Cenaclul Alexandru Sihleanu – 16 Noiembrie 2024
POEZIA, CA ȘI DRAGOSTEA. NE FACE VIAȚA MAI PLĂCUTĂ
Sâmbătă, 16 noiembrie, Sf. Ap. și Evanghelist Matei, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dl prof. Mihail Constantinescu a lecturat la momentul in memoriam eseul Andrei Mureșanu: „Pe 16 noiembrie 1816, în orașul Bistrița, în familia unui mic întreprinzător greco-catolic s-a născut poetul Andrei Mureșanu. În 1825 a fost primit la Școala Normală Săsească din Bistrița, apoi la Liceul piariștilor din Bistrița, 1832 la Blaj a studiat doi ani filosofia, apoi teologia la Academia Greco-Catolică din Blaj unde a fost coleg cu George Barițiu. În 1838 Andrei Mureșanu s-a stabilit la Brașov ca institutor la Școala română condusă de Barițiu, funcție care a deținut-o până în 1849. Colaborează la revistele Foaie pentru minte, inimă și literatură și Gazeta de Transilvania cu poezii și articole. În acest timp a avut prilejul să cunoască o seamă de poeți din Principate: Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, și Vasile Alecsandri. În 1848 Andrei Mureșanu a fost printre fruntașii revoluției române din Transilvania. În toiul revoluției a scris și a publicat în Foaie pentru minte, inimă și literatură, imnul care îl va face celebru: Un răsunet, cunoscut sub numele de Deșteaptă-te române, care a devenit marșul revoluționarilor români din Transilvania, iar după 1989 imnul de stat al României. După înfrângerea revoluției din Transilvania, Andrei Mureșanu a trecut Carpații și a ajuns în Muntenia Împreună cu George Barițiu unde au fost luați prizonieri de către armata țaristă și duși în nordul Mol-dovei. După eliberare Andrei Mureșanu s-a stabilit la Sibiu ca funcționar „concepist guvernial” și translator de limba română la Buletinul Oficial al guvernului. A murit pe data de 12 octombrie 1863 la Brașov.” A continuat cu poezia Visul împlinit, cu unele precizări: Pe 1 Noiembrie s-au împlinit 425 de ani de la intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul, simbol al unității naționale. Scrisori transilvane din Țara Făgărașului. Făgăraș noiembrie 1994. Visul împlinit: „De pe munte-ncet coboară/ Adiind , un vânt de seară/ Și în pacea ei adâncă/ Încep clo-pote să plângă./ Un plop își scutură creanga,/ La icoane, doamna Stanca/ Încet, dorurile-și spune/ Într-o sfântă rugăciune./ A căzut pe domn năpasta:/ Ucigași trimiși de Basta./ Plânge amarnic, câmpul, dealul,/ Se cutremură Ardealul/ Când un slujitor i-aduce/ Capul său cel sfânt sub cruce./ apoi bate și iar bate/ Orologiul din cetate./ Peste secoli s-a-mplinit/ „Pohta” pe care a „pohtit”./ Și răsună-ntregul plai/ „Hai Mihai, Mihai, Mihai”/ În Decembrie slăvit/ Să-ți vezi dorul împlinit.” Decembrie Slăvit 1 Decembrie 1918. (Compusă de mine pe când eram concentrat la UM 01041 din Făgăraș, pe când urmam cursurile de ofițer de stat major în rezervă.)
A urmat lectorul de serviciu, dl Dan Zanfirescu, care a prezentat un grupaj de poezii. În timpul lecturii, lectorul a făcut să se audă, în surdină, Corul robilor din opera Nabucco de Giuseppe Verdi. Vă ofer lectura:
„(Meniul) Sandwichul fac din hârtie, băutura din cerneală,/ Creioanele sunt spaghete pentru prânz și pentru seară./ Din caiete fac plăcinta, din cuvinte um-plutura,/ Mai este puțin și gata, se va coace scriitura.// Mie-mi place preparatul, cred că este reușit./ Mă bântuie totuși o teamă: nu cumva să-l fi greșit./ O să văd ce se întâmplă atunci când va fi gustat./ De rămâne pus deoparte sau va fi apreci-at.
