face

you wander the streets – escape corridors for wind for
sandwich- people

you enter deserted train stations in parks
with overgrown burdock and henbane
in the celluloid dreams from the cinema halls

but fear does not leave you –

a thousand creatures dripping blood with gloomy eyes
with claw-fingers
follow you
and they’re not from this world
and they won’t stop existing after your death –

they’ll hang in the rare air
waggling their hands
bitterly chattering their teeth NEVERMORE NEVERMORE

– they will breed one from another they will swallow each other

forever

and you wander the streets
looking for a god while the rock-and-roll of rain
and the cheering of the boys on the pontoon
and the shallow crying of a miserable woman on the roadside
and the splash of the idiot looking at porn pictures

strangle the song timidly tested
against death

Traducere în engleză de Irina SERBU

umarme mich

immer verängstigter von etwas ohne Namen und Gesicht
gehst du auf den Straßen – Laufbahnen für
Wind für die Sandwichleute
du gehst in verwüstete Bahnhöfe hinein
in Parks, die von Kletten und Bilsenkraut überwuchert sind
in den Zelluloidträumen aus den Kino-Hallen

aber die Angst verlässt dich nicht –

Tausend blutrinnende Wesen mit
düsteren Augen
Mit Klauen-Fingern befolgen dich
und sind nicht aus dieser Welt
und werden nicht bei deinem Tot
aufhören zu existieren –
sie werden
in der dünnen Luft hängen
schwingen ihre Hände
klappern die Zähne bitterlich NEVERMORE NEVERMORE-
sie werden einander verlassen sie werden einander immer verschlingen
unendlich

und du gehst auf die Straßen
spazieren auf der Suche auf einem Gott während der Rock-and-Roll des Regens
und die Akklamationen der Jungen vom Landungssteg
und das gelöschte Weinen einer unglücklichen Frau am Rande der Landstraße
und das Plätschern des Idiotes, der die Pomobilder schaut
erwürgt das schüchtern versuchte Lied
gegen den Tod

Traducere în germană de Radu Hristu BUIUCA