Fărădelegea lui Călin – Email me!
Chiar nu știu la ce mă așteptam. Sunt totuși niște proceduri….
Banal sau nu, Art. 164 normează dovada de înmânare a citației și procesul-verbal aferent. Așadar cuprinsul. Obișnuitele an, lună, ziuă și oră. Necesarele nume, prenume, funcție – ale agentului; chiar ale funcționarului primăriei. Automatele nume, prenume, denumire, domiciliu, sediu – n-au renunțat la „… arătarea…” numărului de etaj, plus ale apartamentului, camerei etc.; idioțenia merge și mai departe (arătarea trebuia să ocupe măcar un loc semi academic: indicarea) când mergi pe ideea că nu se subînțelegea traiul la caturi superioare cerând expres „etajul” și că acele niveluri nu puteau fi decât într-o clădire multi strat; pe cât de banală, pe atât de absurdă rescrierea. În această categorie a literei c) intră și înmânarea la domiciliu a actului de procedură sau s-a depus în cutia poștală și s-a afișat „… pe ușa locuinței…”. Suficiente, pare-se, nu sunt numele celor din urmă. Sunt necesare și ale înmânătorului, totodată și calitatea lui. Nevoile merg mai departe: denumirea instanței și numărul dosarului. În fine, semnături: ale citatului, ale agentului sau a purtătorului de depeșă – funcționarul primăriei. Procesului… deci, să nu-i lipsească motivația întocmirii. Aceleași combateri exclusiv prin metoda înscrierii în fals. Bineînțeles, toate cele sunt pasibile de nulitate.
Împlinirea misiei de predare poartă data dovezii de înmânare sau încheierii procesului-verbal. Chiar de a primit sau nu citatul citația și/sau alte asemenea acte. Ceste din urmă, inclusiv citația, trimise „… prin poștă ori curierat rapid…” au avizul „înmânat” după semnarea de primire de către funcționarul de la poștă sau curier, chiar dacă citatul refuză primirii. Și dacă expedierea se face electronic, grefierul se prezintă cu o copie imprimată. Art. 165.
Mă așteptam la orice. Pe baza celor deja aflate din Codul Civil de Procedură, nu bănuiam că va fi adăugată ca imposibilitate de comunicare demolarea imobilului, devenirea lui ca nelocuibil. De asemenea, pe baza acestei surprize nu pricep cum nu au făcut și specificarea calamitării lui. Neîntrebuințarea ori nelocuirea în acea locuință erau o consecință directă a negăsirii celui citat. Desigur, nu singurele variante. Agentul pe grefier, grefierul încercând să convingă destinatarul să furnizeze o adresă nouă pentru a i se transmite citația…. Art. 166.
Toate-s rezolvabile. Neștiința adresei citatului, cu toate sforțările sale de reclamant de furnizare a adresei celui „de chemat” se rezolvă prin publicitate. Pe ușa instanței, pe portalul ei și la domiciliul citatului. Chiar și în Monitorul Oficial. Chiar și în ziare centrale de largă răspândire (n-am auzit de vreunul cu arie restrânsă; altfel cum s-ar numi central?; a!, de-i zicea cu tiraj mare, aș fi fost întru totul de acord). Curator așa, din aer…. Căci fiind numit, ales ori cum le mai este procedura de alegere a lui – însă avocat; chestiune aruncată în cușca cu vocabule și cu număr de articol, 58, încât „… dintre avocații baroului…” anulează trimiterea la numerele mici din urmă. În beneficiul pârâtului. Eu nu cred că un astfel de străin va reprezenta corect interesele învinuitului. Mai ales că procedurii i se poate pune eticheta rea-credință din partea reclamantului și poate anula citația. Și că reclamantul va primi sancțiuni. Publicității îi trebuie doar 15 zile ca să fie socotită împlinită. Art. 167.
Lege să fie sau hotărâre de instanță. Să vrea dânsele citare prin afișare la această instanță. Să dorească cotarea „… în afara instanței…”. Prin grefier, respectiv agent, din a cărui „portofoliu” nu lipsește procesul-verbal. Numai bun de depus la dosar. Art. 168.
