Fărădelegea lui Călin – Where’s your home?
Că s-a nimerit să fie alegeri….
Atunci când în loc să aibă de drept posibilitatea propriei determinări alegătorii, să fie infiltrați sau să se erijeze în regulatori de situație alții. Ăi mai de sus sub diferite pretexte. Acest prezent Art. 169 are pe undeva același mod de operare. Părțile rămân „indiferente”, „neputincioase”. Pentru ei „lucrează” avocații sau consilierii juridici, ei între ei comunicându-și cererile, întâmpinările, actele. Tot ei trebuie să dovedească și să încuviințeze primirea exemplarelor.
Intri în horă, joci. Vrei sau nu, ignoranța celor ce se află acolo în calitate de parte poate avea consecințe. Art. 170 nu aduce sancțiuni, doar proclamă obligativitatea primirii actelor procedurale de parte. Fie personal, fie prin reprezentanți. Când instanța va primi un refuz, aceasta este exonerată de vreun gest ilegitim. Se consideră trimise actele, se depun la dosar și la nevoie vor putea fi accesate și primite de partea ce nu le-a acceptat, sub semnătură. Al. 2 spune că și între termene se pot cere, deși nu se normează o perioadă anume pentru cerere la Al. 1, ci doar refuzul în ședință.
Sunt oarecum sătul – sigur sătul – de chestiunea „se face…”, „,dar…” „în cazuri…”. Adică e valabilă numai o normă, însă există și excepția. Aici, la Art. 171, chiar nu era cazul. Comunicarea de acte… prin agenți procedurali se poate realiza în toate zilele săptămânii, de la șapte la douăzeci, în zilele nelucrătoare ori sărbători legale doar cu „… încuviințarea președintelui de instanță.”.
Fără noutăți la Art. 172. Schimbarea locului – nu se marchează domiciliul, deși în jurul lui se construiește textul – de citare, aduce după sine obligarea – în timpul procesului desigur – părții implicate să comunice noul „loc” pentru a fi trimise citațiile – n-o să mai bat moneda pe „… și partea adversă…” ca și Codul de Procedură Penală, o generalizare era suficientă -, acțiune ce se va derula prin trimiterea unei scrisori recomandate către instanță. Când procedura nu are loc, „… vechiul loc de citare.” rămâne în atenția instanței pentru expediție.
Art. 173…. Încă o trecere în revistă a celor citabili: martori, experți, traducători, interpreți, participanți… în proces.
Nu știu cine a aruncat în eter „nula la nula”, cert este că debutăm un nou capitol despre nulitatea actelor de procedură. Cică noțiune și clasificare. Alea și celelalte. Nulitate care anulează acte procedurale. Nulitate absolută – pentru ocrotirea interesului public. Nulitate relativă – ocrotește interesul privat. Art. 174.
Și alte nulități. Ar fi condiționată din capul locului. Însă, Al. 2 introduce și pe cele expres. La ambele avem de a face cu vătămarea părții. Dintr-o nerespectare a legalității. Prima fiindcă nu se poate înlătura decât prin desființare. A doua doar prin prezumarea vătămarea și dovedirea contrariului de partea adversă. Art. 175.
Următoarele. Necondiționată. Neligamentată de vătămări. Adică nu: capacității procesuale, reprezentării procesuale, competenței instanței, compunere/constituire de instanță, publicitate a ședinței, „alte cerințe legale extrinseci actului de procedură…”. Art. 176.