(Nu fi rob) Nu sta în genunchi de teamă, dușmanul asta dorește,/ Strânge pumnii cât mai tare, încordează-te, lovește!/ Strânge-n ochi furia toată, arde-l cu ea pe mișel,/ Să dispară ale lui neamuri și toți ce gândesc ca el.// Nu cumva să-i dai crezare când promite și te roagă/ Să îl ierți, să îl lași liber, nu-l băga deloc în seamă./ Fii ca un stejar în viață, vântul urii nu-l lovește,/ Ține minte cum se spu-ne: din stejar, stejar rodește!
(Amalgam) Întuneric și lumină,/ Noapte neagră, zi senină,/ Femei triste, chinuite,/ Tinere vieți irosite.// Om bogat și fără griji,/ Un sărman cu pumnii strânși./ Lume multă, chinuită,/ Bolnavi mulți cuprinși de frică.// Oameni mulți, oameni frumoși,/ Mai puțin sunt norocoși/ Să aibă acest favor./ Nu le-a fost sortit și lor.// Tineri veseli și râzând:/ Moșii ce vor fi-n curând./ Vor afla că a lor soață/ Luptă să îi țină-n viață!
(Urgia) Ploaia urâtă scuipă și îi curge nasul,/ Vântul tușește rău, se zvârcolește, Norii se rup, dezastru-i la tot pasul/ Fulgerul-moarte Pământul îl lovește.// Apele gem, nervoase fac valuri, Copacii trosnesc, sunt gata să cadă,/ Vântul ne-bun dansează pe maluri,/ Sinistru el râde pornit pus pe sfadă.// Geamurile țăndări dansează cu vaiet/ Ferestrele oarbe-s morminte stradale,/ Se aude din tot și din toate un scâncet,/ Tristețe, necaz, moarte multă și jale.// Pe câmpul urgiei dezastrul se-ntinde,/ Adus de furia ce totul lovește./ În găuri de șarpe mulțimea s-ascunde,/ Au groaza în ei când răul sosește.// Dar iată că vântul își pierde din curaj,/ La fel fac și cei care alături i-au fost./ Rămâne în urmă acest trist mesaj:/ De lupți cu natura, te lupți fără rost.
(Rugăminte) Ați văzut? Se-nchide cerul, iar cheile, vai, le aruncă./ cu ochii mijiți apar și norii, puțină toamnă este încă./ Cu suflarea rece, gheață, EOL trimite peste lume/ Fiori de frig, de multe rele, cerându-le să se adune.// Își freacă mâinile-nghețate și îl cuprinde bucuria,/ Domni-va luni ce vor fi triste, ce-i vor aduce veselia./ De aș fi tânăr i-aș da pace, m-aș bucura de vremea rea,/ Acum când sângele-l am rece, nu pot să fac așa ceva./ Mă mișc încet, am haine groase și stau mereu înfofolit,/ Îmi curge nasul, tuse multă și văzul nu e deslușit./ A fost odată încânta-rea pe care frigul mi-o dădea,/ Acum mă rog să treacă iarna, să mângâi iar primăvara.
(Tristețe) Lângă un pahar spart și o pipă stinsă/ Pe aceeași masă, puțin mai departe,/ Zace o scrisoare ce n-a fost atinsă/ Sortită să zacă peste o carte groasă.// În camera aceasta nimic nu mai este,/ Lumina beteagă la geamuri se-oprește/ Gonită de scânduri ce sunt la ferestre,/ În camera tristă de abia se zărește.// Se vede durerea în camera goală./ Ușile sparte ce acum sunt negre/ Lovite-s de vântul ce intră năvală/ Să cânte cu ele marșuri funebre.// Copacii din curte, bătrâne fantome,/ Au scoarța plesnită și crengile goale./ Se leagănă triști și au alte forme,/ Vântu-i cuprinde de sus pân-la poale.// Ceva timp în urmă râdea toată casa./ Cu zgomot de tunet și vaiet de oase/ Venit-a războiul și moartea cu coasa. Acum totu-i mort și toate sunt rase.// Pustiu este totul, cerul trist plânge,/ Aduce cu norii ploaia funebră ce cade./ În jur totu-i roșu, șiroaie de sânge/ Mult timp de acum vor spune balade.
(Vai, vai, vai…) Pielea se-ncrețește, apoi petele apar,/ Părul nu mai este sau de-l ai e rar,/ Dinții încep dansul și încep să cadă,/ Parcă toată gura-i cuprinsă de sfadă.// Păcat, ochii nu mai sunt ce-au fost,/ Fără ochelari se simt tare prost,/ Iar din barba neagră cum era odată,/ Nu mai este fir, albă este toată.// Începi să cu-noști bine anatomia./ Inima, rinichii, ficatul, urmează hernia,/ Te rogi mult de sănătate și să reușești/ Să ții bolile departe și să mai trăiești.// Regreți anii ce-au trecut, ce s-au irosit,/ Că va veni bătrânețea nu te-ai gândit./ Îi iubești mai tare și sunt lângă tine/ Dragii tăi copii, soția la rău și la bine.
(Pomana veselă) Porci-s ființe condamnate ce trăiesc circa un an,/ După aceea ajung sărmanii cârnați, șuncă și salam./ Vai, ce bună e friptura! Doamnele sunt în extaz./ Domnii, toți cu gura plină, râd de doamne și fac haz.// Hai, mai lu-ați o bucățică! Spune gazda tuturor./ Friptura încet dispare fiind mâncată cu mult spor./ Se termină apoi vinul, parcă nici nu ar fi fost./ Invitații nu țin seama că friptura nu-i de post.// Gazda vine foarte tristă, lacrimile-i cad încet:/ Mult mai l-am iubit pe Ghiță! și ronțăie un cotlet./ Din iubitul porc rămân multe oase-n far-furie,/ Gazda plângând le aduna și pleacă-n bucătărie.// Domnii apoi încep să cân-te cântece cam deocheate,/ Doamnele își pleacă ochii, dar sunt tare încântate./ Postul nu îi mai oprește și nu-i pasă nimănui./ Azi e zi de sărbătoare, e pomana porcului!
(Frumusețe) Ador frumosul „MĂ” ce sună minunat,/ Apelativ gingaș ce-i spus unui bărbat./ El ține loc de „Dumneata, de Domn”/ Cei care-l folosesc respectul au în pom!// „Prietene, stimate” rămân așa departe!/ Rostit de toți e „MĂ” și mai ales de toate./ Un verișor din neam sosește imediat/ Distinsul „BĂ” dorește să fie remarcat.// Familia aceasta nu este întregită./ Așteaptă și pe „FĂ” să fie fericită./ Apoi vine și dânsa și totu-i rezolvat./ Atât de frumos sună și așa delicat!
(Judecata) Sărmanul Manole, meșterul zidar,/Riscă să ajungă-ntru-n proces bizar./ Unii dintre oamenii ce caută luptă/ Au o hibă mare: memoria scurtă./ Nu cunosc legende și povestea lor,/ Tot vorbesc de Ana ce este jertfită,/ De răul Manole ea fiind chinuită./ Este obligată să-i aducă oricând/ Coșul cu mâncare, să vină râzând./ Să-i îndeplinească orice dorește/ Să nu se revolte tăcând ca un pește./ Meșterul Manole are un necaz:/ Ce ziua zidește, noapte nu mai este./ Nu se dă bătut, luptă zi de zi,/ Dar și zidul iarăși ziua nu va fi./ Într-o noapte nu a prea dormit,/ În vis primește sfatul cel dorit./ Ascultă Manole sfatul ce îți spun:/ S-o zidești pe Ana în zid îți propun./ O să vezi Manole că în acest fel/ Zidul n-o să cadă, eu nu te înșel!/ Dimineața vine și Manole începe/ Zidul să-l ridice că doar se pricepe./ Pe la prânz soția, devotata Ana,/ vine cu mâncare, îi aduce hrana./ Meșterul Manole își sărută soața/ Știind că la noapte-i se termină viața./ O roagă, îi spune, dacă îl iubește/ Să nu se opună când el o zidește./ Dragă Ana, dacă-n zid vei șade/ În felul acesta zidul nu va cade./ Ana îl privește, are glasul trist./ Te iubesc Manole, trebuie să risc./ Se întâmplă fapta, trupul e zidit,/ Zidul nu mai cade, Manole-i fericit./…. Legenda e veche de sute de ani./ Astăzi moda este și are mulți fani/ Să ceri desființarea vechilor legende/ Să nu mai existe și să se suspende./ Nu mai sunt la modă, nu ne spun nimic./ Acum ne dorim să știm doar un pic./ Mintea să ne fie deloc obosită/ De-nvățam prea mult este chinuită./ Așa că flăcăii pornesc judecata:/ Meșterul Manole să-și regrete fapta!/ Mai doresc flăcăii să fie gonit/ Din cărțile-n care el va fi găsit./ Sper să aibă mintea și să se oprească/ Dacă nu, românii o să-i huiduiască!”
„Poezia prezentată astăzi de lectorul de serviciu, dl Dan Zanfirescu, dovedește originalitate, imaginație, este un stil particular, specific creației dumnealui. Poezia tratează angoasele realității contemporane, dar peste toate, parcă plutește un ludic… liric/și ne spune că la fel de bine ar scrie și proză. Felicitări! Îl așteptăm cu noi lucrări!
„Mă așteptam ca lectorul de astăzi și distinsul nostru coleg de cenaclu, dl Zanfirescu, să ne fi prezentat un material „mixt”: poezie și proză. Chiar dacă astăzi ne-a prezentat doar poezie, versurile recitate mi-au întrecut așteptările. Le consider diferite față de lecturile precedente și constat un progres, în ciuda faptului că sunt prezente, în continuare, anumite teme pe care le-a mai abordat. În pri-mul rând este vorba despre trecerea ireversibilă a timpului, cu versuri compuse într-o manieră nostalgică. Figurile de stil sunt numeroase. Mi-a plăcut prima poezie Meniul, prin care lectorul își demonstrează inventivitatea sau originalitatea. Sunt foarte multe personificări și metafore interesante. Poezia Pomana veselă ne stârnește amuzamentul, în ciuda faptului că titlul constituie un oximoron. Ultima poezie, Judecata, face trimitere la legenda Meșterului Manole, care i-a inspirat pe mulți scriitori și chiar cercetători, care s-au preocupat destul de domeniul mitologiei și al folclorului. Legenda este sursa de inspirație a acestei poezii, unde se deplânge ignorarea rolului important al legendelor. Îl felicit și îl aștept, pe colegul nostru, cu alte lecturi și mai bune.” (Cristi Rusin)
„Renumitul pictor italian din sec. al XIV-lea, Rembrandt a spus că „pictura este nepoata naturii.” Parafrazându-l pe Rembrandt, eu cred că poezia este rudă apropiată cu pictura. Principalul este legătura de rudenie dintre pictură și poezie! Ceea ce a reușit Michelangelo cu pensula, poetul Zanfirescu reușește cu pixul. Timpul va decide… Cu tot respectul, vă felicit dle Zanfirescu și vă ofer ca premiu pentru lectura de azi, un exemplar din ziarul Cronica timpului, o publicație de cultură, atitudine și performanță, editat de Uniunea ziariștilor profesioniști din România… și rog divinitatea să vă fie mereu aproape, să vă ajute să vă apere și să vă dea putere de muncă pentru a face publică opera dvs. literară, plină de delicatețe, gingășie și vastă cultură. (Mihai Doina)
„Un poet reușește atunci când vine cu ceva nou în creația contemporană. Poezia română postbelică, în care poate fi încadrată și creația lectorului de azi, atrage atenția prin imagistică, semantică și sugestivitate. Cu alte cuvinte, poetul modern pornește de la principiul că poezia nu înseamnă neapărat metaforă sau alte figuri de stil. Poezia citită astăzi este o poezie tranzitivă, directă, prin care prin care autorul se adresează cititorului, punându-l în situația de a selecta. Este redactată sub forma unui dialog cu cititorul, cu tentă filosofică, prin utilizarea unor termeni cât mai apropiați de limbajul cotidian. Este interesantă și sintaxa poetică promovată de autor prin propoziții enunțiative, imperative, care creează o relație poet-cititor. Asta nu înseamnă că autorul renunță la vechiul arsenal, nu înseamnă că nu întâlnim personificări, metafore și alte figuri de stil. Este o poezie care evidențiază dragostea de viață, curajul de a porni în viață ținându-se cât mai aproape de prezent. Prezentul este cel care contează, a spus Fericitul Augustin. Este o lume tangibilă, percepută cu ajutorul simțurilor, generatoare de imagini și senzații. Este o poezie a provocării, în sensul bun al cuvântului și constituie, după părerea mea, un pas înainte, un progres pentru care îl felicit pe autor și îl sfătuiesc să continue pe această linie.” (Mihail Constantinescu)
„Poezia prezentată astăzi are o dinamică aparte și cuprinde diferite aspecte ale vieții cotidiene. Mai întâi poezia Meniul este un amalgam necesar poetului, scriitorului în al cărui meniu se urzește o operă. Poezia Nu fi rob reprezintă un îndemn pentru rezistența în luptă, în cauze drepte și demne, exemplul fiind dat de stejarul cu măreția lui. Poezia Amalgam este o viziune paralelă între macro și microcosmos. La înălțime se situează „Noaptea neagră și senină.” Paralela următoare ne înfățișează pe pământ „Femei triste, chinuite,/ Tinere vieți irosite.” Microcosmosul terestru conține, pe de o parte „Om bogat și fără griji”, „Oameni mulți, oameni frumoși”, „Tineri veseli și râzând”, iar opusul lor este alcătuit din „Un sărman cu pumnii strânși” și „Bolnavi mulți”, oameni decăzuți datorită vicisitudinilor vieții. O personificare frumoasă întâlnim în poezia Urgia, în care naturii îi sunt atribuite însușiri umane, în diferite stadii: „Ploaia urâtă scuipă și îi curge nasul,/ Vântul tușește, Norii se rup, Apele gem, Vântul nebun dansează”, deasupra tuturor situându-se fulgerul ce lovește pământul, al cărui efect este trosnirea copacilor. Îl felicit pe dl Zanfirescu și îi doresc succes în continuare!” (Georgeta Iuga)
„Astăzi, am avut plăcerea să interacționez, pentru prima dată, cu opera dlui Dan Zanfirescu. M-a impresionat profund, contrastul ludic din poeziile Meniul și Pomana veselă și cel morbid din poeziile Tristețea și Urgia. Prin versurile acestor poezii am simțit o nostalgie familiară și străină în același timp. Trecerea ireversi-bilă a timpului m-a fascinat și prezența legendelor românești, mi-a adus zâmbetul pe buze.” (Alexandru Gabriel Dinu)
Ședința s-a încheiat cu poezia COLONELUL DOINA, oferită în dar dlui col. Mihai Doina de către dl. Dan Zanfirescu.
„Prin ploaie, furtuni, geruri și mult vânt/ Distinsul ofițer a oferit ce-avea mai sfânt:/ Onoarea, cinstea, mândria de a fi soldat,/ Până la capăt va respecta cuvântul dat.// Acum privește mândru la timpul ce-a trecut,/ Se întâlnește cu prietenii vorbind ce au făcut,/ Ce muncă zi și noapte, eforturi au depus/ Fiind hotărâți să urce patria cât mai sus.// Ca arme a folosit cu drag în cariera sa/ Tot felul de hărți, teodolite și busola./ Știa să le vorbească, știau să îl asculte/ Când folosea în calcule formule multe.// Închei aceste stihuri cu salutul plăcut:/ Domnule colonel, am onoarea să vă salut!”
Sâmbătă, 23 noiembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dl drd. Cristi Rusin. Vă așteptăm, cu drag!
